Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 23 oct 2007 - Anul XII, nr. 249 (3624)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Credinţă

Parohia Roşu - trecut şi prezent

"

Ţinutul bucovinean al Dornelor, respectiv Vatra Dornei, pe care în secolul trecut şi-a pus amprenta regimul austro-ungar (şi în bine, dar mai ales în rău), a fost vitregit din punct de vedere ecleziastic până în ultimii ani.

Până la Revoluţia din 1989, şi chiar după, oraşul staţiune Vatra Dornei dispunea doar de o veche biserică luterană şi una greco-catolică transformate în biserici ortodoxe. Cea veche ortodoxă a fost incendiată de acoliţii ateismului comunist.

Ca oriunde, prin extinderea localităţii şi respectiv a populaţiei erau necesare biserici acolo unde lumea creştină nu a uitat de Dumnezeu. De aceea, prin marea voinţă a poporului dornean s-au construit 5 biserici parohiale unde oricare creştin poate păşi cu uşurinţă spre casa lui Dumnezeu.

Ca şi celelalte împrejurimi ale Dornei, şi în zona Roşu, prin rânduiala lui Dumnezeu s-a  statornicit o astfel de lucrare duhovnicească. Zona Roşu este situată în partea de vest a oraşului Vatra Dornei, în drumul care duce spre pasul Tihuţa, respectiv judeţul Bistriţa-Năsăud. În vechime, această zonă era foarte băhnoasă şi din această cauză apele din zonă erau de culoare roşie de unde îi vine şi numele.

 

În anul 2002 au început lucrările la biserica din Roşu


Parohia s-a înfiinţat prin anii 1997, primul preot paroh fiind Ion Acatrinei. În anul 2000 a venit ca paroh preotul Mihai Ungurean. El este cel de-al nouălea copil al familiei Ungurean Gavril şi Claudia din satul Valea Putnei, părinţi creştini care au ştiut să predea ,,odorul de mare preţ", respectiv credinţa ortodoxă cu mare sfinţenie.
Nu multe planuri şi discuţii au fost necesare pentru a se hotărî construirea bisericii din Roşu. Din anul 2000 până în 2002 s-a procedat la dobândirea terenului, actele şi aprobările necesare, cât şi fonduri pentru începerea construcţiei. Din anul 2002, în mod hotărât s-au pornit lucrările de ridicare a bisericii care nădăjduim că va dăinui mulţi ani, chiar veacuri. În primăvara anilor 2002, când Înalt Prea Sfinţitul Pimen Suceveanul a pus piatra de temelie şi a sfinţit locul pentru noul locaş de cult, s-a stabilit ca hramul noii biserici să fie ,,Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana" care sunt părinţii Maicii Domnului, şi se sărbătoreşte la 9 septembrie. Terenul a fost donat de familia Cârnu.
Prin marile participări cu munca şi donaţii băneşti din partea enoriaşilor parohiei Roşu, şi nu numai, lucrările au decurs mai mult decât bine. Printre donatori se numără Chiforescu Stelian, Cârnu Gavril, Marcu Dorina. Nu sunt de neglijat nici alţi donatori şi contribuabili care vor fi menţionaţi la vremea potrivită.
 

Pe 11 noiembrie – sfinţirea bisericii

 

Parohia Roşu este constituită din maxim 200 de familii participante la slujbe. Actualmente, prin contribuţia enoriaşilor, dar şi prin osteneala preotului paroh Mihai Ungurean biserica se află în stadiul final având programată sfinţirea pe data de 11 noiembrie 2007, eveniment la care sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să participe la un astfel de moment duhovnicesc şi înălţător. Oricine trece şi călătoreşte în zonă spre localitatea Dorna Candreni, respectiv pasul Tihuţa, în Roşu, chiar lângă şoseaua naţională vede această biserică simplă, dar frumoasă, albă ca o mireasă, cu uşile deschise pentru tot bunul creştin.

Pe această cale dorim să mulţumim tuturor creştinilor şi binevoitorilor pentru toată contribuţia, căci fără ei nu s-ar fi putut înfăptui un lucru atât de măreţ. Cei doritori să sprijine şi alte lucrări a acestei biserici ce vor mai urma pot să o facă la momentul prielnic şi sunt bineveniţi. De asemenea, facem un apel şi pentru susţinerea momentului sfinţirii prin orice fel de contribuţie.

 

Menirea de a deveni preot

 

Mihai Ungurean s-a născut pe 11 martie 1961, dimpreună cu fratele geamăn  - Constantin, în ziua în care mama lor a împlinit vârsta de 47 de ani. Fiul Mihai este cel de-al nouălea copil al familiei Ungurean Gavril şi Claudia din satul Valea Putnei, sat situat la poalele pasului Mestecăniş. „De mici copii am frecventat biserica, implicându-ne în viaţa ei şi participând la toate evenimentele religioase. Acest lucru s-a datorat şi prezenţei permanente a părinţilor în sânul bisericii. Am copilărit în satul natal unde am făcut primele 4 clase, apoi clasele gimnaziale la Pojorâta - comuna de care aparţine satul. Mai târziu, liceul l-am făcut la Câmpulung Moldovenesc, după care am lucrat în construcţii, apoi am plecat în armată.

Am făcut stagiul militar de un an şi jumătate. După terminarea armatei am lucrat un an la Câmpulung, apoi m-am angajat la Întreprinderea Minieră ca mecanic, CTC- ist, timp de aproape 10 ani. În acest interval de timp am cunoscut-o pe tânăra Cecilia din Iacobeni cu care m-am căsătorit în 1987. După vreo 4 ani de căsătorie m-am hotărât să dau admitere la teologie.

Chiar dacă am plecat la acest drum în condiţii foarte grele, mai presus de toate au fost voinţa şi ambiţia. În 1991, când am plecat la teologie începusem construirea casei, aveam deja o fetiţă de 3 ani, iar soţia era însărcinată cu băieţelul. N-aş fi putut trece prin toate dacă nu era o mare înţelegere din partea tovarăşului de viaţă. Am făcut şcoala teologică la Iaşi - cursuri de zi.

În 1994 am fost hirotonit ca preot în sătucul meu natal unde am păstorit parohia Valea Putnei timp de 6 ani. După această perioadă m-am mutat în parohia Roşu – Vatra Dornei, parohie înfiinţată numai de trei ani şi unde era mai mult decât necesar să se construiască o nouă biserică.

Nici acest lucru nu mi s-a părut a fi ceva prea greu. În primi doi ani s-au perfectat actele necesare, apoi de 5 ani lucrările noii biserici au decurs bine şi neîncetat. Deci avem mulţumirea că în decurs de 7 ani de când sunt la parohia Roşu s-a făcut totuşi ceva. Acum suntem în pragul sfinţirii şi inaugurării noii biserici. 

Actualmente, la vârsta de 46 de ani, pot spune că am mulţumirea unor împliniri ale vieţii. Am o căsuţă în care pot locui omeneşte dimpreună cu familia, doi copii mari care ne aduc bucurii prin succesele şi împlinirile lor alături de osârdia construirii unei noi biserici. Pentru toate acestea mulţumesc în primul rând bunului Dumnezeu, familiei şi tuturor celor care m-au sprijinit şi m-au ajutat” povesteşte părintele Mihai Ungureanu. 

 

Slava lui Dumnezeu si mulţumire oamenilor

   
Comunitatea Roşu dimpreună cu preotul paroh Mihai Ungurean mulţumeşte tuturor oamenilor de bine care să vadă mai întâi lucrurile bune iar pentru cei care răstălmăcesc adevărul sau văd lucrurile numai în rău ne rugăm bunului Dumnezeu să le dea înţelepciune cea adevărată ca să gândească mai mult decât lumeşte. Pentru binevoitori şi veşnic contribuitori alăturăm contul parohiei pentru înlesnirea contribuţiilor.   
Contul Iban-R080RNCB4350000004020001
Cod fiscal-10341781

"
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parohia Roşu - trecut şi prezent.
 Vizualizări articol: 3173 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Parohia Roşu - trecut şi prezent0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei