La mijlocul secolului al 12-lea, Regele Geza al II-lea al Ungariei cheamă peste 2500 de colonişti germani să dezvolte şi să apere zona de sud-est a Transilvaniei (ţara de dincolo de păduri), un podiş roditor înconjurat de munţii Carpaţi, aflat pe teritoriul României de azi. Aceştia au reprezentat primul val de colonişti germani care s-au stabilit aici, punând bazele comunităţilor săseşti.
Cam în acelaşi timp îşi fac apariţia şi Cavalerii Teutoni, alungaţi din Tara Sfântă după recucerirea Palestinei de către arabi. Ordinul francez al Călugărilor Cistercieni construieşte două mănăstiri, care vor influenţa puternic arhitectura unor biserici săseşti. Un document emis în 1224 de către regele Andrei al II-lea, numit "scrisoarea de aur a libertăţii" sau "Andreaneus", le-a dat coloniştilor anumite drepturi şi privilegii care le asigurau autonomia şi au influenţat în mod semnificativ dezvoltarea satelor.
Bisericile au ocupat de la început un rol important în cadrul noilor comunităţi, care au reuşit să-şi construiască strictul necesar începerii unei vieţi noi, zonele astfel populate cunoscând o puternică dezvoltare socială şi comercială într-o perioadă relativ scurtă de timp. Pământurile roditoare ale Transilvaniei au atras însă, prin poziţionarea între Orient şi Occident, numeroşi cuceritori.
Pe la mijlocul secolului al XII-lea aşezările săseşti au fost în mod repetat devastate în timpul invaziilor mongole. Saşii îşi aleg ca ultim refugiu clădirea bisericii, anticipând cuvintele lui Luther: "Numele domnului este pavăză".
În biserică, omul medieval se simţea protejat de către divinitate. Printr-un decret papal emis de Papa Nicolae al II-lea, oamenii urmăriţi de autorităţi, criminalii şi rău-platnicii puteau fi adăpostiţi în biserici, iar dacă cineva se folosea de forţă pentru a intra în biserică era excomunicat. Acesta este motivul pentru care biserica era considerată un refugiu de maximă securitate.
Bisericile revin la rolul exclusiv religios, abia 5 secole mai târziu, după ultima invazie otomană din 1788. În ciuda tuturor vicisitudinilor, spiritul de buni meşteşugari şi gospodari al saşilor îi ajută să se dezvolte în continuare din punct de vedere politic şi economic. Satele prosperă, tinerii sunt adeseori trimişi la studii în Occident, astfel încât comunităţile sunt la curent cu ultimele descoperiri ştiinţifice.
Tulburările celui de-al II-lea Război mondial cutremură întreaga Europă, marcând şi începutul sfârşitului a peste 800 de ani de istorie a comunităţilor săseşti din Transilvania.
Numărul saşilor scade continuu, ca urmare a deportărilor postbelice şi a numeroaselor emigrări, determinate de condiţiile vitrege ale regimului comunist, saşii având permisiunea de a părăsi ţara, datorită unui acord încheiat cu Germania. Deschiderea graniţelor în 1989 în urma abolirii dictaturii Ceauşescu, constituie ultimul act al exodului săsesc.
Emigrările masive în Germania lasă în urmă doar o mână de bătrâni saşi, care se străduiesc să îngrijească bisericile şi patrimoniul acestora. Cei plecaţi încearcă şi ei să ajute, dar dificultăţile şi distanţa sunt deseori greu de depăşit. Cu mici excepţii, majoritatea bisericilor fortificate intră încet în paragină, o parte din obiectele de cult ajungând pe mâna hoţilor sau a vânzătorilor de antichităţi.
Bătrânii satului povestesc călătorilor despre vremurile de glorie ale acestui popor pe cale de dispariţie. 7 din cele peste 150 de biserici săseşti se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO. În prezent, câteva organizaţii încearcă renovarea unora dintre biserici, pentru a salva de la uitare rămăşiţele culturii săseşti.

(www.biserici-fortificate.com)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Biserici fortificate din Transilvania.

Comentarii