Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 sep 2008 - Anul XIII, nr. 218 (3899)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   1 fişiere video

Intervenţie

PSD „aruncă prosopul” între Flutur şi Băişanu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO
Hârâiala care există de ceva vreme între reprezentantul guvernului liberal în teritoriu, prefectul Alexandru Băişanu, şi preşedintele democrat liberal al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, pe tema împărţirii banilor alocaţi de guvern pentru refacerea infrastructurii calamitate i-a deranjat pe social democraţi. Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, constată că în prezent populaţia asistă la „un spectacol gratuit” oferit de cei doi protagonişti care, din păcate, se desfăşoară pe fondul necazurilor celor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor.

Mîrza crede că între Flutur şi Băişanu se duce acum o luptă de orgolii, care ar trebui să înceteze spre binele locuitorilor judeţului.

„Părerea mea este că asistăm la o luptă de orgolii între cei doi, o luptă de a câştiga imagine fiecare dintre ei. Din păcate acest joc de orgolii şi pentru imagine, sau mai bine zis luptă de orgolii, se desfăşoară pe fondul necazurilor oamenilor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor şi cred că mai înţelept ar fi să rezolve lucrurile în mod discret în interesul cetăţenilor din judeţ”, a declarat Mîrza.

Liderul social democrat a amintit de inundaţiile din 2006 de la Arbore, când în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean a colaborat foarte bine cu prefectul de atunci, Orest Onofrei, precizând că nu a existat spectacolul de acum.

Mîrza a făcut apel la înţelegere şi înţelepciune în interesul sucevenilor. „Ne-am pus mai presus de toate interesul şi necazurile cetăţeanului şi am rezolvat lucrurile cât s-a putut de bine, sigur, construind atunci şi un număr însemnat de case din ajutoare şi din contribuţia noastră. Eu zic că este mare păcat că asistăm la asemenea lucruri, în loc să auzim cum îşi unesc eforturile pentru rezolvarea problemelor. Sper în înţelepciune şi în înţelegere până la urmă. Din păcate sunt reprezentanţii celor care în 2004 au ajuns la putere în România pe fondul acelei revoluţii portocalii, revoluţie care după cum bine se vede a fost un eşec lamentabil în toate ţările”, a spus preşedintele PSD Suceava.

 

Nechifor transmite „un semnal de pace”

La rândul său, prim vicepreşedintele PSD Suceava, europarlamentarul Cătălin Nechifor, constată cu regret că bătălia politică între cele două palate de la Bucureşti s-a transferat şi la Suceava, „dar din păcate cu costuri foarte mari pentru cetăţeni”.

„Nu vreau să analizez ceea ce s-a întâmplat în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, însă cred că totuşi instituţiile statului trebuie respectate, indiferent de către cine şi de ce. Cred că este o situaţie firească ca acest organism să-şi facă treaba, există o structură aprobată prin legislaţia specifică, este prefectul, cel care se ocupă de organizarea în teritoriu în astfel de situaţii şi cred că noi ceilalţi, atât clasa politică, cât şi Consiliul Judeţean şi primarii sunt practic obligaţi să-şi dea concursul pentru a putea remedia cât mai repede ceea ce s-a stricat în vara acestui an”, a spus Nechifor.

El a transmis „un semnal de pace” prefectului şi şefului administraţiei judeţene, exprimându-şi speranţa că inteligenţa şi dorinţa de a ajuta oamenii vor prima. „Chiar dacă este campanie electorală, trebuie să vedem în primul rând de nevoile cetăţeanului”, a conchis Nechifor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PSD „aruncă prosopul” între Flutur şi Băişanu.
 Vizualizări articol: 580 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
PSD „aruncă prosopul” între Flutur şi Băişanu0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Hotule trimis de
(16 sep 2008, 13:28:04
CE BINE ERA CIND IMPARTEAI TU BANII PUBLICI ...TOVARASE MIRZA!

AI FACUTA AVERE FRUMOASA, ACUM ASTEAPTA-I PE OAMENII DE LA D.N.A. SA

FACA BILANTUL...
2.   URA trimis de
(16 sep 2008, 13:35:48
TOATE DISPUTELE PORNESC DE LA URA PE CARE O ARE FLUTUR IN EL.ASTA NE ASTEAPTA 4 ANI,CERTURI ,RAZBUNARI. FLUTUR NU STIE SA FIE DIPLOMAT, EL STIE SA FIE DOAR AROGANT SI AGRESIV DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE. PACAT CA LA MIJLOC SUNTEM NOI, OAMENII SIMPLI, CARE VOM AVEA DOAR DE SUFERIT DE PE URMA ORGOLIULUI SAU.
2.1  RE: URA trimis de
(16 sep 2008, 22:00:02
Esti unul din sucevenii suferinzi, DAR nu din cauza lui Flutur ci pentru ca esti puturos si SIMPLU, asa cum singur afirmi. La munca cu tine, aici sau afara. Para malaiata nu mai cade....
3.   Zoaiele din PSD creeaza panica trimis de
(16 sep 2008, 14:34:59
Mirza si copia sa Nechifor sa arunce prosopul intre Geoana si Nastate/Iliescu..ei se cearta continuu. Cine i-a insarcinat cu responsabilitati sa aiba ei grija de PDL?

Coane Gica/PDL, am zis si ma repet din nou. Daca nu te ocupi intens de Zoaiele astea PSDiste, iti vor face traiul greu. Astea se tempereaza pt. o vreme, dar nu cedeaza numai daca sunt joooos de tot. Ocupa-te! Te rog!
3.1  RE: Zoaiele din PSD creeaza panica trimis de
(16 sep 2008, 15:49:26
Eu cred ca Briceagu e prins in statutu de plata al CJ. O fi la cheltuieli curente sau la fondul de rulment? Cum e domnu Shash?
4.   Briceag se inseala trimis de
(16 sep 2008, 15:08:56
te inseli amarnic bricege daca tu crezi ca domnul flutur se intoxica cu langajul tau obscen de frustrat!!

dechide ochiii bine...Domnul Flutur e prea decet si destept ca sa se murdareasca citindu ti tie aberatiile de ofuscat
4.1  RE: Briceag se inseala trimis de
(16 sep 2008, 16:06:57
E adevarat ca-l mai jignesc si pe Domnul Flutur din cand in cand pt. ca nu ma asculta, sa scapam odata Suceava de Zoaiele astea PSD/PCR, care au furat pop'ulatia, iar pe vremea lui Pingea au ucis sute de mii de oameni nevinovati.

Vreau curatenie generala, compromisul nu-si are menirea cu porcimea PSD/PCR. Afara cu hotii comunisti!

5.   Psd = iliescu si gasca lui trimis de
(16 sep 2008, 15:36:02
In gasca lui intra si matusile cu averi mari inclusiv desteptele ca Rodica Stanoiu

6.   DUTE trimis de
(16 sep 2008, 20:11:24
DUTE MARZA ,DA PLEACA D..ului ...........

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei