Gabriel MANȚĂ

Spania ne-a driblat! Şi pe noi, şi pe brazilieni. Marea confruntare pentru supremaţie cu pentacampionii s-a amânat pentru un an, adică pentru atunci când va conta cu adevărat. Bine măcar că de-acum nu vom mai auzi poezia aia repetată obsesiv, cu ultima înfrângere a campionilor europeni administrată de naţionala noastră, de unde ar fi trebuit să reiasă cât de tari am putea fi, că dacă n-am fi nu s-ar povesti. Dar povestea armadei spaniole nu are cum lua faţa poveştii tipice de succes american. Parcă mai surprinzătoare decât această eliminare a Spaniei a fost scenariul calificării din grupă. Americanii ăştia prea se inspiră din filme, din filmele lor! Mai că îţi vine să crezi că Rocky chiar poate deveni campion mondial cu un knockout în ultima secundă a ultimei reprize, numai după ce este bătut măr în toate celelalte runde. Când vine vorba despre echipa SUA avem ideea preconcepută că băieţii ăia nu prea le au cu fotbalul. Poate chiar aşa e, dar măcar un lucru îl ştiu bine: sunt americani şi nimic nu e imposibil! Dacă avea acelaşi spirit, ghanezul naturalizat Freddy Adu, în loc să frece banca, ar fi rupt norii acum, la 20 de ani, după ce făcuse furori la vârsta junioratului.
Dacă nu cumva va interveni vreo surpriză epocală, americanii vor juca finala cu Brazilia (de fapt, diferenţa dintre Africa de Sud şi Brazilia e atât de mare, încât respectiva surpriză epocală ar avea legătură doar cu dedesubturile pariurilor). În meciul din grupă, trupa carioca le-a predat fotbalul americanilor, aceştia au băgat la cap şi au repetat scorul în oglindă cu egiptenii. Apoi i-au instruit la corrida pe spanioli, urmează să-i înveţe samba pe brazilieni. Păi jocul de picioare al lui Rocky ce credeţi că e?!