„Am aruncat un bulgăre de lut peste sicriul prietenei mele”

Am avut onoarea să lucrez ani în şir alături de o mare Doamnă. Azi nu mai e printre noi. Sunt martor că a iubit oraşul acesta şi pe oamenii lui. Că a vrut să facă şi că a făcut cât i-a stat în putinţă câte ceva pentru oraşul acesta şi oamenii lui.

În memoria Dânsei, plecată prea devreme dintre noi, permiteţi-mi să vă trimit aceste rânduri scrise nu de un profesionist. Sunt doar cuvinte scrise  de un om care a cunoscut-o şi a preţuit-o.

În memoria Doamnei ELENA CAZAC, fost şef Serviciu Investiţii la Primăria municipiului Suceava în perioada 1994 -2009.

12 mai 2011

E aproape miezul nopţii şi încă îmi vine să strig. Sau să urlu ca un lup pierdut de haită.

Azi am aruncat un bulgăre de lut peste sicriul prietenei mele. Adevărată prietenă mai mare. Bulgăre de lut umed şi mic, scăpat din mâna mea peste sicriu, căzut cu sunet surd, aproape mut.

Am rătăcit pe străzi apoi, numărându-mi paşii. Poate anii? Ai mei? Ai Dânsei? Puţini, mult prea puţini!

Ce-i viaţa? Ce-s oamenii? Ce-s clipele şi-n număr anii? Şi mai ales ce-s încercările trimise din Neant? Şi unde-s OAMENII?

Nu de mult mi-a dăruit o busolă care să mă ajute să-mi găsesc drumul. Glumea şi-mi spunea că-s sora ei mai mică. De fapt Sora mea mai mare pe care n-am avut-o şi pe care Divinitatea mi-a dăruit-o mai târziu. Mulţumesc!

E miezul nopţii şi mă rog cu lacrimi în ochi pentru sufletul prietenei mele şi  nu mă opresc  să mă întreb unde sunt oamenii? Cei puternici sau slabi, bogaţi sau săraci, cei care au fost mângâiaţi de mâna sau cuvântul ei. Pentru că într-o vreme cuvintele sale precum cele ale unui magician aveau darul să aline, să mângâie, să încurajeze, să înalţe. Să dea încredere şi putere. Să sprijine.

Avea harul de a cunoaşte doar cuvântul „Da”.  Blajin, simplu, impetuos, răspunsul dânsei era „Da”.

„Da” era însăşi fiinţa sa. „Da” era pentru toţi: Sărac şi Bogat; Sărman şi Suspus.

Toţi aceştia azi suntem datori să ne plecăm capul spre lumânarea aprinsă în rugăciunea comună pentru ca ea să îşi găsească drumul spre odihnă şi iertare.

Cine a fost Elena Cazac? Din ce ştiu eu:

Copil ţăran în Lumea Noua

Călător timid în lupta veşnică cu demonii

Fire mândră cu suflet blajin.

Prada sigură a unei lumi cu urcuş anevoios şi povârniş alunecos.

Copil pornit în pribegie

Cu lumea largă la picioare

O lume care-l vrea

Că-i minte aprigă şi ochii flăcări.

Nedesluşind deloc netrebnicia acestei lumi nedrept făcute să te-ndrepte

Către Neant.

Sau poate desluşind prea bine totul,

S-a şi grăbit să-şi rostuiască toate

Şi a plecat.

Aurica CUCIUREAN