Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 14 nov 2022 - Anul XXVII, nr. 268 (8185)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

PRO SĂNĂTATE

Limbajul nonverbal al minciunii

Minciuna este comportamentul uman considerat cel mai dificil de descifrat cu acuratețe, deoarece nu există nici măcar un gest care să indice în proporție de 100% că persoana care îl utilizează minte. Manifestările comportamentale ale stresului, analizate doar în context, alături de răspunsul la anumite seturi de întrebări pot duce la identificarea corectă a minciunii.

Cei mai mulți oameni care încearcă să descifreze limbajul nonverbal al cuiva caută să identifice imediat în persoana vizată semne care, după părerea specialiștilor, indică clar minciuna. Această interpretare este una eronată și duce la eșec. În primul rând vom identifica momentele în care persoana este stresată, ce părți ale corpului sunt tensionate, la ce întrebări puse de noi se manifestă aceste tensiuni, în ce conjuncturi apar – în funcție de subiectul discuției – și modul în care ea își modifică limbajul nonverbal în cadrul contextului, ca reacție a modificării limbajului nonverbal al celorlalți participanți. Toate aceste elemente ne ajută să realizăm o cunoaștere de nivel superior a persoanei, să reușim să facem corelații între mai mulți indicatori nonverbali ai stresului și tensiunilor și, de aici, să extragem în final esența: concluzia dacă acea persoană minte sau nu.

De multe ori, utilizând semnele nonverbale ale tensiunilor și stresului ajungem să ne îmbunătățim considerabil calitatea relației de cuplu, comunicarea cu partenerul, autenticitatea exprimării sentimentelor și gradul de sinceritate manifestat în relație. Ajungem să-l descoperim pe celălalt din ce în ce mai bine pe niște paliere ale cunoașterii care tratează persoana ca un întreg și care aduc o mai bună comunicare în cuplu, o înțelegere mai adâncă a traumelor persoanei, a inhibițiilor, a stresului, a concepțiilor despre viață, despre relații în totalitatea lor. Toate acestea pot preveni și pot înlătura de la nivel de cuplu cauzele care pot să îl facă pe cel din fața noastră să mintă.

De ce apare minciuna în cuplu? Din cauza unei insuficiente cunoașteri a personalității, preferințelor și trăirilor partenerului, datorită unei comunicări superficiale unde spunem doar ce celălalt vrea să audă, datorită temerilor de a fi noi înșine și din frica de a fi respinși, din frica de a nu fi judecați și de a nu pierde acea relație, din frica de a nu pierde încrederea și respectul partenerului. Atunci când în cuplu cei doi învață să utilizeze acești indicatori ai tensiunilor și stresului, să îi interpreteze din ce în ce mai exact, atunci relația capătă o notă puternică de autenticitate, sinceritate și deschidere unde cei doi ajung să se cunoască pe nivele tot mai profunde.

Toate aceste abilități nonverbale ne pot ajuta în cadrul unei relații deja existente, fie ea una echilibrată pe care dorim fie să o îmbunătățim și să o menținem în timp, fie una dizarmonioasă și atunci ne punem problema vindecării ei sau ieșirii la timp din ea. La fel putem folosi aceste abilități atunci când dorim să discernem cu acuratețe dacă vrem să ne implicăm într-o relație de cuplu cu o persoană, dacă acea persoană este sinceră și onestă, dacă are intenții onorabile și dacă merită să investim sentimente.

În afaceri, miza este obținerea profitului sub formă de informații, influență și bani. Este importantă deținerea informației corecte și reale asupra unei firme, a profitului ei, asupra viitorului ei pe piața de capital, asupra unei negocieri de afaceri – tranzacții de capital, angajări, cumpărări, vânzări, preluări de firme etc. În cadrul unei negocieri, această miză, de multe ori, pune o presiune enormă pe participanți deoarece sunt în joc sume mari, interese politice, viitorul firmelor, prestigiul proprietarilor și soarta angajaților. Tensiunile și stresul resimțit de cei în cauză pot să transmită unui cititor al limbajului nonverbal o mulțime de informații legate de personalitatea, caracterul, intențiile ascunse, motivațiile reale ale negociatorilor.

Din punct de vedere a limbajului nonverbal în afaceri și nu numai, oamenii pot fi văzuți ca fiind adevărate „hărți” ale stresului și tensiunilor ce însumează istorii traumatice, credințe, particularități caracteriale și de personalitate, influențe de educație și cultură, tensiuni, inhibiții, temeri, frici, dezechilibre emoționale, așteptări de la viață. Din relațiile dintre toți acești factori enumerați, un cititor al limbajului nonverbal va extrage cu grijă și precizie elemente legate de o posibilă minciună și va înțelege exact cât este dispus să ofere partea adversă, care îi sunt slăbiciunile și punctele tari, de ce anume este interesată și ce o lasă indiferentă.

 

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Limbajul nonverbal al minciunii.
 Vizualizări articol: 3548 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.87/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.9 din 30 voturi
Limbajul nonverbal al minciunii4.9530

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei