Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 26 iun 2009 - Anul XIV, nr. 147 (4133)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Fragmente din cărţi

O vizită în Sfântul Munte Athos - Grecia

Sfântul Munte al Athonului (Athos – n.a.) este o peninsulă legată de pământul Greciei în partea dinspre miazăzi, având celelalte trei părţi scăldate de Marea Egee. Lungimea Sfântului Munte este de 60 km, iar lăţimea variază între 12 şi 18 km. Altitudinea vârfului Athonului este de 2040 de metri. […] Până la venirea Maicii Domnului aici, Sfântul Munte se afla în întunericul închinării la idoli. Se aflau multe capişti idoleşti, iar pe vârful Athonului se afla idolul Apolon, fiind făcut din aur şi având o înălţime uriaşă. Se spune că atunci când era luminat de soare, se vedea tocmai de la Constantinopol. La acest idol, veneau mulţi şi I se închinau, iar diavolii care locuiau în el răspundeau la întrebările lor, dar mai întâi trebuia să li se aducă jertfe, chiar pe unii din copiii lor. Şi acum se păstrează altare idoleşti, având pietre cu canal de scurgere a sângelui, pe care se junghiau copiii mici.
 

*
 

Despre încreştinarea Sfântului Munte se cunoaşte din tradiţie următoarele:
După înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Sfinţii Apostoli, împreună cu Maica Domnului, au aruncat sorţi să vadă ce parte a pământului li se va încredinţa pentru propovăduirea Evangheliei. Sorţii Maicii Domnului au căzut să meargă pe pământul Ivirului, care acum se numeşte Gruzia. Preasfânta s-a bucurat şi se pregătea de plecare, dar I s-a arătat îngerul Domnului şi i-a zis să nu se depărteze de Ierusalim, că ţara ce i-a căzut se va lumina mai târziu, iar acum să primească îngrijirea altui pământ, pe care i-l va arăta Domnul. Astfel, Maica Domnului a rămas în Ierusalim în casa preaiubitului ucenic al Domnului, Sfântul Apostol Ioan.
Plecarea ei a fost în felul următor: Lazăr, care a fost înviat de Mântuitorul Hristos a patra zi, se afla în insula Cipru, unde fusese hirotonit episcop de Sfântul Apostol Varnava. Fiind deci în Cipru, a dorit din tot sufletul s-o vadă pe Maica Domnului, dar ezita să meargă în Ierusalim, ferindu-se de ura evreilor, care căutau să-l omoare. Aşa că i-a scris Preasfintei Fecioare, rugând-o să vină în insula Cipru. Maica Domnului a răspuns că va veni, dar să-i trimită o corabie.
Când Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan călătoreau spre insula Cipru, din rânduiala lui Dumnezeu s-a ridicat o furtună pe mare şi corabia a fost dusă în apropierea Muntelui Atonului. Văzând frumuseţea locului, Preasfânta Fecioară a cerut Fiului ei să-i dăruiască acest munte, ca să-l aibă ca moştenire. Atunci, s-a auzit un glas zicând: „Primeşte acest loc ca moştenire şi în el îşi vor afla scăparea toţi care vor să se mântuiască”.
Coborând Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan la ţărm, diavolii care se aflau în idoli, au început să ţipe înfricoşaţi, fiind siliţi de puterea lui Dumnezeu: „Ieşiţi în întâmpinarea Mariei, Maica lui Dumnezeu, la limanul lui Climent!”. Poporul, mirându-se şi înspăimântându-se de cele ce auzea, a coborât la ţărm să vadă ce s-a întâmplat, întrebându-se ce fel de Dumnezeu a venit, fiind mai mare decât al lor. Idolul Apolon s-a prăbuşit şi s-a sfărâmat în mii de bucăţi. Aceasta i-a speriat şi mai mult. Ajungând la limanul lui Climent, au aflat pe Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan, care le-au vestit despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, despre răstignirea, învierea şi înălţarea Lui la ceruri.
Auzind toate acestea, oamenii s-au închinat adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos şi au mulţumit Maicii Domnului pentru acest mare dar. Apoi, s-au botezat cu toţii şi şi-au sfărâmat capiştile şi idolii dintr-însele. Maica Domnului i-a învăţat, i-a povăţuit şi le-a zis că „acest loc îmi este dat mie de Fiul şi Dumnezeul meu”. După care, binecuvântându-i, le-a zis: „Să fie darul lui Dumnezeu în locul acesta şi asupra celor ce vor vieţui aici cu credinţă şi cu bună cucernicie şi a celor ce vor păzi poruncile Fiului şi Dumnezeului meu. Şi toate cele pământeşti le vor avea cu îndestulare şi fără multă osteneală. Viaţă cerească li se va dărui lor şi mila Fiului meu nu se va ridica de la dânşii. Locului acestuia eu îi voi fi apărătoare şi fierbinte mijlocitoare către Dumnezeu şi pentru cei ce vor vieţui aici”. Apoi s-a urcat din nou pe corabie, lăsându-i pe toţi cu lacrimi în ochi de bucurie pentru marele dar pe care-l primiseră, dar şi cu lacrimi de întristare pentru despărţirea de Maica lui Dumnezeu.
 

*
 

După încreştinare, Sfântul Munte a ajuns aproape de pustiire. Când a rânduit Bunul Dumnezeu şi Preasfânta Lui Maică, au început să vină unii bărbaţi râvnitori, care s-au nevoit şi s-au sfinţit aici, precum a fost Sfântul Petru Atonitul, care a auzit din gura Maicii Domnului următoarea făgăduinţă: „Părinte, în Muntele Athonului va fi odihna ta! Pe acest Munte l-am ales eu dintre toate părţile pământului şi am hotărât să-l afierosesc spre a fi locuinţă călugărilor şi pustnicilor şi are să se numească <<sfânt>> şi câţi vor locui într-însul şi vor voi să se lupte cu duşmanul obştesc al omenirii, adică cu diavolul, eu însăşi voi lupta alături de ei, voi fi cu dânşii în toată viaţa lor, mă voi face lor ajutătoare nebiruită, îi voi învăţa cele ce se cuvine să le facă şi îi voi sfătui la cele ce se cuvine să nu le facă. Mă voi face lor mai înainte gânditor, doctor şi le voi purta de grijă, atât pentru hrana şi doctoria care întăresc şi folosesc trupul, cât şi pentru hrana şi doctoria care împuternicesc sufletul; şi nu-i voi lăsa să cadă de la bine şi de la fapta lor cea bună. Şi aceasta o voi face în viaţa lor; iar după moarte voi înfăţişa Fiului şi Dumnezeului meu pe aceia care cu iubire de Dumnezeu şi întru pocăinţă îşi vor săvârşi viaţa lor în muntele acesta şi le voi cere de la Dânsul desăvârşită iertare a păcatelor.”
Această făgăduinţă nu o face altcineva, ci Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, pentru cei care părăsesc toate şi vin în Sfântul Munte. O, cât de bogaţi suntem noi, cei care avem o astfel de Maică preabună şi preamilostivă!
Mai pe urmă, s-au construit multe mănăstiri, schituri, chilii şi colibe. Au fost perioade în care Sfântul Munte a cunoscut o mare înflorire. Începând cu primele decenii ale secolului al IX-lea, monahismul aghiorit intră într-o nouă fază. Muntele Athos îşi dobândeşte caracterul său de ţinut exclusiv monahal, cu graniţe bine determinate, cu organizare administrativă proprie şi cu capitala la Kareia.
În secolul al IX-lea, au trăit în Sfântul Munte două mari personalităţi: Sfântul Petru Atonitul, considerat unul dintre cei mai mari pustnici, şi Sfântul Eftimie din Tesalonic, care a întemeiat o lavră monahală pe la mijlocul secolului al IX-lea.
O altă mare personalitate a Sfântului Munte, care a pus bazele vieţii de obşte şi a zidit Mănăstirea Marea Lavră, a fost Sfântul Atanasie Atonitul.
Primul sigiliu împărătesc datează din anul 883, din care reiese strădania monahilor atoniţi de a-şi asigura caracterul monahal al peninsulei. Împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul porunceşte ca să nu fie deranjaţi în nici un fel, de nimeni, călugării din Athos. În anul 943, graniţele Sfântului Munte sunt fixate definitiv, prin hotărâre împărătească, ele rămânând, în general, aceleaşi până astăzi.
Numărul călugărilor a variat în funcţie de evenimentele istorice, ajungând în anul 1920 până la aproximativ 10000: ruşi – 4800, greci – 3900, români – 500, bulgari – 500, sârbi – 150, georgieni – 50. În foarte scurt timp, din 1920 până în 1970, numărul lor a scăzut până la 1146, dar din 1974 începe să crească uşor, ajungând la ora actuală să fie în jur de 2500 de călugări.
În Sfântul Munte, au fost întotdeauna monahi de toate naţiile. Locuiau în aceleaşi mănăstiri fără să fie nevoie de mănăstiri separate. Domnitorii români – moldoveni şi munteni – au ajutat foarte mult Sfântul Munte, dar nu s-au gândit să înfiinţeze mănăstiri româneşti, ştiind că ajută monahismul ortodox care este unul. Cu timpul, au apărut câteva mănăstiri şi schituri populate exclusiv de monahi din acelaşi neam, cum ar fi: ruşi – Sfântul Pantelimon -, sârbi – Hilandaru -, bulgari – Zografu şi români – Prodromul, Lacu.
Numărul mănăstirilor este stabilit la 20, iar al schiturilor la 12. Al chiliilor nu se ştie exact, deoarece multe au fost părăsite, iar altele s-au dărâmat.
Cele 20 de mănăstiri, în ordinea după care sunt aşezate în catalogul mănăstirilor atonite, sunt acestea: Marea Lavră, Vatopedu, Iviru, Hilandaru, Dionisiu, Cutlumuş, Pantocrator, Xeropotamu, Zografu, Dohiariu, Caracalu, Filoteu, Simonopetra, Sfântul Pavel, Stavronichita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon (Russikon) şi Constamonitu.

(Radu IACOBOAIE, Suceava)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O vizită în Sfântul Munte Athos - Grecia.
 Vizualizări articol: 1406 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
O vizită în Sfântul Munte Athos - Grecia5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei