Accident cu zece victime la Bălcăuți. Două persoane au decedat

Accident la Bălcăuți
Accident la Bălcăuți

Un grav accident de circulație a avut loc în dimineața zilei de luni pe drumul european 85, în zona localității Bălcăuți. Nu mai puțin de 10 persoane au fost implicate în acest accident, dintre care doi copii. Din acest motiv, autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar la fața locului au fost trimise multiple forțe de salvare.
În accident au fost implicate trei autovehicule, printre care și un microbuz. Șoferii celor trei mașini erau prinși între fiarele contorsionate, iar unul dintre ei era în stare de inconștiență. Echipajele de descarcerare au lucrat minute în șir pentru a-i extrage pe cei trei șoferi și pentru a-i putea preda echipajelor medicale.
Din păcate, șoferii celor două autoturisme erau în stop cardio-respirator, iar după consumarea protocolului de resuscitare, cei doi bărbați au fost declarați decedați.
Celelalte victime, cu diferite traumatisme, dar conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale la fața locului și, rând pe rând, erau transportate la spitalele din Rădăuți și Suceava.
La locul accidentului au ajuns pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare și 4 resurse medicale (2 echipaje de prim-ajutor, ambulanța SMURD-TIM și 1 ATPVM), cu sprijinul a patru echipaje SAJ.

Accident la Bălcăuți
Accident la Bălcăuți
Accident la Bălcăuți
Accident la Bălcăuți
Accident la Bălcăuți
Accident la Bălcăuți

Recomandări

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa