Sânpetru de vară

Sânpetru de Vară a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În popor se spune că Sânpetru ia forma fie a unui personaj pământean, fie se arată ca divinitate celestă. Se mai spune că, în trecut, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit, care se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Se mai povesteşte că intră slugă la Diavol, sau că este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi altele. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, dar şi de ritualurile specifice. Cu o zi înainte se dă de pomană, în amintirea celor morţi, în special mere, dar şi brânzeturi (caş lapte, brânză). Tot atunci sătenii merg în cimitire, îngrijesc mormintele şi plantează flori. De Sânpetru de Vară se poate începe secerişul, căci este perioada aflată în plină vară agrară. În unele locuri, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.
 
 

Târgul de fete

Târgul Găinii este o sărbătoare preistorică ţinută pe Muntele Găina din Munţii Apuseni şi dedicată zeiţei neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonimă cu Târgul de Fete. Cultul preistoric al zeiţei, identificată de etnologi cu Sînziana, Maica Precesta, Dochia, Drăgaica, este întreţinut de români, fără să-şi dea seama, prin numeroase sărbători şi obiceiuri, unele desfăşurate pe munţi (Târgul Găinii, pelerinajul de Sântămărie de pe Muntele Ceahlău), altele coborâte în zonele de deal şi câmpie (Târgul Drăgaicei de pe Muntele Penteleu coborât la Buzău). Vechimea multimilenară a sărbătorii zeiţei Gaea, devenită ulterior Târgul de Fete de pe Muntele Găina, este susţinută de argumente astronomice (Cloşca cu Pui, Găinuşa sau Cloţa, care este văzută pe firmament în perioada solstiţiului de vară, când se ţine Târgul Găinii), etnologice (Găina, pasăre fantastică, cu aripi şi ouă de aur, care apare în unele legende din Munţii Apuseni), toponimice (numele Muntelui Găina din Masivul Apuseni) şi altele. Întâlnirile solstiţiale din Munţii Carpaţi unde se înălţau rugi divinităţilor celebrate în luna iunie au asimilat de-a lungul timpului funcţii noi: schimb de produse, petrecere, distracţie. Acestea fac parte din patrimoniul cultural şi istoric al Vechii Europe. (Pamfile, 1910, p. 156-160).

Originea numelui Pavel

Pavel este forma românească a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, „mic”), încetăţenită sub influenţă greco-slavă.
La noi, formele cele mai răspândite ale numelui au fost Pavel, Pavăl, Pavlu, Pavle (ultimele trei ieşite azi din uz), cu diminutive ca Pavelică, Păvălaş, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulita, Pavelica, Paveliţa, Păvăluţa, Păveluţa etc.). Paul (pronunţat uneori Pol şi diminutivat mai ales Paulică) şi Paula sînt forme neologice, ajunse la noi sub influenţă occidentală, mai ales catolică. La fel şi Paulin (care apare însă mult mai rar) şi chiar Paulina (deşi acesta din urmă are şi unele precedente locale). Ca şi numele Petru, Pavel/Paul stă la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc.

 

Sfinţii ocrotitori ai penitenciarelor

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi a fi cei mai potriviţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România din trei motive: pentru că în penitenciare ajung oameni care ştiu foarte puţin despre Dumnezeu, deci trebuie propovăduită, cu timp şi fără timp, Evanghelia lui Hristos; sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au greşit mult în faţa lui Hristos, Petru s-a lepădat de El, iar Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, deci pot fi un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei ce greşesc; amândoi au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina de „a-L fi predicat pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor”. Protocoalele semnate între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei, privind desfăşurarea Asistenţei Religioase în sistemul penitenciar românesc, primul din anul 1993 – la articolul 15, iar al doilea din anul 1997 – la articolul 10, prevăd că „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România”, iar Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – la articolul 77 stipulează: „Ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare.” (M. Ex.)