Sărbătoarea Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

Prăznuim astăzi naşterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost cel din urmă prooroc al Legii celei Vechi şi cel dintâi prooroc al Noului Testament, pecetea celor două Testamente, aşa cum îl numeşte Sfânta noastră Biserică.

Glasul Cuvântului, Sfeşnicul Luminii, omul trimis de la Dumnezeu să mărturisească despre Lumină. Aşa cum soarele îşi trimite zorii ce anunţă răsăritul, aşa a fost pentru venirea Sfântului Ioan Botezătorul în lume, a cărui naştere o prăznuim astăzi.

În întunericul adânc în care zăcea omenirea căzută în păcat, ca într-o noapte fără lună, stăruie totuşi pe cerul năzuinţelor omeneşti o lumină; erau profeţii care formează nădejdea de izbăvire a descoperirii lui Dumnezeuîn lume, înainte de a se întrupa El Însuşi în ea.

La depărtare de veacuri, în urma tuturor şi înaintea lui Hristos, apare Sfântul Ioan şi apariţia pecetluieşte în lume mărturia de netăgăduit a venirii lui Hristos, pe care L-a arătat ucenicilor şi lumii întregi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu; Cel ce ridică păcatul lumii”.

Fiul preotului Zaharia... şi a Elisabetei, din fetele lui Aron, s-a născut într-un sat din Iudeea. Se naşte din părinţi sterpi, care până la adânci bătrâneţi nu au avut copii pe care îi doreau şi pentru care s-au rugat toată viaţa lor.

Naşterea pruncului e vestită lui Zaharia pe când el îşi făcea slujba în templul din Ierusalim. El se afla în altar şi tămâia cu cădelniţa. Atunci Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu către neamul omenesc, s-a arătat lui Zaharia şi i-a spus: „Nu te teme Zaharia, pentru că rugămintea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie şi mulţi se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.

De bucurie, bătrânului Zaharia nu-i venea să creadă: „Eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în vârstă; din ce vom cunoaşte aceasta?”. Şi îngerul i-a dat un semn: „Eu sunt Gavriil, care am fost să-ţi vestesc ţie acestea şi iată, vei rămâne mut, neputând vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea”. Şi semnul s-a înfăptuit: ieşind din templu, unde tămâiase, nu putea să mai grăiască, căci făcea semne către popor, iar poporul a înţeles că el a avut o vedenie.

Şi Elisabeta a rămas însărcinată, lemnul uscat a odrăslit mlădiţa, pământul sterp şi pustiu a odrăslit pe Fiul pustiei, bucurându-se că Domnul Dumnezeu a făcut aceasta ca să ridice ruşinea ei dintre oameni, căci acuma vecinii şi neamurile ei se bucurau împreună cu ea că a mărit Domnul mila Sa cu dânsa.

„Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”

La bucuria aceasta a luat parte şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, care a venit degrabă în casa lui Zaharia, la Elisabeta, rudenia sa. Mare a fost mirarea amândorura atunci când s-au întâmpinat, căci auzind Elisabeta salutarea Mariei, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele ei şi plină de bucuria pe care Duhul Sfânt i-o inspira, a cunoscut taina.

Pruncul ei, zămislit din făgăduinţă, a văzut pe Domnul Dumnezeu pe care-L purta Sfânta Fecioară în sine, de aceea ea a strigat cu glas mare, zicând: „Binecuvântată eşti tu întru femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, căci, iată, cum am auzit glasul salutării tale, a săltat în mine cu bucurie pruncul ce mi l-a făgăduit Dumnezeu şi prin aceasta se vor împlini toate cele spuse nouă de la Domnul”.

A fost şi acesta un semn care se alătura atâtor minunate întâmplări şi toate adevereau rând pe rând că Dumnezeu, care a hotărât să-şi facă sălaşul între oameni, i-a ales pe ei slujitori ai tainei, iar pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Său.

Maica Domnului, purtând în sine comoara Tainei, a rămas la Elisabeta ca la trei luni. La vremea cuvenită Elisabeta a născut un prunc de care s-au bucurat şi au mulţumit lui Dumnezeu. Iar la opt zile după aceea, cum era obiceiul, s-au adunat rudeniile, prietenii şi vecinii la casa lor ca să pună nume pruncului. Şi nu se înţelegeau ce nume să-i spună. Unii voiau să-i dea pruncului numele tatălui său, adică Zaharia, mama susţinea ca să-i pună numele Ioan. Cum toţi erau în nedumerire şi i-au făcut semn tatălui său întrebându-l cum ar vrea să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: „Ioan este numele lui” şi toţi s-au mirat. (Pr. Ion Cârciuleanu, sursa: Doxologia)Prăznuim astăzi naşterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost cel din urmă prooroc al Legii celei Vechi şi cel dintâi prooroc al Noului Testament, pecetea celor două Testamente, aşa cum îl numeşte Sfânta noastră Biserică.

Glasul Cuvântului, Sfeşnicul Luminii, omul trimis de la Dumnezeu să mărturisească despre Lumină. Aşa cum soarele îşi trimite zorii ce anunţă răsăritul, aşa a fost pentru venirea Sfântului Ioan Botezătorul în lume, a cărui naştere o prăznuim astăzi.

În întunericul adânc în care zăcea omenirea căzută în păcat, ca într-o noapte fără lună, stăruie totuşi pe cerul năzuinţelor omeneşti o lumină; erau profeţii care formează nădejdea de izbăvire a descoperirii lui Dumnezeuîn lume, înainte de a se întrupa El Însuşi în ea.

La depărtare de veacuri, în urma tuturor şi înaintea lui Hristos, apare Sfântul Ioan şi apariţia pecetluieşte în lume mărturia de netăgăduit a venirii lui Hristos, pe care L-a arătat ucenicilor şi lumii întregi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu; Cel ce ridică păcatul lumii”.

Fiul preotului Zaharia... şi a Elisabetei, din fetele lui Aron, s-a născut într-un sat din Iudeea. Se naşte din părinţi sterpi, care până la adânci bătrâneţi nu au avut copii pe care îi doreau şi pentru care s-au rugat toată viaţa lor.

Naşterea pruncului e vestită lui Zaharia pe când el îşi făcea slujba în templul din Ierusalim. El se afla în altar şi tămâia cu cădelniţa. Atunci Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu către neamul omenesc, s-a arătat lui Zaharia şi i-a spus: „Nu te teme Zaharia, pentru că rugămintea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie şi mulţi se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.

De bucurie, bătrânului Zaharia nu-i venea să creadă: „Eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în vârstă; din ce vom cunoaşte aceasta?”. Şi îngerul i-a dat un semn: „Eu sunt Gavriil, care am fost să-ţi vestesc ţie acestea şi iată, vei rămâne mut, neputând vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea”. Şi semnul s-a înfăptuit: ieşind din templu, unde tămâiase, nu putea să mai grăiască, căci făcea semne către popor, iar poporul a înţeles că el a avut o vedenie.

Şi Elisabeta a rămas însărcinată, lemnul uscat a odrăslit mlădiţa, pământul sterp şi pustiu a odrăslit pe Fiul pustiei, bucurându-se că Domnul Dumnezeu a făcut aceasta ca să ridice ruşinea ei dintre oameni, căci acuma vecinii şi neamurile ei se bucurau împreună cu ea că a mărit Domnul mila Sa cu dânsa.

„Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”

La bucuria aceasta a luat parte şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, care a venit degrabă în casa lui Zaharia, la Elisabeta, rudenia sa. Mare a fost mirarea amândorura atunci când s-au întâmpinat, căci auzind Elisabeta salutarea Mariei, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele ei şi plină de bucuria pe care Duhul Sfânt i-o inspira, a cunoscut taina.

Pruncul ei, zămislit din făgăduinţă, a văzut pe Domnul Dumnezeu pe care-L purta Sfânta Fecioară în sine, de aceea ea a strigat cu glas mare, zicând: „Binecuvântată eşti tu întru femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, căci, iată, cum am auzit glasul salutării tale, a săltat în mine cu bucurie pruncul ce mi l-a făgăduit Dumnezeu şi prin aceasta se vor împlini toate cele spuse nouă de la Domnul”.

A fost şi acesta un semn care se alătura atâtor minunate întâmplări şi toate adevereau rând pe rând că Dumnezeu, care a hotărât să-şi facă sălaşul între oameni, i-a ales pe ei slujitori ai tainei, iar pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Său.

Maica Domnului, purtând în sine comoara Tainei, a rămas la Elisabeta ca la trei luni. La vremea cuvenită Elisabeta a născut un prunc de care s-au bucurat şi au mulţumit lui Dumnezeu. Iar la opt zile după aceea, cum era obiceiul, s-au adunat rudeniile, prietenii şi vecinii la casa lor ca să pună nume pruncului. Şi nu se înţelegeau ce nume să-i spună. Unii voiau să-i dea pruncului numele tatălui său, adică Zaharia, mama susţinea ca să-i pună numele Ioan. Cum toţi erau în nedumerire şi i-au făcut semn tatălui său întrebându-l cum ar vrea să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: „Ioan este numele lui” şi toţi s-au mirat. (Pr. Ion Cârciuleanu, sursa: Doxologia)