Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 14 dec 2010 - Anul XV, nr. 294 (4585)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

FNPR, obligată să returneze peste 400.000 de euro, bani europeni, după ce i-ar fi cheltuit fraudulos

Marţi, 14 Decembrie 2010 (18:27:08)

Federaţia Naţională a Pompierilor din România (FNPR) este obligată să returneze peste 400.000 de euro Ministerului Muncii, după ce suma ar fi fost cheltuită fraudulos printr-un contract de finanţare europeană pentru implemetarea unui proiect destinat formării profesionale a pompierilor civili.

Suma era doar avansul, de 10 la sută, dintr-un proiect în valoare totală de patru milioane de euro, câştigat de Federaţia Naţională a Pompierilor din România, prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sabin-Mircea Rus, care a avut funcţia de specialist în relaţii publice în cadrul proiectului, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Cluj, că managerul de proiect, Ioan Conţ, care este şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Pompierilor din România, este responsabil pentru cheltuirea frauduloasă a banilor europeni.

Rus a spus că proiectul, în valoare totală de patru milioane de euro, prevedea organizarea unor cursuri de specializare a pompierilor civili care au atribuţii de stingere de incendii şi situaţii de urgenţă.

Pe lângă aceasta, proiectul prevedea lansarea a trei campanii naţionale, cu teme precum contaminarea mediului sau egalitatea de şanse.

Conform sursei citate, proiectul, în valoare totală de patru milioane de euro, a fost anulat de reprezentanţii Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, iar prima tranşă, de 400.000 de euro, a fost refuzată pentru decontare.

"Toată familia domnului Conţ a fost angajată în proiect pe diverse funcţii: fiul era şofer, fiica era secretară şi s-au cheltuit sume uriaşe pe materiale publicitare, contractate de firma finului lui Ioan Conţ, care a lucrat la preţ de şase ori peste preţul pieţei", a spus Rus.

Vasile Mureşan, coordonator euroregional al proiectului, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că Ioan Conţ, din avansul de 10 la sută acordat pentru proiect, respectiv 400.000 de euro, nu a decontact nici măcar salariile echipei de management.

"Proiectul a ajuns în această fază din lipsa de transparenţă a domnului Conţ. Sunt semne că Ioan Conţ a fraudat proiectul. A luat bani inclusiv din salariul angajaţilor în proiect. Acesta avea un salariu de 17.400 de lei lunar brut ca manager de proiect. În plus, la fiecare salariu, oamenii implicaţi în proiect erau obligaţi de Conţ să depună 10 la sută la FNPR, drept «contribuţii», a declarat Mureşan.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pompierilor din România, Ioan Conţ, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şi-a angajat membrii familiei în proiect, dar nu consideră că acest lucru ar reprezenta o problemă.

"Blocarea proiectului este o simplă greşeală, iar foştii mei colegi au găurit barca pe care se aflau şi ei. Trebuie să dovedească cineva că s-a lucrat la suprapreţ. Acestea sunt nişte acte de răzbunare din partea foştilor colegi, pentru că au fost scoşi din proiect, conform termenilor prevăzuţi", a spus Conţ.

Conţ a precizat că va contesta decizia de anulare a proiectului deoarece în proiect s-au realizat, până în prezent, toate activităţile cuprinse în documentaţie, mai puţin formarea profesională efectivă, din cauza lipsei logisticii pentru organizarea de cursuri în 41 de judeţe implicate în proiect.

Decizia de anulare a fost luată de către Organismul Intermediar de Implementare a Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane, în 30 noiembrie 2010.

POSDRU a dispus şi rambursarea integrală a sumelor cheltuite şi excluderea Federaţiei de la solicitarea de bani europeni pentru următorii doi ani.

Potrivit documentaţiei, beneficiarii proiectului trebuiau să fie 6.000 de persoane din întreaga ţară.

Banii vor trebui returnaţi Ministerului Muncii, deoarece este ordonator de credite şi supraveghează cheltuirea banilor europeni în POSDRU. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului FNPR, obligată să returneze peste 400.000 de euro, bani europeni, după ce i-ar fi cheltuit fraudulos.
 Vizualizări articol: 555 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
FNPR, obligată să returneze peste 400.000 de euro, bani europeni, după ce i-ar fi cheltuit fraudulos5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei