Sfânta cruce s-a arătat pe cer deasupra Ierusalimului în dimineaţa zilei de 7 mai, 351 în timpul domniei împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Constantin (prăznuit în 21 mai).
În acea vreme, erezia arianismului conform căreia Hristos a fost un simplu om şi nu Dumnezeu, era cauza multor dispute şi scindări în interiorul imperiului. Chiar şi după primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, mulţi au fost atraşi de falsele învăţături iar ortodocşii s-au trezit în multe locuri în minoritate.
Constanţiu, conducătorul părţii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fraţii săi, Constantin al II-lea şi Constans, creştini ortodocşi evlavioşi, erau conducătorii părţii de vest. Ambii au fost ucişi în două bătălii diferite prin anul 350, lăsându-l pe Constanţiu să domnească singur. Tot în acel an, 350, Sfântul Chiril (prăznuit în 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului şi a început lupta acerbă împotriva arianismului.
În luna mai a anului 351 a apărut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasă, care se întindea de la Golgota până la Muntele Măslinilor, pe o distanţă de aproximativ 9 km, fiind pe cât de lungă pe atât de lată, strălucind mai tare decât soarele. O mulţime de oameni au ieşit din casele lor şi de la munca lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria că această minune a dus la convertirea multor păgâni şi iudei la creştinism.
S-a mai păstrat în timp şi o epistolă scrisă de Sf. Chiril adresată împăratului, în care îi descria fenomenul miraculos, mustrându-l să se alăture credinţei creştine. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.
Minunea dumnezeiască a Crucii deasupra Ierusalimului a întărit pe ortodocşi în credinţa lor şi a contribuit la întoarcerea multor arieni în sânul bisericii. Aceasta este şi o reamintire a celei de-a doua veniri a Mântuitorului pe pământ când "semnul Fiului se va arăta pe cer" (Matei 24:30).
( 7 mai 2008, 20:51:33