Peste 400 de poliţişti au asigurat ordinea la debutul noului an şcolar
Luni, 11 Septembrie 2017 (13:50:54)Peste 400 de poliţişti au participat luni la festivităţile de deschidere a anului şcolar 2017/2018. De asemenea, echipajele şi patrulele de poliţie au fost prezente în zona unităţilor de învăţământ, în urma măsurilor dispuse neînregistrându-se nici un eveniment negativ cu implicarea elevilor.Conducerea IPJ Suceava a solicitat luarea unor măsuri suplimentare specifice care să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, se anunţă într-un comunicat de presă al poliţiei, în care se mai precizează că . "Măsurile dispuse vin în contextul în care trendul infracţional înregistrat în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă este unul descendent, în perioada ianuarie – iunie 2017 fiind sesizate cu 8 fapte mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin aceste măsuri se doreşte menţinerea acestui trend şi diminuarea constantă a infracţionalităţii în unităţile de învăţământ şi zona adiacentă.În aceste zile, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie".Purtătorul de cuvânt al IŞJ suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat: "Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor. De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional și prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative".
Vizualizări articol: 1268 | | Notează articolul: Peste 400 de poliţişti au asigurat ordinea la debutul noului an şcolar0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.