Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 7 sep 2012 - Anul XVII, nr. 209 (5114)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Georgescu spune că sportiva medaliată la Beijing poate primi banii de la MAI în anumite condiţii

Vineri, 7 Septembrie 2012 (17:25:39)

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, spune că dacă MAI a decis în urmă cu patru ani să acorde bani unui sportiv medaliat la Olimpiadă, iar acesta a luat doar o parte din sumă, poate primi şi restul de bani, dar dacă ministerul nu a înregistrat acest drept, atunci lucrurile sunt mai complicate.

Ministrul Florin Georgescu a declarat, vineri, la Constanţa, că toţi sportivii medaliaţi la Olimpiada de la Beijing, din 2008, au fost premiaţi de către Comitetul Olimpic Român, susţinând că în cazul sportivei respective este vorba despre un alt premiu, promis de către Ministerul de Interne.

"Sportivii, în 2008, ca şi în prezent, au fost premiaţi din fondurile Comitetului Olimpic Român, pentru că aşa se procedează. A fost acest caz care se discută acum, iar ministerul în cauză, unde probabil că lucra distinsa sportivă la acel moment, poate şi el, potrivit legii, să acorde un alt premiu faţă de cel care a fost atribuit de Guvernul de atunci tuturor sportivilor care au obţinut medalii la Olimpiada de la Beijing, deci şi doamna a luat premii de la Comitetul Olimpic", a afirmat Florin Georgescu.

El a menţionat că dacă există un ordin al ministrului de Interne de la vremea respectivă prin care s-a decis ca sportiva respectivă să fie premiată, atunci lucrurile se pot rezolva, dar în caz contrar situaţia este mai dificilă.

"Ministerul acesta, ca şi altele probabil, poate să acorde şi el o altă primă peste cea acordată de stat, prin Comitetul Olimpic Român, la momentul obţinerii medaliei respective. Dacă a fost emis un ordin al ministrului de la acea vreme pentru acordarea acestui premiu, dacă s-a luat decizia să i se înregistreze dreptul, e în regulă. Dacă însă dreptul acela nu i l-a constituit conducerea ministerului de la vremea respectivă, e mai dificil. Noi analizăm acum şi cu juriştii, dar v-am spus în mare cum stau lucrurile. Sperăm ca acest minister să fi decis la vremea respectivă că o premiază, că nu a avut bani la capitolul acela bugetar decât în proporţie de 20 la sută şi restul de 80 la sută i se completează acum. Dacă nu i s-a stabilit dreptul acum patru ani, trebuie să vedem cum stau lucrurile din punct de vedere juridic. E vorba de un singur caz, nu generalizaţi", a explicat ministrul Finanţelor.

Florin Georgescu a participat, vineri, la închiderea oficială a lucrărilor Proiectului educaţional Academica BNR, organizat în această săptămână la Universitatea "Ovidius" din Constanţa.

La mijlocul lunii iulie, atleta Constantina Diţă, medaliată cu aur la maratonul olimpic de la Beijing, şi antrenorul său, Vali Tomescu, i-au adresat prin intermediul Pro Sport o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, în care îl roagă pe acesta să rezolve problema premiilor neplătite de CS Dinamo pentru rezultatele pe care le-au obţinut la ediţia JO de acum patru ani. Diţă, medaliată cu aur la Beijing, a primit doar 7.000 de euro din cei 35.000 de euro pe care trebuia să-i încaseze de la clubul "alb-roşu". În această situaţie se află mai mulţi sportivi şi antrenori de la CS Dinamo cu rezultate bune la JO de la Beijing.

Răspunzând acestei solicitări, premierul Victor Ponta a promis, în cadrul unei întâlniri cu conducerile ANST, COSR, ANAD, Ministerului Educaţiei şi cu reprezentanţi ai federaţiilor sportive, că Guvernul va plăti premiile restante sportivilor dinamovişti medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Beijng, din 2008. Şeful Guvernului a cerut atunci o solicitare scrisă în acest sens: "Vă ajut să plătiţi această datorie, de fapt e vorba de Ministerul de Interne. Nu e normal, ne facem de râsul lumii să avem datorii la primele campionilor din 2008. Vă ajut, dar vă rog să-mi faceţi o hârtie pe care să mi-o transmiteţi!".

Preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, că a fost înştiinţată de către Ministerul Finanţelor Publice, că sumele restante pentru premierea sportivilor medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2008 s-au prescris şi nu mai pot fi acordate după patru ani.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a precizat, joi, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că nu are competenţa de a răspunde pentru neonorarea premiilor componenţilor cluburilor departamentale, apreciind totodată că promisiunile făcute sportivilor trebuie respectate.

Vineri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a dispus verificarea modului în care a fost fundamentat bugetul pentru anul 2008, inclusiv fondurile extrabugetare, la nivelul Clubului Sportiv Dinamo.

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, caută soluţii legale în ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru ca sumele restante faţă de sportivii CS Dinamo medaliaţi la JO din 2008 să fie achitate, se arată într-un răspuns al MAI la solicitarea MEDIAFAX.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Georgescu spune că sportiva medaliată la Beijing poate primi banii de la MAI în anumite condiţii.
 Vizualizări articol: 500 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Georgescu spune că sportiva medaliată la Beijing poate primi banii de la MAI în anumite condiţii0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei