Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 mar 2010 - Anul XV, nr. 64 (4355)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Peste 60 de sindicalişti din energie protestează la Guvern, unde au aprins lumânări

Joi, 18 Martie 2010 (19:36:02)

Peste 60 de sindicalişti din energie protestează, joi seară, la Guvern, unde au aprins lumânări cu care au scris Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, nemulţumiţi că înfiinţarea celor două companii energetice naţionale va duce la disponibilizări şi reduceri salariale.

Manifestanţii poartă eşarfe violet la gât şi au bannere pe care scrie "Hidro, averea poporului în mâinile derbedeilor", "Guvernanţi, nici nu visaţi apele să separaţi", "Apele sunt oprite de diguri şi de oameni" şi "Nu distrugeţi Hidroelectrica". Protestatarii strigă, fluieră şi cântă "Oda bucuriei".

Preşedintele Federaţiei Hidrosind, Decebal Sulea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că protestul intitulat "La lumina electrică a lumânării" a fost organizat din cauză că niciun partid politic, nici premierul Emil Boc şi nici peşedintele Traian Băsescu nu au răspuns unei solicitări făcute de sindicalişti pentru o eventuală întâlnire în vederea unei discuţii despre desfiinţarea companiilor energetice.

Liderul sindical a declarat că punerea în aplicare a HG 56/2010 va duce la o majorare a preţului la energia electrică plătit de populaţie, dar şi la disponibilizări şi reduceri salariale.

Decebal Sulea mai spus că după 30 de zile de la depunerea plângerii prealabile la Guvern în cazul actului normativ, sindicatele vor ataca în instanţă HG 56/2010, precizând că au termen pentru a face acest lucru până la sfârşitul lunii martie.

El a mai spus că deşi HG 56/2010 nu a intrat încă în vigoare, cei doi directori de la companiile nou-înfiinţate se ocupă deja de organizarea acestora şi încearcă să armonizeze contractele colective de muncă de la societăţile incluse.

Sindicaliştii vor depune un memoriu la Guvern prin care vor solicita din nou o întâlnire cu premierul şi în care îi sugerează acestuia ca 25 la sută din Hidroelectrica să fie listat la Bursă.

Totodată, sindicaliştii vor să facă o petiţie prin care să ceară ca energia produsă în România să fie furnizată populaţiei la preţul de producţie.

Preşedintele sindicatului de la CNE Cernavodă, Marin Dană, a arătat că şi salariaţii acestei centrale protestează faţă de includerea în societatea naţională Electra, aşa cum prevede HG 56.

"Considerăm că această decizie este antieconomică şi anticoncurenţială. Măsura este antieconomică prin mixarea unor societăţi rentabile, precum Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, cu societăţi cu mari necesităţi investiţionale în politici de mediu, precum termocentralele clasice, sau cu mari datorii şi pierderi, precum societăţile din minerit. Este anticoncurenţială prin concentrarea producătorilor de energie în două mari societăţi, creându-se premisele unor subvenţii mascate şi ale apariţiei monopolului în producţia şi vânzarea de energie", a spus Marin Dană.

El a mai precizat că Nuclearelectrica are mai multe obligaţii financiare, precum returnarea împrumutului extern contractat pentru construcţia Unităţii 2 de la Cernavodă, programe de reabilitare şi retehnologizare, participarea la construcţia unităţilor 3 şi 4.

"Nuclearelectrica nu poate suporta alte poveri suplimentare decât cu riscul afectării funcţionării în condiţii de eficienţă economică şi securitate nucleară a centralei nucleare Cernavodă şi a migraţiei forţei de muncă", a mai spus Marian Dană.

Hidrosind a criticat în mai multe rânduri, anul trecut, restructurarea sectorului de producţie a energiei, susţinând că acest proces va duce la creşterea preţului energiei şi la falimentul companiilor de profil.

Federaţia Sindicală Hidrosind ameninţa, în 11 februarie, cu greva în luna martie. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de Hotărârea de Guvern care prevede înfiinţarea celor două companii naţionale în sectorul energiei şi spun că nu au fost consultaţi înainte de luarea acestei decizii.

Sindicaliştii au cerut preşedintelui Traian Băsescu să se implice în această situaţie, solicitându-i înfiinţarea unei comisii care să actualizeze strategia energetică în maximum trei luni, pentru a şti cât costă exact închiderea acestor societăţi şi înfiinţarea altora. Un program de restructurare poate fi făcut numai după ce se ştiu aceste date, sunt de părere liderii sindicali.

Sindicaliştii au făcut, pe 7 ianuarie, plângere penală împotriva lui Videanu, la Parchetul instanţei supreme, privind aceste numiri.

Înfiinţarea celor companii energetice naţionale a fost aprobată de Guvern în 29 ianuarie. Prima companie, denumită Electra, va avea în structură cele trei complexuri energetice -Turceni, Rovinari şi Craiova-, Nuclearelectrica, sucursalele Hidroelectrica din Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Târgu Jiu, filiala Hidroserv din cadrul Hidroelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Cea de-a doua companie, care se va numi Hidroenergetica, va fi înfiinţată prin fuziunea filialelor Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Bucureşti din cadrul Termoelectrica şi va avea în structură sucursala Paroşeni şi Termoserv Paroşeni din Termoelectrica, filialele Hidroelectrica din Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina, precum şi părţi din Compania Naţională a Huilei, care se divizează.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 60 de sindicalişti din energie protestează la Guvern, unde au aprins lumânări.
 Vizualizări articol: 707 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Peste 60 de sindicalişti din energie protestează la Guvern, unde au aprins lumânări5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei