Magia şi vrăjitoria, o expresie pseudoreligioasă a lumii de ieri şi de azi (II)

Cum erau privite vrăjitoarele în trecut

Vânătoarea de vrăjitoare nu trebuie privită neapărat ca "o marcă a barbariei", caracteristică unor epoci mai mult sau mai puţin primitive. Dimpotrivă, în mod paradoxal, aşa cum subliniază Robert Muchembled, ea a prins rădăcini pe teritoriul unei Europe extrem de tulburate, dar activă şi puternic inventivă. E vorba de o perioadă în care avea să se nască "un nou echilibru mental, care avea să separe, în cele din urmă, pe intelectuali şi pe prinţii luminaţi de lumea superstiţioasă ori credulă". În fine, o perioadă în care Europa a cunoscut grave crize urmate de "puternice recompuneri simbolice, religioase şi politice", care după aceea aveau să se constituie în condiţii foarte prielnice în vederea expansiunii sale în toate domeniile şi pe toate planurile (ibidem, ibidem, p. 9).

Spaţiul în care au fost arse pe rug cele mai multe vrăjitoare l-au reprezentat Elveţia, dar mai ales Sfântul Imperiu Roman germanic. De altfel, în Sfântul Imperiu au avut loc cele mai importante vânători de vrăjitoare din toată istoria umanităţii, respectiv peste 20.000 în total (cf. pe larg W. Monter, "Prigoanele timpurii. Vrăjitoria în Elveţia", în R. Muchembled, op. cit., pp. 49-59; W. Ehringer, "Germania, "mama atâtor vrăjitoare" şi centrul persecuţiilor", apud ibidem, p. 88 sq.).

În spaţiul răsăritean al Europei, dar cu precădere în cel creştin ortodox, vânătoarea de vrăjitoare a fost ca şi inexistentă. Cu o singură excepţie: ţinuturile vizate de expansiunea austriacă, precum Ungaria, sau foarte fragile din punct de vedere politic, precum Polonia catolică, unde au fost aprinse ruguri relativ numeroase. Cu menţiunea însă că acest lucru s-a întâmplat în secolul al XVIII-lea, la câteva generaţii după ce aceste evenimente nefericite se consumaseră deja în Europa de Vest.

Cu toate acestea, aşa cum subliniază Marie-Sylvie Dupont-Buchat (vezi pe larg M.-S. Dupont-Buchat, "Diavolul îmblânzit. Vrăjitoria reconsiderată. Magia şi vrăjitoria în secolul al XIX-lea" în R. Muchembled, op. cit., pp. 245-273), chiar dacă diavolul a părăsit încetul cu încetul imaginaţia intelectualilor şi artiştilor, chiar dacă s-a "domesticit" în secolul al XIX-lea, totuşi magia, spiritismul şi vrăjitoria au continuat să exercite o mare atracţie, atât asupra celor mai învăţaţi, cât şi asupra oamenilor simpli. Prin urmare, astăzi, nu se mai poate vorbi despre o universalitate a magiei ca odinioară, dar, din păcate, magismul continuă să se insinueze în viaţa actuală, fiecare om poziţionându-se faţă de acest fenomen după bunul său plac, pornind de la adeziunea totală la refuz sau la îndoiala raţionalistă cea mai severă.

În Franţa, de pildă, ar exista 30.000-40.000 de "clarvăzători" şi tot atâţia "vrăjitori-lecuitori" 

Astăzi, mai mult ca oricând, pe lângă fenomenul în sine, foarte interesant de urmărit sunt aspectele sale demografice şi economice. Jocul evaluărilor pe această linie poate fi citit şi interpretat mai ales în articolele de etnologie şi sociologie, publicate în diferite ziare şi reviste, cărţi de specialitate etc., fiind opera unor anchete jurnalistice sau a unor personalităţi specializate în sociologie, etnologie, antropologie etc. Potrivit datelor furnizate de aceştia, în Franţa, de pildă, ar exista 30.000-40.000 de "clarvăzători" şi tot atâţia "vrăjitori-lecuitori". Pe parcursul unui an întreg, aceştia sunt consultaţi de aproximativ 10 milioane de francezi pe diferite probleme. Însă Franţa nu e singura ţară interesată de asemenea statistici. De pildă, în anul 1987, Marea Britanie număra 30.000 de vrăjitori, afiliaţi la secta satanică Wicca. De asemenea, conform unui sondaj realizat în anul 1990 şi citat de Le Nouvel Observateur, 46% din italieni admit existenţa diavolului; şi tot la fel, în Germania, în urma unei anchete efectuate de reţeaua de televiziune ZDF, două milioane de germani sunt dispuşi oricând să apeleze la un vrăjitor (vezi A. Julliard, "Urgia sorţilor. Vrăjitoria zilelor noastre în Franţa", în R. Muchembled, op. cit., pp. 278-279).

Percepţia magiei

Consumul consistent azi de magie şi vrăjitorie demonstrează cât se poate de evident că fenomenul în sine nu e perceput nici pe departe ca o contradicţie în raport cu ştiinţa şi tehnica, ba nici măcar cu adevărata religie. Foarte concret, subliniază André Julliard (ibidem, ibidem), se poate spune că magia n-a întors niciodată pe nimeni din drumul său spre cabinetul medical, după cum n-a reuşit să scadă numărul celor care merg la biserică. De altfel, conform unor studii de sociologie pe această temă, afirmă el, clasele mijlocii şi superioare, cu o formaţie intelectuală, reprezintă "clientela" socială a "paranormalului": vrăjitoria, magnetismul, spiritismul, telepatia etc.

Reîntoarcerea în forţă a magiei şi vrăjitoriei în Europa spre sfârşitul mileniului al II-lea şi începutul celui de-al III-lea este mai puţin dovada vreunei degenerări a gândirii umane, cât mai degrabă unul dintre semnele dispariţiei unui echilibru colectiv vechi de câteva secole. Rămâne de văzut, oricum, dacă această metamorfoză a percepţiei sacrului va fi pe termen mai lung sau va fi urmată de alte metamorfoze.

(pr. Nicolae ACHIMESCU, sursa: Ziarul Lumina)