De ce au parte oamenii buni de lucruri rele? Aceasta este una dintre întrebările dificile din întreaga teologie. Dumnezeu este etern, infinit, atoatecunoscător, omniprezent, având toată puterea etc. De ce ne-am aştepta ca noi, fiinţe umane (care nu suntem eterne, infinite, omnisciente, omniprezente sau omnipotente) să fim în măsură să înţelegem pe deplin căile Domnului? Cartea lui Iov prezintă un astfel de caz. Dumnezeu i-a permis lui Satan să îi facă orice rău lui Iov, cu condiţia să nu îl omoare. Care a fost reacţia lui Iov? “Chiar dacă mă omoară, eu tot în El voi spera” (Iov 13:15). “Domnul a dat, şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21). Iov nu a înţeles de ce a permis Dumnezeu acele lucruri în viaţa sa, însă el ştia că Dumnezeu este bun şi prin urmare a continuat să se încreadă în El. În esenţă, aceasta ar trebui să fie şi reacţia noastră. Dumnezeu este bun, drept, iubitor şi plin de îndurare. Ni se întâmplă totuşi adesea lucruri pe care pur şi simplu nu le putem înţelege. Cu toate acestea, în loc să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, reacţia noastră ar trebui să fie una de încredere în El. "Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările" (Proverbe 3:5-6).

Probabil că o formulare mai bună a întrebării ar fi "De ce se întâmplă lucruri bune oamenilor răi?". Dumnezeu este sfânt (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), în timp ce fiinţele umane sunt pline de păcate (Romani 3:23; 6:23). Vrei să afli cum vede Dumnezeu omenirea? După cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18). Orice fiinţă umană de pe această planetă ar merita să fie aruncată în iad chiar în această clipă. Fiecare secundă pe care o trăim este datorată harului lui Dumnezeu. Chiar şi cele mai teribile experienţe pe care le-am putea trăi pe această planetă sunt pline de îndurare prin comparaţie cu ceea ce am merita în fapt, adică iadul veşnic în lacul de foc.

“Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). În ciuda naturii rele, pline de păcat şi neascultare a oamenilor, Dumnezeu totuşi ne iubeşte. El ne-a iubit atât de mult încât S-a dat pe Sine la moarte pentru a lua pedeapsa pentru păcatele noastre (Romani 6:23). Tot ceea ce trebuie să facem este să credem în Iisus Hristos (Ioan 3:16; Romani 10:9) pentru a fi iertaţi şi pentru a primi promisiunea unui cămin în cer (Romani 8:1). Ceea ce merităm = iadul. Ceea ce ni se oferă = viaţa veşnică, numai cu condiţia de a crede. Se spune adesea că lumea aceasta este singurul iad pe care credincioşii îl vor experimenta vreodată, dar şi singurul rai pe care necredincioşii îl vor experimenta vreodată. Data viitoare când ne vom pune întrebarea “De ce permite Dumnezeu lucruri rele în viaţa oamenilor buni?”, probabil că ar fi bine să ne întrebăm “De ce permite Dumnezeu lucruri bune în vieţile oamenilor răi?”

(www.gotquestions.org)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce permite Dumnezeu ca oamenii buni să aibă parte de lucruri rele?.

Comentarii