Accident cu trei răniți, la ieșirea din Suceava spre Moara

Trei persoane, doi adulți și un minor, au fost rănite în urma unui accident produs vineri seară, în jurul orei 21.00, pe drumul care leagă Suceava de Moara, la câteva sute de metri după sensul giratoriu de la intersecția cu șoseaua de centură.
La fața locului a intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava.
Din primele informații, se pare că un autoturism Ford a intrat pe contrasens, izbindu-se într-o Skoda care circula regulamentar. Cei trei răniți sunt un tânăr care conducea mașina ajunsă pe contrasens, femeia care se afla la volanul autoturismului Skoda și copilul acesteia.
Din fericire, toți cei implicați erau conștienți și cooperanți.

Accident cu trei răniți, la ieșirea din Suceava spre Moara
Accident cu trei răniți, la ieșirea din Suceava spre Moara
Accident cu trei răniți, la ieșirea din Suceava spre Moara
Accident cu trei răniți, la ieșirea din Suceava spre Moara
Accident cu trei răniți, la ieșirea din Suceava spre Moara
Accident cu trei răniți, la ieșirea din Suceava spre Moara

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme