Sânzienile, mare sărbătoare a Bucovinei (II)

În toată această perioadă s-au întâmplat multe şi minunate vindecări datorită Sfântului Ioan cel Nou, dintre care unele sunt consemnate de Sfântul Petru Movilă, pe atunci Mitropolit al Kievului.

Dar minunea care l-a transformat pe sfânt în ocrotitor al întregii Moldove s-a petrecut la 02 iunie 1622, când, în timpul războiului cu polonezii, năvălind cazacii asupra Moldovei au vrut să prade cetatea Sucevei, şi vrând preoţii să ascundă racla cu sfintele moaşte nu au putut nici mişca darămite să o urnească.

Prin aceasta minune, sfântul le-a dat de ştire să stea liniştiţi ca nimic rău nu li se va întâmpla. Şi într-adevăr, pârâul ce trecea prin faţa cetăţii şi pe care oamenii îl treceau pe jos , aşa de tare s-a umflat încât cazacii nu l-au putut trece şi cetatea a scăpat nevătămată.

Cea mai veche dintre zilele de cinstire a slăvitului mucenic a fost aceea de la Sânziene (24 iunie), adică Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ea a fost amintită încă de la mutarea sfintelor moaşte din biserica Mirăuţilor la ctitoria lui Bogdan al III-lea şi Ştefăniţă Vodă, la 1589. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici a consfinţit pentru totdeauna această prăznuire, aşa cum se face şi astăzi.

În anul 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca data de prăznuire a Sfântului Ioan cel Nou să fie 2 iunie, ziua martirului. 

Însă, în fiecare an, "hramul mare" al bisericii este tot 24 iunie, ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul (Sânzienele), zi în care se prăznuieşte şi aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou. În această zi vin mii de credincioşi din toata ţara şi se închină cu evlavie la moaştele Sfântului.

Racla cu sfintele moaşte este scoasă din biserica în dimineaţa ajunului hramului, adică pe 23 iunie, la orele şase, şi aşezată într-un baldachin special din lemn din curtea mănăstirii, unde va sta timp de două zile.

Seara, pe la orele 18, se săvârşeşte slujba privegherii pe o scenă montată cu câteva zile înainte. În afară de ierarhul locului, mai slujesc şi ierarhi invitaţi din alte eparhii, preoţi şi diaconi.

Credincioşii veniţi din alte localităţi se aşează la rândul flancat de către militarii aflaţi în exerciţiul funcţiunii de a menţine ordinea şi fiecare la momentul potrivit ajunge şi se-nchină la sfintele moaşte, sărutând capul şi coroana Sfântului. Numeroşi pelerini vin la rudele din oraş, unde sărbătoresc bucuria reîntâlnirii în comuniune frăţească, dar cei mai mulţi sunt nevoiţi să doarmă în interiorul bisericii, pe cerdacurile chiliilor sau în curtea sfintei mănăstiri, pe iarbă, sub cerul liber. Unii localnici, care au spaţiu de cazare devin ospitalieri şi găzduiesc din dragoste creştinească pe cei mai bătrâni dintre pelerini. Sunt însă şi credincioşi care priveghează toată noaptea, rugându-se şi cântând cântece bisericeşti. De altfel, rândul celor care se închină nu se opreşte deloc în această noapte.

Mulţi dintre cei care vin la Suceava de Sânziene asteaptă cu dor şi emoţie duhovnicească să ajungă a petrece o noapte întreagă lângă moaştele marelui martir. E unică bucuria lor; dacă le vorbeşti sunt cei mai fericiţi oameni şi-ţi răspund încântaţi că de mici fuseseră aduşi de părinţii lor la ziua Sfântului Ioan.

Mulţumirea şi împăcarea sufletească pe care o au în această zi, rânduiala ce se aşterne în casele şi familiile lor, sporul şi dinamismul ce-l dobândesc lucrările lor după un hram petrecut la Suceava îi leagă cu mii de fire nevăzute de sfântul din cetatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi-i face ca de fiecare dată în preajma Sânzienelor să-şi rânduiască toate pentru a lua parte la bucuria hramului Cetăţii Sucevei.

A doua zi, după slujbe (sfântul maslu, sfinţirea apei, acatistul sfântului) ce culminează cu Sfânta Liturghie (ce se săvârşeşte tot afară, pe scenă), se porneşte în procesiune cu sfintele moaşte prin oraş. Racla este purtată pe umeri (pe un suport special) de clerici şi credincioşi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, care fac scurte popasuri la bisericile principale din oraş.

În alai de sărbătoare moaştele Sfântului Mare Mucenic sunt readuse în curtea mănăstirii şi sunt aşezate în acelaşi loc, spre închinare. Spre seară, după ce s-au închinat credincioşii, se face acatistul sfântului după care racla este dusă  în Sfânta Biserică, la locul ei. 

Frumuseţea slujbelor îi îmbărbătează şi le umple sufletelor lor de bucurie duhovnicească. Închinarea la sfintele moaşte ale mucenicului îi indeamnă să fie şi ei următori jertfei de credinţă cum şi el a fost următor al lui Hristos. Ei simt că şi sfinţii au purtat Crucea urmând lui Hristos şi primesc prin rugăciunile lor puterea de a-şi purta Crucea necazurilor şi suferinţelor, trupeşti şi sufleteşti de fiecare zi.

Cei care se închină cu evlavie la sfintele moaşte şi îl cheamă pe Sfântul Ioan în ajutor, dobândesc nu numai împlinirea cererilor dar şi bucuria întru nădejdea împlinirii şi a vieţii veşnice.

Credincioşii, din evlavie şi credinţa ce o au faţă de Sfântul Mucenic Ioan vin şi se ating de moaştele Sfântului dorind să ducă cu ei împărtăşirea Harului care se revarsă prin Sfintele lui moaşte, care nu o dată s-au dovedit a fi de mare ajutor.

Credincioşii primesc în dar veşmânt şi vată sfinţită, iconiţe şi, conform datinilor, sânzienile, ca un simbol al acestei mari sărbători.

Minunile care s-au săvârşit la moaştele Sfântului Ioan de sute de ani au fost mărturisite de voievozii şi domnitorii români, de credincioşii şi preoţii care stând cu multă evlavie în jurul raclei Sfântului, au trăit clipe de sfântă alinare pogorându-se peste ei mila lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Grichentie NATU, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava)