Târg

A șaptea ediție a Târgului Mărului la Fălticeni

Târg: A șaptea ediție a Târgului Mărului la Fălticeni
Târg: A șaptea ediție a Târgului Mărului la Fălticeni

Sâmbătă și duminică, 24-25 octombrie se va desfășura în municipiul Fălticeni a șaptea ediție a Târgului Mărului, acțiune organizată de primăria din localitate împreună cu Consiliul Județean, Direcția Agricolă și asociațiile producătorilor de mere din zonă. Ca în fiecare an, locația de desfășurare a târgului va fi piața Nada Florilor din centrul municipiului. Potrivit primarului de Fălticeni, Vasile Tofan, la manifestare vor fi prezenți 20 de producători de mere din zonă. „Va fi o expoziție cu vânzare care se va deschide duminică începând cu ora 10.00 și un spectacol al Ansamblului Ciprian Porumbescu, la prânz. Sperăm într-o participare cât mai numeroasă la acest târg, care a devenit unul de tradiție”, a declarat Tofan.

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”