„Cel ce dă, lui îşi dă!”

Un proverb popular spunea că „Cel ce dă, lui îşi dă!”. Cele ce dăruim din inimă se vor preschimba în comori de iubire în lumea cea plină de iubire a lui Dumnezeu. Ceea ce aici, pe pământ putem să facem cu ajutorul unor simple lucruri, şi ele trecătoare ca şi noi, ne poate aduce cu adevărat comori nepieritoare în ceruri. Acolo unde singura şi adevărata comoară nepreţuită este Iubirea lui Dumnezeu! Iar pentru a ajunge la această Iubire, trebuie să plecăm de la iubirea semenilor. Iubindu-i pe aceştia, ajutându-i, preţuindu-i, urcăm treaptă cu treaptă spre cunoaşterea şi Iubirea Părintelui ceresc. Nu întâmplător se citeşte această pildă în Post. Postul care trebuie privit nu doar ca o simplă dietă alimentară. Ci ca un urcuş spiritual, ca o cale a regăsirii noastre. Ca o cale a corectării derapajelor noastre atât întru cele spirituale, cât şi fizice. Postul ca un prilej de înfrânare, de înfrângere a egoismului ce ne distruge. Un prilej de a redescoperi mărinimia, bunătatea, milostenia. Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, din Iubire, pentru ca să ne mântuiască, să ne salveze. Ne-a copleşit cu cea mai mare Iubire. Ne-a arătat prin tot ceea ce a spus sau făcut că Iubirea este singura cale spre veşnicie! Iubirea sub toate aspectele ei.

O pildă plină de învăţăminte. O pildă care trebuie să ne dea de gândit dacă am ales corect priorităţile vieţii noastre. O pildă care trebuie să ne determine să acţionăm în direcţia corectă, fără să ne încredem  în cele ce sunt mai trecătoare şi decât noi. Ci doar în Dumnezeu, în veşnica Sa Iubire…

„Toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt”

Mântuitorul a subliniat în multe rânduri că nu bogăţia este aceea pe care o condamnă, ci lăcomia! Zaheu vameşul s-a eliberat de robia lăcomiei atunci când a împărţit averea celor pe care îi nedreptăţise. La fel şi Matei-Levi – alt vameş bogat, cel care a lăsat toate şi L-a urmat pe Domnul, devenindu-I Apostol. Atunci când omul agoniseşte prin muncă şi hărnicie, roadele muncii sale sunt bine meritate. Omul harnic şi înţelept nu se lipeşte cu sufletul de nişte lucruri, pentru că el ştie că “Toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt” (Ecclesiastul 2, 17). Iar Psalmistul David zice de asemenea că: “Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea”  (Psalm 61, 10). Şi încă multe alte locuri din Scriptură ne avertizează în acelaşi fel. Sunt îndemnuri la echilibru, la cumpătare, la corectitudine şi la generozitate. Dacă din toate cele agonisite, omul ştie să găsească şi un prilej de mărinimie, de generozitate faţă de cei ce au nevoie de un sprijin, omul va fi departe de pericolul lăcomiei. Generozitatea, milostenia, bunătatea sunt căi de echilibru în viaţa omului. Şi de apropiere de Dumnezeu. Aşa cum El revarsă Iubire şi bunătate peste toţi oamenii, buni sau răi, asemenea trebuie să fim şi noi, oamenii, unii faţă de alţii. Atunci când uităm de semeni, uităm şi de Dumnezeu, uităm şi de noi înşine! Ajungem să idolatrizăm bogăţia şi să ne închinăm cu totul ei.

(sursa: www.oradereligie.wordpress.com)