Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 21 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 220 (5427)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Prefectul de Dâmboviţa: Se poate ajunge până la împuşcarea animalului dacă nu se mai poate face nimic

Duminică, 22 Septembrie 2013 (15:17:12)

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda, a declarat că pădurarii urmează să stabilească dacă cele trei persoane din localitatea Vârfuri au fost atacate de acelaşi urs, precizând că "se poate ajunge până la împuşcarea animalului dacă se impune şi nu se mai poate face nimic".

Potrivit prefectului de Dâmboviţa, angajaţi de la Direcţia Silvică, jandarmi şi pădurari se află în localitatea Vârfuri, unde trei persoane au fost atacate de urs duminică.

El a spus că a urmează să se stabilească dacă cei trei au fost atacaţi de acelaşi urs, precizând că dacă va fi necesar "se poate ajunge până la împuşcarea animalului".

"I-am chemat pe cei de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, care au fondul de vânătoare în administrare. Sunt şi cei de la Direcţia Silvică şi jandarnii de la IJJ Dâmboviţa care ne vor ajuta. Poate are rabie ori a fost doar omul de vină, nu ştim. Urşii sunt atraşi de mirosul merelor, al fructelor în general, vom afla de ce se comportă aşa şi, dacă este vorba de aceeaşi ursoaică, de ce a atacat a două oară. Toţi paznicii de vânătoare şi pădurarii vor rămâne în zonă. Am luat legătura cu doamna ministru Rovana Plumb şi se poate ajunge până la împuşcarea animalului dacă se impune şi nu se mai poate face nimic. Se pare că ursul ar fi părăsit arealul în care era supus la o presiune, se pare că ar fi fost alungat de la o stână, de la Breaza, şi a ajuns la Vârfuri. O să vedem dacă se confirmă această situaţie, numărul urşilor este însă foarte mare în zonă, trebuie făcut ceva în acest sens", a declarat prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda.

De asemenea, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a spus că deocamdată nu se crede că ursul este turbat.

"Deocamdată nu credem că este turbat, fiind o ursoaică cu doi sau trei pui, o ursoaică cu pui este vorba de instinctul de mamă, dar bineînţeles că o să verificăm dacă este vorba de rabie", a declarat directorul DSVSA Dâmboviţa, Sandu Tolea.

Duminică dimineaţă, două persoane, tată şi fiu, au fost atacate de o ursoaică, în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, în timp ce se aflau într-un grajd din gospodărie, la faţa locului ajungând două echipaje medicale.

Bărbatul de 45 de ani a povestit că el şi fiul său, de 19 ani, se aflau în grajdul din gospodărie pentru a hrăni animalele, iar la un moment dat au fost atacaţi de o ursoaică.

"Avem răni la mâini, dar e bine că am scăpat cu viaţă. Ne-am dus spre grajd ca să dăm mâncare la animale şi atunci, în faţa grajdului, ne-a atacat şi ne-a muşcat ursoaica. Am asmuţit câinele care nu era legat, avem mai mulţi câini, dar ceilalţi erau legaţi, am vrut să ne refugiem în grajd, a fost o luptă cu animalul, a mea şi băiatului meu, dar am avut noroc cu câinele care au alungat-o. Aşa ne-am salvat. Apoi am sunat la 112", a declarat bărbatul.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc din Pucioasa, starea lor fiind stabilă.

Câteva ore mai târziu, un alt bărbat, în vârstă de 58 de ani, tot din localitatea Vârfuri, a fost atacat de urs. Acesta a fost transportat în stare gravă la spitalul din Pucioasa, având muşcături pe corp, precum şi fracturi la mâini şi picioare.

Ulterior, medicii au decis să solicite un elicopter SMURD pentru a-l transfera pe bărbat la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Bărbatul le-a spus medicilor că ar fi fost atacat de o ursoaică însoţită de pui.

În 15 septembrie anul trecut, un bătrân de 71 de ani a fost omorât, după ce a fost atacat de un urs în timp ce culegea prune, în livadă, cu alte trei persoane, în localitatea Dealu Frumos, din comuna dâmboviţeană Pietroşiţa.

În aceeaşi zi alte două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost atacate de urs şi rănite, la Buciumeni. Ulterior, ursul a fost împuşcat, iar la autopsie s-a constatat că avea rabie.

De asemenea, în 19 septembrie 2012, un alt bărbat de 63 de ani din Moroeni a fost ucis de un urs. Incidentul a avut loc într-o zonă izolată, aflată în apropierea pădurii, iar poliţiştii au spus ulterior ca victima a braconat animalul, împreună ce alţi doi consăteni, cercetaţi în libertate de către oamenii legii.

Localităţile Moroieni, Pietroşita, Moroeni, Runcu şi Buciumeni sunt situate în nordul judeţului Dâmboviţa şi sunt învecinate.

În mai 2013, ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara, la Târgovişte, că nu mai există probleme cu urşii şi că acum ministerul este preocupat de "situaţia creată în Delta Dunării" din cauza şacalilor şi a mistreţilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prefectul de Dâmboviţa: Se poate ajunge până la împuşcarea animalului dacă nu se mai poate face nimic.
 Vizualizări articol: 710 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Prefectul de Dâmboviţa: Se poate ajunge până la împuşcarea animalului dacă nu se mai poate face nimic0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei