Ion DRĂGUŞANUL

BOTOŞANA (I). Satul Botoşana, numit, iniţial, Botuşani, are o semnificaţie toponimică străveche, botuşanii fiind păstorii oilor botee, adică sterpe, iar locul în care se aşezau astfel de stâne se numea, de regulă, botuş. Botoşana reprezintă, deci, vatra veche a unei obşti păstoreşti, dar atestată documentar abia în 14 octombrie 1498, când Ştefan cel Mare dăruia Mănăstirii Putna „satul Botuşani”, pe care-l dobândise în urma unui schimb de moşii cu Stanciul, fiul lui Fedco, nepotul lui Mihul Starostescul, strănepotul lui Giurgiu de la Frătăuţi.

Aşadar, Botoşana există măcar din vremea Descălecatului, atunci când legendarul Giurgiu, menţionat doar în documentele moştenitorilor săi, îşi făcuse case la Frătăuţi, dar stăpânea o mulţime de sate, inclusiv „Botuşani”, loc în care, probabil, îşi amplasase stânele cu miei, cârlani şi oi sterpe. Satul revine, însă, în proprietatea unor urmaşi ai legendarului Giurgiu de la Frătăuţi, în 4 mai 1587, când Sora, văduva pârcălabului Stanciul, a răscumpărat satul şi l-a dăruit fiicei sale, Marinca Mihăilescu.

Ctitorul mănăstirii Solca, sângerosul voievod Ştefan Tomşa, vestise, la începutul anului 1615, că este în căutare de moşii, pe care să le cumpere, pentru înzestrarea ctitoriei sale, care trebuia să întreacă Dragomirna lui Crimca măcar prin frumuseţea moşiilor. În aceste condiţii, oferta bănească fiind surprinzător de avantajoasă, proprietarii de atunci ai Botoşanei, numită, încă, Botuşani, „anume Anastasia (văduva lui Constantin Cărcu), fata Michei, nepoata Răcătoaiei, cu fiul ei, Ieremie, şi sora, Marica”, au vândut satul, în 25 octombrie 1615, pentru 700 ughi (ducaţi ungureşti), lui Tomşa Vodă, care-l dărui Mănăstirii Solca.

Hotarnica privind achiziţionarea şi dăruirea unui „sat, anume Botuşani, în ţinutul Sucevii, pe părăul Soloneţul Mic, şi cu loc de moară pe părăul amintit, cu toate fănaţele şi poienile, ce se cheamă Şerba, şi cu toate hotarele în bucovina (adică în pădurea de fagi), şi cu cămp, şi cu holme, şi peste holme, şi cu plaiuri, şi peste plaiuri, unde au fost vechile hotare ale Căjvanei şi Botoşanei” este precizată în acelaţi document.

În 15 septembrie 1724, sunt menţionate, în hotarnica mănăstirii Solca, „casa lui Grămadă şi aria Oncii”, iobagi mănăstireşti, cu casa şi, respectiv, aria, la margine de hotar, iar în 1760, este menţionat botoşăneanul Simion Tăutul, care avea casă în hotar cu Soloneţul, satul dintre Botoşana şi Pârteştii de Jos.

În 18 iulie 1760, egumenul Solcăi, Venedict, s-a plâns domniei de împresurarea moşiilor mănăstireşti Căjvana, Botoşani şi Hrinceşti, care se învecinau cu pământurile răzeşilor Simion Comănescul şi Matei Bantăş, de către Gândul şi Stamate şătrarii (încasatorii dărilor datorate de ţigani).

Între anii 1762 şi 1763, la Botoşana se stabilesc, în număr mare, familii de emigranţi ardeleni, care dau consistenţă obştii săteşti şi individualizează un anume specific folcloric.

Din Ilva Mare, au venit grănicerii năsăudeni Anton Iosipieş, fost vornic în Ilva, preotul Pap Boca, Maftei Boca, Lupu Huciu, Doroftei Boca, Miron Coca, Pintilei Slovac, Pintilei Todorean, Ion Slutul, Ion Onigă, Maria Vânteanca, Ioan Finuţ (străbunul celor care se vor numi Finiş), Atanasie Huciu, Ioan Suza, Nichită Boca, George Huciu, Ion Fraga, Marcu Chissa, Maftei Criţă, Chiriţă Creangă, Lupu Criţă, Vasile Creangă, Ştefan Creangă, Teodorel Robu, Iacob Boca, Simeon Moldovan, Maria Criţă, Nichită Oseac, Lupu Solcan, Grigore Solcan, Pintilei Elişor, Ioan Robu, Frasin Moşchiuca, Leon Stigleţ, Lazar Fazar, Lupu Toderaş, Simeon Buburuzan, Grigoraş Oprea, Precop Gheorghiaş, Ihnaţ, Ioan şi Petru Puşcariu, Marcu Bico, Toader Flutur, Ion Ilovan, Grigore Buţă, Ioan Brămstra, Ioan Babor, Leon Boiuc, Ioan şi Pintilei Bocariu, Vasile Iolvan, Petru Gheorghiaş, Precop Agaci, Ion Ciocan, Chirilă Ştehican, Vasile Curşec, Maftei a Popei (fiul preotului Pap Boca) şi Doroftei ZAHORE.

Din Rodna, au venit foştii grăniceri năsăudeni Toader şi Lupu Puşcariu, Ion Buză, Costin Teodoru, Toader Rusu şi Varvara Sterea.

Din Maier, au venit grănicerii năsăudeni Iacob Sterciu (primul învăţător al Botoşanei), preotul Nichita Boca, Andrei Buburuzan, Toader Icanu, Miron Galiţ, Grigore Iova, Toma Urghiş, Iacob Burcă, Vasile, Maftei, Mihai, Iacob Şi Toader Buţă, Vasile Bliţă, Ion Ţuşcău, Ioan Anton, Mihai Iacoboi, Leonhard Wecki, Maria Iacoboi, Mihai şi Ioan Ştirbu, Alexie Sârghie, Alexa Buită, Ioan Pintilei, Tofan Andronaş, Gheorghe Ghitar (străbunul celor din neamul Ghiaţă) şi Lupu Samson.

Din Bârgău, au venit jelerii Ilie Bârgăuan, Alexie Strat, Ioan Şchiopu şi Dimitrie Bârgăuan.

Din Fiscut, a venit grănicerul năsăudean Vasile Vasai.

Din Feldru, a venit grănicerul năsăudean Ion Bordizan.

Din St. George (Sângeorz), au venit grănicerii năsăudeni Nicolai Urghiş şi Nistor Techerilă.

Din Măgura, au venit supuşii Petru Romanescu, Ioan Romafiş, Ion Sângiorgiu, Ion Oltu, Vasile Lesuţ (străbunul celor din neamul LEŞANU) şi grănicerul Ioan Saba (ca şi Matei din Rebrişoara, străbunul celor din neamul Sava).

Din Rebrişoara, Matei Saba, din Dicea, Ion Trişcuţ, iar din Leşu Rodnei, Daniil Gorga.

Din Bistriţa, au venit grănicerii Ştefan şi Alexa Haiduc.