Două surori din Brodina de Sus, eleve ale Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, merg împreună la faza națională a Olimpiadei de limba ucraineană maternă, în etapa de calificare fiecare obținând Premiul I la nivelul clasei la care a concurat, cu același punctaj: 96.
Georgiana și Francesca Mehno sunt în clasa a X-a F, respectiv clasa a XI-a F, fiind coordonate de prof. Delia Marțineac.
Demn de remarcat este faptul că Francesca s-a calificat și anii trecuți la faza națională, aflându-se la a treia calificare consecutivă, iar Georgiana a fost și ea foarte aproape de calificare și anul trecut.
„Felicitări celor două surori și doamnei profesoare și mult succes la etapa națională care se va desfășura la Botoșani.
Oare câte familii din România au doi copii calificați la faza națională a unei olimpiade școlare? Familia Mehno, dintr-un cătun izolat, Brodina de Sus, din nordul extrem al Bucovinei și al țării, se poate mândri cu o atât de inedită performanță!”, au transmis reprezentanții colegiului rădăuțean, prof. dr. Adrian Nicolae Puiu și director adjunct, prof. dr. Luminița Mirela Lăzărescu.
La rândul său, Georgiana a remarcat: “Oportunitatea de a participa la această olimpiadă mi-a adus calificarea la etapa națională. Concurența a fost una foarte mare, dar am demonstrat că învățarea și educația de înaltă elită te aduc pe calea succesului. La Colegiul Național <Eudoxiu Hurmuzachi> învățarea este mai mult decât un proces academic - este o călătorie de descoperire și excelență. Aici, fiecare elev are privilegiul de a fi parte dintr-o comunitate dedicată valorilor educaționale de elită. Mulțumesc doamnei profesor și domnului director pentru sprijinul neîncetat!”.
De asemenea, Francesca a completat: „Participarea și succesul demonstrează angajamentul și dedicarea pentru învățare, cât și iubirea față de limba maternă. Prin reușita mea am adus onoare nu doar mie, ci și școlii mele și comunității din care fac parte. Sunt mândră că sunt elevă la acest liceu de elită care oferă o educație de calitate. Este o onoare să fiu parte din această instituție prestigioasă, unde fiecare zi aduce noi oportunități de creștere și de împlinire personală. Mulțumesc doamnei profesoare și domnului director pentru tot sprijinul acordat!”.