Noile directive necesare pentru diagnosticarea maladiei Alzheimer, enunţate în Statele Unite

Medicii americani au enunţat, marţi, pentru prima oară în ultimii 27 de ani, noile directive necesare pentru diagnosticarea maladiei Alzheimer, cea mai răspândită formă incurabilă de demenţă întâlnită la persoanele în vârstă, informează AFP.

Această actualizare reflectă "o schimbare majoră în felul în care medicina consideră şi studiază această maladie", se afirmă în comunicatul comun emis de National Institutes of Health (NIH) şi Alzheimer Association, care au coordonat acest proiect.

"Cercetările din domeniul maladiei Alzheimer au evoluat foarte mult pe parcursul ultimilor 25 de ani şi o ajustare a criteriilor de diagnosticare pentru a ţine cont de progresele făcute este necesară, pentru a încuraja şi accelera noile cercetări de care vor beneficia pacienţii", afirmă medicul Richard Hodes de la National Institute on Aging (NIA), afiliat NIH.

Criteriile clinice folosite iniţial se limitau la descrierea ultimului stadiu de evoluţie a maladiei, când simptomele de demenţă erau deja vizibile.

Noile directive acoperă toate etapele acestei patologii care evoluează gradual şi care provoacă modificări ale creierului cu un deceniu înainte ca primele simptome să devină evidente.

Noile directive sunt grupate în trei faze. Prima dintre ele, denumită pre-clinică, descrie schimbările de la nivelul creierului, inclusiv o anumită acumulare de plăci senile formate dintr-o peptidă (beta-amiloid), o anumită formă de proteină. Această anomalie antrenează moartea inevitabilă a neuronilor - celulele nervoase cerebrale.

A doua fază corespunde deficienţelor mintale, simptome precum pierderi de memorie, suficient de evidente pentru a fi remarcate şi măsurate, însă nu destul de pronunţate pentru a împiedica o persoană să trăiască în mod independent. Pacienţii care prezintă aceste simptome nu vor evolua în mod obligatoriu către maladia Alzheimer, subliniază autorii acestor directive.

A treia şi totodată ultima fază este acea etapă a demenţei, aşa cum este ea deja descrisă în manualele actuale de medicină.

Noile directive recomandă recurgerea la tehnicile de imagistică a creierului precum RMN - imagistică prin rezonanţă magnetică - dar şi utilizarea biomarkerilor - caracteristici biologice măsurabile - din sânge şi din lichidul cerebrospinal. Aceşti markeri pot fi folosiţi pentru a determina dacă modificările din creier şi din restul corpului semnalează cu adevărat declanşarea bolii.

Oamenii de ştiinţă folosesc tot mai mult aceşti biomarkeri în cercetările lor pentru a urmări evoluţia bolii. Însă, aceşti biomarkeri nu pot fi încă folosiţi în mod uzual pentru a stabili un diagnostic clinic, fără efectuarea unor teste suplimentare de validare.

Primele criterii clinice ale maladiei Alzheimer, stabilite oficial în anul 1984, reflectau cunoştiinţele medicale limitate din acea vreme, şi descriau această boală ca având o singură fază - demenţa.

Medicii erau obligaţi să aştepte o autopsie pentru a confirma diagnosticul, deşi semnele clare ale maladiei puteau fi constatate mai devreme - o acumulare de plăci amiloide şi de proteine "tau" în anumite zone ale creierului.

Aproape 36 de milioane de persoane sufereau de Alzheimer pe plan mondial în 2010, potrivit unui raport alcătuit de organizaţia Alzheimer Disease International, iar acest număr ar putea ajunge până la 65,7 milioane de persoane până în anul 2030 şi până la 115,6 milioane de persoane în anul 2050.

Acelaşi raport a cifrat costurile cauzate de această boală în 2010 la 604 miliarde de dolari pe plan mondial.

Această maladie, descrisă pentru prima oară în 1907 de psihiatrul german Alois Alzheimer, se manifestă cel mai adesea la persoanele în vârstă de peste 65 de ani, însă ea poate să apară şi mai devreme de această vârstă.