Accident casnic

A murit după ce a căzut de pe casa de unde curăța zăpada

Un bărbat de 77 de ani, din Salcea, a murit vineri seară la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, acolo unde fusese internat cu câteva ore mai devreme. Vineri după-amiază, septuagenarul s-a urcat pe casă cu intenția de a curăța zăpada. La un moment dat a alunecat și a căzut de la o înălțime de mai bine de 3 metri. În cădere, bărbatul s-a lovit la cap și a rămas inconștient. A fost găsit imediat de către ginerele său, care a sunat și a solicitat sprijinul unui echipaj medical.
A primit îngrijiri medicale din partea echipajului care venise să-l preia, iar mai apoi medicii de la spital au încercat toate manevrele pentru a-l salva.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava