Ne-am obişnuit să considerăm drame sau de-a dreptul tragedii nişte amărâte de calificări ratate prin cine ştie ce competiţii second hand de teapa Cupei UEFA ori penalti-uri trase cu indolenţă maximă, argumentul pentru compasiune fiind ipotetica suferinţă din sufletele celor care le-au comis. Iar pe ei îi doare fix… acolo! În suflet, adică. Am asistat în acest week-end la câteva evenimente sportive al căror dramatism a atins limita de la care mai putem vorbi doar despre nebunie. Iar dacă cei care le-au căzut victime rămân încă întregi, înseamnă că au ceva tărie de caracter. Am să încep, în ordinea desfăşurării evenimentelor, cu finala World Cup la rugby, cea în care Anglia îşi apăra titlul cucerit acum patru ani datorită uluitorului Wilkinson. Cu tot cu el în echipă, ba şi artizan al acestei noi calificări în finală, în pofida accidentărilor care l-au ţinut mai bine de doi ani prin spitale, după o semifinală din nou istorică, Anglia încerca să răstoarne soarta potrivnică, adică aceea care o punea din nou în faţa Africii de Sud care în serie o desfigurase cu 36-0… Şi era cât pe ce să-i reuşească, deşi nici Wilkinson nu mai e ce-a fost. Numai că eseul i-a fost anulat după interminabilele vizionări TV. Motivul? Înainte cu vreo 3 miimi de secundă de a culca oul dincolo de linie, piciorul autorului trecuse cu vreo 3 miimi de milimetru de linia de tuşă! O fi sau nu dramă? Hai să trecem la a doua: în open-ul de snooker de la Aberdeen, un anume Greene, care în toată cariera lui de profesionist (14 ani) nu a ajuns niciodată în vreo finală, are acum această şansă. La 4-4, adversarul, chinezul Fu, ratează. Greene are şansa vieţii. Bagă la rând trei bile imposibile. Mai are doar 4. Prima, incomparabil mai uşoară decât precedentele. Dar… bila atinge colţul şi finala o joacă Fu. O fi dramă? Amândouă la un loc nu fac însă cât cea a lui Hamilton: să fii încă de la debut pe locul 1 cam 90% din etapele Formulei 1, să mai ai doar două curse şi tu să fii tot acolo, să te lase cauciucurile când te afli în frunte şi să nu poţi ajunge măcar la boxe, să ai apoi locul 2 pe grilă în ultima cursă (care îţi asigură titlul!), să te lase cutia de viteze, să ajungi ultimul şi să revii până pe 7, să te mai lase o dată, să revii din nou şi să termini pe 7, în timp ce dacă urcai până pe 5 ai fi fost campion mondial, e parcă prea mult. N-o fi fost cumva vreo dramă şi la idioţii ăia cu autogolul (istoric şi el!) din meciul de la Timişoara? Că la tembelul ăla de la Târgu Jiu a fost sigur tragedie, din moment ce nu ştia de ce are cap, de şi-a folosit copita.
"