Administrator al unei case de amanet, înşelat cu 11.000 de euro de doi moldoveni
Luni, 11 Septembrie 2017 (12:38:48)Un administrator al unei case de amanet din Siret a fost păgubit cu 11.400 de euro de doi moldoveni. Săptămâna trecută, miercuri, Poliția orașului Siret a fost sesizată verbal de un bărbat de 42 ani, localnic, cu privire la faptul că la ora 13.30, a fost victima unei înșelăciuni comise la casa de amanet pe care o administrează. Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 13.30, două persoane de sex masculin s-au prezentat la casa de amanet, cu intenția de a amaneta două lanțuri din aur. Administratorul unităţii a verificat bunurile prezentate de persoanele în cauză și a constatat că acestea sunt din aur și au greutatea totală de aproximativ 480 de grame. După negocierea sumei de amanetare a bunurilor, administratorul casei de amanet a plătit suma de 11.400 euro, însă nu a întocmit nici un document în acest sens. La scurt timp după plecarea celor doi bărbaţi, administratorul casei de amanet a constatat că lanțurile pe care le-a primit nu sunt din aur și că la efectuarea tranzacției, cele două persoane au predat alte două lanțuri identice cu cele verificate anterior de acesta, fiind înșelat.De îndată au fost mobilizate efective suplimentare de poliţişti, iar în baza semnalmentelor furnizate au fost efectuate semnalări la punctele de trece a frontierei de stat. Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că în zilele ulterioare cei doi au încercat să înşele prin acelaşi mod de operare şi doi agenţi economici din oraşul Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc. Tot din investigaţii s-a reuşit identificarea vehiculului cu care cei doi se deplasează. Sâmbătă, în urma continuării cercetărilor, polițiștii au reușit identificarea autorilor ca fiind doi bărbați de 34 și 35 de ani, ambii cetățeni moldoveni.Astfel, în urma măsurilor operative și de cooperare întreprinse cu alte structuri de poliție, în baza mandatelor de aducere emise în cauză, cei doi au fost reţinuţi în custodia poliţiştilor şi conduşi la sediul IPJ Suceava pentru audieri. Autoturismul cu care cei doi suspecți se deplasau a fost indisponibilizat, iar bunurile și sumele de bani identificate asupra lor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.În urma probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentați Judecătoriei Rădăuți cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.În ultima săptămână poliţiştii de prevenire şi cei din structurile operative au făcut front comun împotriva înşelăciunilor, acţionând atât pentru informarea şi responsabilizarea cetăţenilor cât şi pentru identificarea celor care au săvârşit infracţiuni de înşelăciune. Astfel, în zona centrelor comerciale şi a caselor de schimb valutar din mun. Suceava, dar şi din Rădăuţi, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Gura Humorului, poliţiştii de proximitate şi poliţiştii de prevenire au distribuit peste 1500 de materiale preventive, cu recomandări pentru prevenirea înşelăciunilor prin diverse moduri de operare.Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuţ Epureanu, avertizează: "În scopul prevenirii infracțiunilor de înșelăciune prin astfel de metode vă recomandăm să nu vă încredeți în binevoitori! Nu cumpărați valută sau bijuterii de la persoane neautorizate! Infractorii acționează, de regulă, la câțiva metri de un birou de schimb valutar sau casă de amanet și ar fi păcat să cădeți victimă datorită unui câștig nesemnificativ".
Vizualizări articol: 3776 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Administrator al unei case de amanet, înşelat cu 11.000 de euro de doi moldoveni5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.