La Dumbrăveni

Accident cu trei răniți, după ce o mașină s-a izbit violent într-un podeț

Mașina a fost făcută praf în urma impactului
Mașina a fost făcută praf în urma impactului

Trei oameni au ajuns la spital după ce un autoturism Opel a fost scăpat de sub control și s-a izbit violent într-un podeț de beton. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, pe DN 29 Botoșani – Suceava, pe raza comunei Dumbrăveni.
Din cercetările efectuate de polițiști rezultă că Petre M., în vârstă de 41 de ani, din comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani, aflat la volanul unui autoturism Opel înmatriculat în Germania, pe direcția Suceava-Botoșani, a pierdut controlul asupra volanului, mașina intrând pe sensul opus de mers, ieșind în decor și oprindu-se în podețul betonat. În mașină se aflau patru oameni, toți din Botoșani.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Suceava, care l-au extras din mașină pe conducătorul auto. Ambulanțele au preluat și transportat la Spitalul Județean Suceava trei persoane, șoferul și pasagerii Dorina M., în vârstă de 36 de ani, din comuna Vlădeni, și Ion D., de 37 de ani, din municipiul Botoșani.
Din cauza stării de sănătate, șoferul nu a putut fi verificat cu aparatul etilotest, însă la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Mașina a fost făcută praf în urma impactului
Mașina a fost făcută praf în urma impactului
Mașina a fost făcută praf în urma impactului
Mașina a fost făcută praf în urma impactului

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate