Accident spectaculos

A plonjat cu mașina într-un pârâu

A plonjat cu mașina într-un pârâu
A plonjat cu mașina într-un pârâu

Un bărbat și o femeie, soț și soție, au ajuns cu mașina în pârâul Putna. Spre fericire, în ciuda faptului că mașina a ajuns aproape de mijlocul apei, cei doi soți au scăpat fără răni foarte grave. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.30, pe raza localității Pojorâta. Gheorghe C., în vârstă de 53 de ani, din Vulturești, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia Papuc, nu a adaptat viteza la condițiile de drum (carosabil umed), cauză din care a derapat și a ajuns în apă. Sâmbătă, în jurul orei 19.00, un accident de circulație cu urmări destul de grave s-a produs și pe DN 2, în apropierea municipiului Suceava. Pe fondul neatenției, Valerie L., în vârstă de 63 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia 1310, s-a izbit frontal într-un VW care era oprit pentru reparații pe marginea drumului, în aceeași direcție de mers. Urmare a impactului, Olga L., de 62 de ani, Vasile L., de 64 de ani, Somea L, de 59 de ani, și Cosmin L., de 20 de ani, toți din municipiul Suceava, pasageri în Dacie, au suferit răni pentru care au nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”