Cum folosim limbajul ochilor în comunicare

Contactul vizual este un element-cheie al cogniției sociale și toată lumea depinde de el – de la naștere la moarte – pentru a citi stările emoționale ale altor oameni. Pentru nou-născuți, privitul în ochii altora este esențial în scopul dezvoltării neurale a creierului. Acest lucru întărește cogniția, atenția și memoria și îi ajută pe bebeluși să-și regleze emoțiile.

Contactul vizual prelungit creează o reacție de „apropiere” în creier care semnalează că cele două persoane sunt interesate de o interacțiune socială. Dar, dacă una dintre persoane își ferește privirea, acest lucru trimite un semnal de „evitare” către cel care privește. O privire ferită trimite și un semnal neurologic că persoana ar putea avea ceva de ascuns sau că aceasta minte. Dar nu putem estima despre ce este vorba, până când nu începem un dialog cu persoana în cauză. Oamenii cu anxietate socială vor evita și ei contactul vizual cu alți oameni. Contactul vizual este esențial pentru procesul de comunicare, dar durata lui poate fi influențată de cultura în care am crescut. Astfel, trebuie să luăm foarte mulți factori în calcul dacă vrem să ne folosim privirea pentru a clădi încredere într-o conversație.

De asemenea, nu sunt chiar ochii cei care comunică, ci mușchii din jurul lor. Dacă suntem în mod special atenți la mișcările pleoapelor și sprâncenelor unei persoane, vom primi informații relevante despre starea emoțională, mai ales despre sentimente de furie, tristețe, teamă sau dispreț. Fericirea și mulțumirea sunt mult mai greu de catalogat, iar o față complet relaxată îi poate lăsa unei persoane impresia că nu suntem foarte interesați de ea.

Vă propunem un exercițiu. Mergem la o oglindă și timp de câteva minute ne relaxăm și respirăm adânc. Ne încordăm toți mușchii feței și apoi îi relaxăm. Facem asta de câteva ori și suntem atenți la mesajele emoționale care par să fie transmise. O față încordată poate transmite furie, scârbă sau dispreț, dar dacă ridicăm din sprâncene și deschidem gura cât de tare putem, în funcție de mușchii pe care îi folosim și de cât de încordați sau relaxați sunt, putem genera o gamă variată de mesaje emoționale, de la teamă la surpriză și teroare.

Ne relaxăm din nou mușchii feței și ne uităm pur și simplu la fața noastră în oglindă timp de 3 sau 4 minute, fiind atenți la gândurile și sentimentele care se nasc. Dacă începem să ne simțim stânjeniți, continuăm exercițiul pe măsură ce observăm care emoții se trezesc. Nu ar trebui să dureze mai mult de câteva momente până ce disconfortul dispare.

Apoi, încercăm să vedem dacă putem în mod conștient crea expresiile care exprimă furie, tristețe și teamă. Dacă ne folosim memoria pentru a ne aminti evenimente din trecut, vom descoperi că fața noastră va reflecta o stare emoțională mai profundă și mai autentică. De fapt, amintirile noastre emoționale pot stimula aceleași contracții musculare care au avut loc atunci când s-a petrecut evenimentul la care ne gândim.

Acum, experimentăm diverse emoții pozitive: fericire, plăcere, mulțumire. Sunt mai ușor sau mai greu de exprimat? Și, din nou, suntem atenți la ce spune glasul interior, cu fiecare emoție pe care o exprimăm. Apoi, încercăm să imităm expresiile de rușine, vină, curiozitate, plictiseală și surpriză. Conform expertului în expresii faciale Paul Ekman, cu cât simțim mai mult emoțiile de bază, cu atât mai bine ne putem antrena creierul să le recunoască și să le exprime, atunci când dialogăm cu ceilalți.

Cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți de expresiile pe care le transmitem altora, nici nu suntem foarte atenți la expresiile de pe fețele altor oameni. Astfel, de multe ori confundăm emoțiile între ele. Dar chiar și un excelent observator al microexpresiilor – semnale emoționale nonverbale comunicate în mai puțin de o secundă – știe că acestea sunt doar semnale și că ele trebuie să fie validate printr-o conversație mai profundă. Este, de asemenea, important să ținem minte că, atunci când o conversație devine intensă, pot fi atâtea experiențe interne care se desfășoară, încât mesajele exprimate de fețele noastre să fie amestecate.

La final vă recomandăm să faceți un exercițiu asemănător cu familia și prietenii dumneavoastră. Ca într-un joc de mimă, încercați să ghiciți ce expresie emoțională afișează cealaltă persoană. Aceste exerciții vă vor ajuta să deveniți mai conștienți de mesajele nonverbale pe care ni le transmitem constant unii altora. De asemenea, ele ne vor face și să ne simțim mai în largul nostru privindu-i pe ceilalți în ochi, atunci când ne vorbesc.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com