Cu ce greșesc, dacă îmi place să mă laud?

Ce te făleşti întru răutate, puternice?”, spune Proorocul (Psalm 51,1). Pentru ce ceri laudă de la alţii pentru binele tău? Căci nici tu însuţi nu ştii ce este binele. Binele mereu rămâne bine, chiar dacă nu l-ar lăuda nimeni, iar răul rămâne rău, chiar dacă nimeni nu l-ar osândi. Chiar de te-ar lăuda toţi oamenii, nimic nu se va adăuga ţie; dacă însă nu te va lăuda nimeni, nu te vei lipsi de nimic. Dacă nimeni nu te va lăuda pentru fapta ta bună, îndestul îţi va fi dacă însuşi Dumnezeu te va lăuda. Să fii lăudat de oameni nu înseamnă nimic, că nu de dragul oamenilor faci un oarecare bine, ci pentru Dumnezeu. De aceea, caută laudă şi înălţare nu de la oameni, ci de la Unul Dumnezeu - şi vei fi lăudat de El în vecii vecilor şi vei dobândi de la El răsplătire veşnică.

Aşadar, aflându-te întru bunăstare şi cinste, nu te proslăvi, şi, fiind urât, nu te prăvăli în cârtire şi deznădejde: şi în una şi în cealaltă fii chibzuit şi cu măsură. Când ţi se întâmplă ceva bun şi îmbucurător, veseleşte-te, fără să te lauzi fără de minte; iar când ţi se va întâmpla vreun oarecare rău, nu te lăsa pradă necazului până la uitare. Căci veacul acesta de acum, lesne este schimbător şi toate lucrurile sunt nestatornice. Pentru toate adu lui Dumnezeu slavă şi mulţumire şi toate le socoteşte Lui şi El toate ale Sale ţi le va scrie ţie şi îţi va dărui viaţa întru fericirea veşnică.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007)