Doru POPOVICI

În perioada de dezgheţ a televiziunii comuniste, adică la intersecţia dintre anii 60 şi 70, pe când în tenisul mondial începuse şi România să conteze, ne-a fost dat să vedem şi noi, în premieră absolută, câteva finale de mari turnee (numai cele în care jucau Ilie Năstase, la simplu, şi dublul Ţiriac - Năstase) precum şi meciurile de Cupa Davis ale României, inclusiv cele trei finale contra SUA, pierdute toate. Printre cei mai spectaculoşi jucători de atunci, de acum, şi din toate timpurile se numără Ilie Năstase. Ba cred chiar că a fost de departe cel mai inventiv, cu loviturile cele mai fine şi adesea absolut neaşteptate. Era o încântare să-l priveşti, inclusiv în momentele de nebunie sau atunci când făcea fel de fel de ghiduşii pe teren la adresa adversarilor, arbitrilor, spectatorilor. Umorul lui era uneori niţel deplasat, adesea enervant, aducându-i şi destule amenzi. Nu l-am văzut altfel decât zâmbind larg, chiar şi atunci când se petrecea ceva care-l scotea din minţi: trăgea o înjurătură, alteori strângea din dinţi, dar nu-l ţinea nici asta mai mult de un game, două. Apoi îi revenea zâmbetul şi pornirea miştocărească. Tot pe atunci, printre artiştii rachetei mai existau un Manuel Santana ori un Arthur Ashe. Nu exista nici măcar un singur „măciucar”, unul din ăia care să îngroape mingea din serviciu (pe zgură sau iarbă) ori să o facă să sară în tribune, dacă se juca pe asfalt. Prin comparaţie cu Ilie, cei doi „naşi” ai săi, care-l băteau cu regularitate (inclusiv în finale la Wimbledon sau de Cupa Davis) păreau nişte roboţi. Numele lor, Stan Smith şi Bjorn Borg, au intrat şi ele în legendă. Erau sobri, exacţi, decişi să câştige mereu. Doar atât, nu şi „măciucari”. De altfel, dacă ar mai juca şi azi, ar fi cu siguranţă printre cei mai spectaculoşi. Era măciucarilor a izvorât simultan cu perfecţionarea rachetei, astfel încât forţa şi viteza serviciului au crescut enorm. Credeam că plecarea din tenis a lui Goran Ivanisevici va însemna şi apusul erei ăsteia. Aiurea! Goran pare un fel de Ilie Năstase pe lângă măciucarul suprem, pe numele său John Isner. L-a distrus pe Djokovici în semifinală la Indian Wells. Dar a dat în finală peste Federer. A luat-o urât, cu 2-0. de unde concluzia că oricâţi măciucari ar mai izvorî, tenisul e totuşi altceva.