Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 5 iul 2008 - Anul XIII, nr. 156 (3837)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Fetiţa de 11 ani din Neamţ spune că se simte bine şi vrea să viziteze Londra

Duminică, 6 Iulie 2008 (16:01:07)

Fetiţa de 11 ani din Neamţ i-a spus, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX la Londra, la o zi după întreruperea de sarcină efectuată la un spital privat din Londra, că se simte bine şi are de gând să pregătească, împreună cu mama sa, o masă copioasă în stil românesc.

Fetiţa i-a povestit corespondentului MEDIAFAX că se plimbă în parc, se joacă în grădină, face cumpărături la Londra şi nu şi-a uitat nici păpuşile. Pentru sâmbătă seară, are de gând să pregătească, împreună cu mama sa, o masă copioasă în stil românesc, de unde să nu lipsească sarmalele şi o ciorbă cu leuştean adus din România.

Femeia care a susţinut-o pe fată financiar şi moral a declarat şi ea că Florina se simte bine, este fericită şi liniştită. "Mama s-a liniştit, şi fata la fel. Este prima noapte în care am putut dormi liniştite", a adăugat aceasta. Totodată, femeia a mai spus că Florina a trecut cu uşurinţă de la etapa de "pacient" la cea de "turist" şi vrea să viziteze în următoarea săptămână atracţiile Londrei.

Mama Florinei, Lăcrămioara Vrânceanu, a declarat cu emoţie că fata ei este bine şi că este fericită după atâtea necazuri. Aceasta a spus că fetiţa ei a fost tratată foarte bine la Londra, de toată lumea cu care s-a întâlnit.

"Nu am cuvinte ca să spun cât de bine am fost trataţi aici şi ce frumos ne-au explicat toţi. Am fost impresionată de doctorii de aici din Londra. A fost foarte bine din toate punctele de vedere. Am trăit clipe grele, am avut momente când nu mai ştiam pentru ce trăiesc atunci când am aflat că este însărcinată. Eram distrusă. Mulţumim Roxanei (femeia care le-a ajutat - n.r.) pentru ajutor. Nu am cuvinte pentru ajutorul dat. Are un suflet mare de tot", a spus mama Florinei.

Femeia a mai spus că fratele ei este un "nenorocit" pentru că i-a provocat fetei sale o asemenea durere.

Prezentăm integral interviul acordat corespondentului MEDIAFAX la Londra de mama Florinei.

Reporter: Cum vă simţiţi după o săptămână agitată şi plină de imprevizibil, dar cu un final satisfăcător?

Lăcrămioara Vrânceanu: Suntem la cumpărături pentru sarmale. Suntem bine. Este pentru prima dată când ne aflăm la Londra, este extraordinar de frumos, superb, este foarte diferit faţă de România.

Rep: Cum se simte acum Florina?

L.V.: Este bine. Nu visează decât păpuşi. Este un copil, ce poate să facă mai mult!

Rep: Cum de nu a simţit o mamă că ceva se întâmplă cu fiica sa? Au fost totuşi mai multe luni, nu aţi observat vreo schimbare la ea?

L.V.: Până acum ea nu a avut nicio problemă. Nu a vomitat, nu a leşinat vreodată, nu a avut burtă. Mergea în fiecare zi la şcoală. Eu am aflat pur şi simplu.

Rep: Dar la fratele dumneavoastră aţi observat ceva schimbări? Cum s-a comportat el cu fata după ce se presupune că a violat-o?

L.V.: Ce să va spun ... Vorbea cu fata … Nu am văzut vreo schimbare. El vorbea şi cu mine ca şi înainte. Nu era nicio schimbare între ei. Nici nu m-am gândit că s-ar fi putut gândi la aşa ceva. Din câte ştiu ea, fata a fost abuzată de două ori. Am auzit asta de la fată, că de două ori s-a întâmplat. Când ajung acasa nu vreau să mai aud de asta.

Rep: Dar cu fata aţi încercat să vorbiţi, ca de la mamă la fată? Aţi întrebat-o de ce nu a reuşit să vă spună adevărul?

L.V.: Am vorbit cu fata. Ea este un copil, s-a gândit că poate dacă îmi spune eu o să o bat ... Nu ştiu …Copil fiind, nu şi-a dat seama că e ceva rău. Nu a avut curaj să spună, asta e. Ea nu a ştiut nici că a rămas însarcinată.

Rep: Fratele dumneavoastră are antecedente?

L.V.: Fratele meu … nu, nu are antecedente. Era un băiat bun, acum e un nenorocit. Nu ştiu, l-am ştiut ca fiind om normal, dar uite că nenorocitul a făcut asta. Sper ca legea să facă dreptate. Sper să îl găsească. Aşteptăm acum rezultatele ADN, nu le ştim încă.

Operaţia de întrerupere de sarcină a fetiţei de 11 ani din Neamţ a fost realizată cu succes, vineri după-amiază. Fata a fost externată în aceeaşi zi din Spitalul King’s College unde a fost operată de o echipă de medici.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fetiţa de 11 ani din Neamţ spune că se simte bine şi vrea să viziteze Londra .
 Vizualizări articol: 558 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Fetiţa de 11 ani din Neamţ spune că se simte bine şi vrea să viziteze Londra0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei