Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Denumirea sărbătorii are forma de plural: Paşti şi nu Paşte. Întotdeauna s-a folosit pluralul, Paşti: în Sfânta Scriptură, în scrierile Sfinţilor Părinţi, în calendare şi în cărţile de slujbă, deoarece face referire la mai multe evenimente.
Denumirea acestei sărbători îşi are originea în Vechiul Testament, provenind de la cuvântul ebraic pesach, care înseamnă a trece.
Trecerea spre libertate
La Paşti, evreii serbează trecerea lor din robia Egiptului spre viaţa de libertate, în pământul făgăduinţei. Dar aceasta însuma mai multe evenimente: trecerea Domnului, la miezul nopţii, pentru a salva pe toţi întâi-născuţii evreilor şi a-i lovi pe întâi-născuţii egiptenilor prin îngerul morţii (îi pedepsea astfel pe egipteni, pentru a zecea oară, deoarece nu I-au ascultat porunca şi nu au eliberat pe evrei din robie - cf. Ieşire 12); de asemenea, trecerea prin Marea Roşie şi călătoria lor prin pustiu, până în ţara Canaanului etc. De aceea evreii folosesc pluralul pentru denumirea acestei sărbători - Paşti - şi o prăznuiesc timp de 7 zile (Ieşire 23, 15).
Sfintele Paşti, şi nu Sfântul Paşte
Biserica Ortodoxă a preluat această denumire, tot în forma de plural, Paşti, pentru cea mai importantă sărbătoare a ei. Şi noi serbăm o trecere: din robia păcatului şi a morţii, către viaţa cea veşnică. Această trecere a făcut-o Mântuitorul Iisus Hristos prin Patimile, Moartea şi Învierea Sa.
Biserica Ortodoxă nu face separaţie între cele două acte ale Răscumpărării, săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos: Jertfa şi Învierea. Ele sunt strâns legate, deoarece, a vorbi despre înviere fără a vorbi mai întâi despre moarte e un non-sens; iar a vorbi despre moarte fără a avea perspectiva învierii e pierdere de vreme. Ce valoare mântuitoare ar avea moartea care nu se finalizează în înviere? Dovada unităţii şi intercondiţionării celor două momente în gândirea şi trăirea ortodoxă o găsim în tradiţia serbării Paştilor. Încă de la începutul creştinismului, prin Paşti se înţelegea atât Jertfa Domnului, cât şi Învierea, mai târziu cele două evenimente numindu-se: Paştile Crucii (cuprinzând Săptămâna Patimilor) şi Paştile Învierii (pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Manual pentru Institutele Teologice, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p.174-175). Şi faptul că până azi se foloseşte pluralul: Sfintele Paşti, şi nu Sfântul Paşte, e o dovadă a păstrării înţelegerii iniţiale a Sărbătorii, ca un ciclu de sărbători.
Cel mai corect salut: „Hristos a Înviat!”
O dovadă în acest sens o constituie şi modul cum a fost rânduit Postul Mare, ca o împreunare a două perioade distincte de post: Postul Paştilor, de 40 de zile - ce se încheie în Duminica Floriilor -, şi Săptămâna Patimilor, văzută astfel ca perioadă pascală. Însăşi structurarea postului ne descoperă această perspectivă: orice post se încheie cu serbarea praznicului, către care el ne-a pregătit. Deci, la sfârşitul Postului Paştilor, e firesc să înceapă serbarea Paştilor (cu zilele Patimilor). Distincţia dintre cele două perioade este evidentă pentru oricine urmăreşte rânduielile liturgice. Aceste rânduieli accentuează caracterul pascal al Săptămânii Patimilor, făcând permanentă trimitere la evenimentele pascale evreieşti.
Din perspectiva celor prezentate mai sus, înţelegem de ce este greşit salutul: Paşte fericit! Nu numai datorită formei de singular, ci şi datorită semnificaţiilor pascale. Nici Paşti fericite! sau Sfintele Paşti cu fericire! nu sunt saluturi corecte, deoarece Săptămâna Patimilor, prima perioadă pascală, este marcată de tristeţe, de durere şi căinţă, că pentru noi a trebuit să moară pe Cruce Mântuitorul Iisus Hristos, şi nicidecum de fericire. În ceea ce priveşte a doua perioadă pascală, cuprinzând zilele Învierii, avem deja un salut, atât de drag nouă: Hristos a Înviat! Pentru ce să-l înlocuim cu altul, când acesta exprimă deplin fericirea noastră.
(pr. dr. Gheorghe HUSARCIUC, parohul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, Suceava, sursa: www.ziarulumina.ro )
