Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoSărbătoarea Floriilor sau Duminica Stâlpărilor, cum este cunoscută în Bucovina, este unul dintre marile praznice împărăteşti care anunţă Sărbătoarea Paştilor.
Moment - Un drum plin de semnificaţii
O sărbătoare sfântă, ce poartă numele universal de floare. Un simbol cu un limbaj aparte...
Sărbătoarea Floriilor sau Duminica Stâlpărilor, cum este cunoscută în Bucovina, este unul dintre marile praznice împărăteşti care anunţă Sărbătoarea Paştilor. Ca fiecare sărbătoare religioasă, şi aceasta îmbină armonios elementele creştine cu cele precreştine, obiceiurile, tradiţiile şi credinţele. “Floriile surprind momentul de glorie când, în religia creştină, Iisus intră glorios în Ierusalim, iar locuitorii îl întâmpină cu ramuri verzi de finic. Acest moment este celebrat însă şi în tradiţia populară prin comportamente cultice, care vin să amintească de momente premergătoare religiei creştine când oamenii sărbătoreau acest început de primăvară”, ne spune doamna Doina Işfănoni, directorul ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului.
Sâmbăta lui Lazăr
Sărbătoarea care prefigurează Duminica Floriilor. O sărbătoare a minunii divine. “În tradiţia creştină, Iisus Hristos îl învie pe Lazăr din Betania, cel mort de trei zile. Acest miracol pe care Iisus îl face este celebrat la intrarea în Ierusulim. În popor se crede că Lazăr, conform figurilor mitice din Panteonul românesc, continuă Doina Işfănoni, era un fecior tânăr. Se spune că la începutul primăverii acesta a plecat cu oile la păscut. Urcându-se în copac după frunze pentru animale, un vânt puternic îl omoară. În multe zone din sudul ţării există obiceiul Lăzăriţelor, al fetelor care îl caută pe fratele lor, pe Lazăr cel mort, pe care îl jelesc. Când îl află, îl aduc acasă, îl scaldă în lapte dulce şi îl înmormântează. Interesant este că fetele în acest ceremonial primesc ca dar ouă albe, simbol pascal, al permanentei regenerări. În Sâmbăta lui Lazăr se anunţă sacrificiul christic, dar şi mitologic, când se recapitulează această credinţă foarte veche că sacrificiul trebuie înfăptuit pentru a învinge binele.”
Ziua Floriilor
Religia creştină a selectat şi a păstrat o serie de simboluri din credinţele precreştine valorificându-le şi dându-le un plus de semnificaţie. “Ramurile de salcie sunt legate de vechiul simbolism al ramurii verzi, ne mai spune Doina Işfănoni, expresia perfectei regenerări a naturii, expresia vieţii care învinge întotdeauna. Se mai crede că aceste rămurele nu e bine să le arunci până când vin celelalte Florii. Este bine să le aşezi pe un pom fructifer, pentru că îl va ajuta şi pe acesta să rodească. De asemenea, această ramură de salcie este semnificativă pentru modul în care oamenii se raportează la ea. Dacă înainte de sfinţire este un simbol al vegetalului care ne ocroteşte, ne tămăduieşte, salcia sfinţită devine acel tip de instrument prin care omul se păzeşte de răul nevăzut, de forţele naturii dezlănţuite.
Ramura de salcie sfinţită este utilizată în scopuri terapeutice, adaugă Doina Işfănoni. Dacă înghiţi trei mâţişori de pe această ramură de salcie, imediat cum ai trecut de pragul bisericii în afară ai să scapi de gâlci. Nu o să te mai doară amigdalele niciodată. Femeile mai în vârstă se încing cu salcia ca să nu le mai doară şalele când merg să recolteze grânele. Când părinţii vin acasă de la biserică prima dată trebuie să-i lovească pe copii uşurel cu nuieluşa de salcie sfinţită pentru ca ei să crească mari, sănătoşi, voinici şi înţelepţi”.
Ramuri binecuvântate
În literatura folclorică românească există multe legende despre salcie, un simbol al feminităţii, al fertilităţii, al rodirii. “Maica Fecioară, povesteşte Doina Işfănoni, auzind de Răstignirea Fiului, a plecat să-L caute. Ajungând la malul unui râu s-a rugat de broască să o treacă dincolo, dar aceasta nu a vrut spunându-i că şi ea a avut trei copii care au fost omorâţi de roata unei căruţe şi nu a mai plâns după ei. Fecioara a blestemat-o să se usuce, dar să nu putrezească niciodată. Aşa a ajuns la salcie, cea care şi-a făcut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioară să treacă râul. Fecioara a binecuvântat-o, ca niciodată să nu ardă, să rodească şi să se înmulţească oriunde s-ar aşeza”.
De dorul plăcintelor
Obiceiul Lăzăriţelor, un obicei spectaculos al tinerelor fete care închipuie o mireasă. “La români, cel ce pleacă nenumit”, aminteşte Doina Işfănoni, nu trebuie lăsat pe lumea cealaltă tot singur. Alteori, această soaţă este întruchipată de brad, un simbol vegetal. În Legenda lui Lazăr se spune că el ar fi fost acoperit cu frunze, dar în luna martie cînd pleacă este însoţit de o mireasă. O altă legendă spune că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor (sau al azimei), fiindcă mama sa nu i-ar fi făcut plăcinte. De aceea, în această Sâmbătă, femeile de la ţară obişnuiesc să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind fie azimă, fie plăcinte de post în memoria strămoşilor”.
Un simbol miraculos
În vechime, ramura de salcie şi mâţişorii de răchită trebuiau lăsaţi la biserică pentru a putea fi sfinţiţi. “Copiii, în special băieţanii, povesteşte Doina Işfănoni, erau cei ce aduceau braţele de sălcii sau de răchite la biserică, întrucât fiecare om care venea în Duminica Floriilor la biserică, după liturghie trebuia să plece acasă cu câteva ramuri de salcie sau de răchită. Ramurile înverzite sînt un simbol miraculos al vieţii, al tămăduirii, capabile să alunge răul din perimetrul unde se află.
(Roxana VINTILA)
