marţi, 20 mar 2012 - Anul XVII, nr. 66 (4971)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9211 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6615 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Adrian Năstase: Regret că în vendeta politică a fost implicată şi familia mea

Marţi, 20 Martie 2012 (16:42:33)

Fostul premier Adrian Năstase a susţinut, marţi, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că regretă implicarea soţiei sale de către procurorii DNA în acest caz pe care îl consideră a fi o vendetă politică ce datează din 2004.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a finalizat, marţi, procesul în care fostul premier Adrian Năstase, soţia acestuia, Daniela, şi fostul şef al ISC, Irina Paula Jianu, au fost judecaţi în legătură cu un import de bunuri din China.

La finalul dezbaterilor, instanţa supremă le-a dat acuzaţilor dreptul la ultimul cuvânt, ocazie cu care fostul demnitar a făcut o radiografie a dosarului, precum şi o trecere în revistă a problemelor politice ce macină România.

Între altele, Adrian Năstase le-a spus judecătorilor că regretă nespus implicarea familiei sale "în vendenta politică", care în opinia sa a condus în final la acest dosar.

Adrian Năstase a arătat că este conştient că pe parcursul mandatului de premier există posibilitatea să fi luat unele decizii greşite, "să fi dat unele hotărâri de guvern care să supere pe unii şi alţii", dar că în final nu se consideră vinovat din punct de vedere penal pentru absolut nimic.

"Nu am săvârşit fapte cu consecinţe penale. Acuzaţiile DNA sunt neadevărate. Nu a fost iniţiativa sau puterea mea de numire şi menţinere în funcţie a Irinei Paula Jianu (o apropiată a fostului ministru Miron Mitrea-n.r). Nu au existat înţelegeri între mine şi ea şi, în final, cu toate acestea stau şi mă întreb dacă eu trebuie să demonstrez aceste aspecte sau procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Nici acuzaţia de şantaj nu este adevărată. Este adevărat că Păun a fost şantajat în cel mai grav mod, dar nu de mine, ci de DNA".

Fostul premier a mai susţinut, în faţa instanţei supreme, că de la momentul trimiterii acestui dosar în instanţă s-a prezentat la Înalat Curte de Casaţie şi Justiţie în 193 de zile, participând la 97 de termene în dosarul "Trofeul calităţii", peste 30 în dosarul "Mătuşa Tamara" şi 62 de termene în procesul de faţă.

"Cred că acesta a fost unul dintre obiectivele DNA: să mă ţină ocupat, distanţat de viaţa politică. (...) Eu sunt pregătit să refac drumul Golgotei pentru că aşa se spune în politică, dacă vrei să ajungi în vârf faci acest drum. Regret nespus totuşi că în vendeta politică a fost implicată şi familia mea. (...) Dacă nu mi-a plăcut cartea şi am intrat în politică, aşa îmi trebuie, înţeleg asta. Am fost acuzat până în prezent de copii exportaţi cu trenul, mită la Schroders şi multe asemenea acuzaţii care cu timpul au fost demontate, dar în final stau şi mă întreb cine plăteşte ? (...) Pot spune că tot ceea ce rămâne în urma acestor dosare este un sentiment de răzbunare pentru că eu pot să spun că ele nu vor aduce intrarea în Schengen", a afirmat Năstase.

Citând dintr-o carte scrisă de un fost şef de servicii secrete care spunea că "nu există nevinovaţi, ci doar persoane de care nu ne-am ocupat suficient", Năstase a declarat judecătorilor că această vorbă poate fi transpusă cu succes în cazul dosarelor sale şi că are o mare legătură cu o serie de declaraţii făcute de preşedintele României, Traian Băsescu, în perioada campaniei din 2004. când sugera despre el că va avea probleme cu iz penal.

Năstase a precizat că este vorba de declaraţia lui Traian Băsescu din 2004 care vorbind despre bani sugera că aceştia ar fi "în termopanele lui Năstase, pe fundul unui ocean spre China".

Năstase a arătat că la acea vreme întrebat direct de ziarişti dacă deţine probe în acest sens, candidatul de atunci Băsescu ar fi spus că nu există probe, însă există informaţii.

În finalul pledoariei sale, Adrian Năstase a spus că va face faţă oricărei decizii a ICCJ şi că, în opinia sa ,o eventuală sentinţă negativă nu va schimba cu nimic politicile româneşti sau problemele din spectrul social. "Pot să fiu condamnat, sigur, nu mă derajează, chiar şi nevinovat, problema e că nu înaintăm cu nimic. Frica este cea ce defineşte ceea ce se întâmplă în prezent în societatea românească", a afirmat Năstase.

Năstase a mai precizat că "povestea cu bancnotele" expusă de avocaţii săi în pledoaria apărării îl duc cu gândul la faptul că "la DNA nu sunt oameni profesionişti, devreme ce se încurcă în serii de bancnote". "Părerea mea este în asemenea condiţii că ar trebui schimbat procurorul şef Daniel Morar", a încheiat Năstase.

La rândul său soţia acestuia, Daniela Năstase la susţinut, în faţa judecătorilor, că ziua de marţi a fost una agitată pentru ea şi că îşi menţine toate declaraţiile făcute anterior în acest dosar. "Eu sunt nevinovată de toate capetele de acuzare", a conchis Dana Năstase.

Marţi, judecătorii instanţei supreme au încheiat dezbaterile în procesul privind importul de bunuri din China, denumit dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase, soţia acestuia, Daniela, au fost deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie, sentinţa urmând a se da în 30 martie.

Completul de trei judecători al instanţei supreme a audiat pledoariile acuzării şi apărării, precum şi depoziţiile finale ale inculpaţilor din proces.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, judecătorilor condamnarea la pedepse cu executare în cazul fostului premier Adrian Năstase, a soţiei acestuia şi a fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Paula Jianu.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de prim-ministru - cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru - Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Procurorii acuză că Năstase ar fi primit de la Irina Jianu aproape 400.000 de lei reprezentând contravaloarea unor bunuri achiziţionate din China şi a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în ţară şi transportul intern, precum şi peste 200.000 de lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de Regal Glass Bacău la imobilul său din localitatea Cornu, judeţul Prahova şi suportate din fondurile Vertcon Bacău.

De asemenea, fostul premier ar fi primit aproximativ 1,6 milioane de lei reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţii şi renovare executate la imobilul situat în strada Cristian Tell din Bucureşti, din fondurile Conimpuls Bacău, Vertcon Bacău, precum şi alte sume din bani personali ai Irinei Jianu.

"Sumele de bani au fost primite de la inculpata Irina Paula Jianu în scopul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi pentru asigurarea pentru aceasta a unui statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei la conducerea căreia se afla", se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA îl mai acuză pe Adrian Năstase că ar fi beneficiat din partea lui Ioan Păun - martor în acest dosar - de prestarea serviciilor de achiziţionare a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, ambalarea, supravegherea încărcării lor în containere şi organizarea transportului pe parcurs extern în scopul numirii şi menţinerii acestuia în funcţiile de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum şi pentru menţinerea permanentă în misiune în străinătate.

Procurorii au mai stabilit că, în perioada 2002-2004, Adrian şi Daniela Năstase au achiziţionat din China materiale de construcţii, produse electrocasnice, obiecte de mobilier pentru utilarea celor două imobile din Bucureşti (Zambaccian, Cristian Tell) şi a imobilului din localitatea Cornu.

Bunurile ar fi fost achiziţionate din diverse târguri, fie fără acte, fie pe baza unor documentele de vânzare emise pe numele lui Ioan Păun, fiind transportate şi depozitate într-un hotel dezafectat al Ambasadei României din China.

Anchetatorii au mai stabilit că pentru efectuarea operaţiunilor de vamă, din dispoziţia Irinei Jianu s-au completat cu date nereale documentele comerciale externe şi de transport internaţional - invoice, packing list-uri, certificate de calitate şi conformitate -, centralizatoarele de import şi declaraţiile pentru valoarea în vamă, precum şi avizele de însoţire a mărfii.

Bunurile introduse în ţară ca importuri efectuate de Vertcon Bacău au fost transportate în depozitul aparţinând Remat Chitila, iar de aici au fost preluate de către adevăraţii proprietari, regăsindu-se în imobilele din Zambaccian, Cristian Tell şi Cornu, potrivit anchetatorilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Adrian Năstase: Regret că în vendeta politică a fost implicată şi familia mea.
 Vizualizări articol: 469 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Adrian Năstase: Regret că în vendeta politică a fost implicată şi familia mea0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei