Acțiune de salvare

A încercat să-și pună capăt zilelor aruncându-se într-o fântână

O femeie a fost salvată de pompieri după ce a încercat să-și pună capăt zilelor aruncându-se într-o fântână. Incidentul a fost sesizat prin 112 duminică după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj de descarcerare ajungând în scurt timp la fața locului, însoțit de personalul unei ambulanțe SMURD.
Ajunși la fața locului, pompierii au găsit o femeie de 36 de ani care în urma unei discuții contradictorii cu mama sa a sărit în fântâna din fața casei. Femeia se afla la aproximativ 10 metri adâncime, în interiorul fântânii, și a fost scoasă de salvatori la suprafață, fiind preluată de echipajul ambulanței și transportată la spital, întrucât acuza dureri la piciorul stâng. Cercetările sunt acum continuate de polițiști, pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu