La Marginea

Accident cu doi răniți după ce un șofer a ieșit neatent dintr-o benzinărie

Accident cu doi răniți după ce un șofer a ieșit neatent dintr-o benzinărie
Accident cu doi răniți după ce un șofer a ieșit neatent dintr-o benzinărie

Un bărbat și o femeie au ajuns la spital, duminică noapte, după un accident rutier produs la Marginea, pe fondul intrării unui șofer pe drumul național, de pe acostament, fără a se asigura.
Accidentul s-a produs în jurul orei 22.30, pe DN 17A, pe direcția dinspre centrul comunei Marginea către municipiul Rădăuți.
Din cercetările poliției rezultă că șoferul unui BMW, Nicușor J., care rula dinspre centrul comunei Marginea, în dreptul stației de alimentare Rompetrol, a fost surprins de apariția pe carosabil, pe sensul său de mers, a unui autoturism Ford care s-a pus în mișcare din dreapta, de pe acostament.
Fordul a fost acroșat în partea stânga spate și proiectat pe sens opus, până în gardul unei societăți.
Ambulanțele i-au preluat și transportat la spital pe cei doi ocupanți ai Fordului, un bărbat și o femeie, din aceeași familie.
Conform primelor evaluări medicale, femeia a scăpat mai ușor, cu o contuzie de gambă, în timp ce bărbatul, șoferul Fordului, Corneliu J., a fost transferat la Spitalul Județean Suceava cu un traumatism cranio-cerebral.
Ambii șoferi au putut fi verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.
În urma cercetărilor polițiștilor s-a stabilit faptul că vinovăția producerii evenimentului rutier aparține șoferului autoturismului Ford, care în timp ce conducea autoturismul s-a pus în mișcare de pe loc, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca BMW.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control