Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 21 sep 2021 - Anul XXVI, nr. 221 (7833)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ultima etapă a procesului

Apel în dosarul Gabi Rîpan – familia vrea să convingă judecătorii că autorul nu poate primi o pedeapsă aproape de limita minimă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Curtea de Apel Cluj a început, ieri, judecarea apelului în dosarul privind accidentul mortal în care și-a pierdut viața suceveanca Gabi Rîpan, în vârstă de 20 de ani, fiica omului de afaceri sucevean Ioan Vasile Rîpan, tragedie produsă în ianuarie 2019, la intrarea în Cluj-Napoca dinspre Huedin.

La prima instanță, autorul accidentului, Tudor Cîrje, a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Asta în condițiile în care pedeapsa prevăzută de Codul Penal la uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legaleeste între 2 și 7 ani de închisoare. Așadar, aproape de limita minimă.

Mai mult, la un moment dat, un judecător a schimbat încadrarea din ucidere din culpă în omor, încadrare respinsă în cele din urmă tot de magistrați.

În motivarea în care avocații familiei Rîpan solicită să li se admită apelul se invocă două motive principale: desființarea primei sentințe și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor. În terțiar se solicită admiterea apelului și majorarea pedepsei aplicate inculpatului.  

Trebuie spus că apel împotriva primei sentințe a înaintat și inculpatul, care va cere să îi fie aplicată o pedeapsă mai redusă, probabil cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

 

Pedeapsă aproape de minim: „Decizia ni se pare inumană, injustă”

„Nu avem cum să fim mulțumiți de această decizie. Este mult prea blândă și fetița noastră ne-a fost luată la 20 de ani. Fapta a fost deosebit de gravă. Decizia ni se pare inumană, injustă”, este o parte din declarația lui Ioan Vasile Rîpan, după aflarea primei sentințe.  

O analiză pe care o poate face și un nespecialist arată că autorul unui accident în care inconștiența a fost dusă la extrem, care a decuplat sistemele de siguranță ale mașinii și care avea la activ un adevărat șir de contravenții rutiere comise anterior, a primit doar cu șase luni peste limita minimă de 2 ani de închisoare, pentru uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale (în cazul de față viteză excesivă, neadaptată la condițiile de drum grele).

 

Viteză excesivă, depășire făcută brutal, drum cu mâzgă 

Accidentul în care a murit Gabi Rîpan s-a produs în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2019, la intrarea în Cluj-Napoca dinspre Huedin. Deși Gabi nu lăsa de regulă pe nimeni la volan, nu se știe de ce și în ce împrejurări, la întoarcerea spre Cluj, la volanul mașinii sale, un Mercedes CLS 500 nou, s-a urcat Tudor Cîrje. Accidentul s-a produs în condiții de viteză excesivă, în jur de 160 de kilometri la oră. Limita de viteză pe acel sector de drum era de 100 de km/h, dar condițiile de drum (aderență scăzută, mâzgă) impuneau o viteză adaptată mult sub 100 de km/h, pentru reducerea riscului.

Șoferul a pierdut controlul autovehiculului imediat după o manevră de depășire efectuată cu viteză excesivă și cu agresivitate. Mașina a derapat pe carosabilul acoperit cu mâzgă și a ieșit în decor, lovind un stâlp metalic de informare de pe marginea DN 1. După acest impact de o violență extremă, mașina s-a oprit în șanțul de colectare a apei pluviale.

Gabi Rîpan, pasageră pe locul din dreapta, a murit, iar şoferul, Tudor Cîrje, a fost rănit foarte grav, suferind o amputație de picior drept. Acesta din urmă a fost proiectat prin parbriz, în afara mașinii.

Familia Rîpan a încercat, prin avocați, și a reușit la un moment dat să convingă judecătorii că acest accident a fost un omor în toată regula, având în vedere cum a condus inculpatul, numeroasele antecedente rutiere ale acestuia (Cazierul auto al lui Cîrje relevă faptul că într-un termen scurt acesta a provocat două evenimente rutiere, precum și un grad ridicat de pericol social prin săvârșirea a 11 fapte contravenționale), decuplarea sistemelor de siguranță etc.

 

Argumentele pentru revenirea la încadrarea la infracțiunea de omor

”În pofida faptului că schimbarea încadrării juridice a faptei a fost dispusă de instanţele de judecată de două ori, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă este profund netemeinică, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor”, se arată în contestație. Așadar, avocații cer în primul rând revenirea la încadrarea pe infracțiunea de omor.

Avocații au subliniat că nu pot susține că inculpatul s-a urcat în mașină cu intenția de a o ucide pe Gabi, însă au subliniat că autorul, realizând ce face și cum conduce, a știut că se poate ajunge la un accident, însă a considerat că acesta nu se va produce în mod concret.

În apelul înaintat instanței se amintește și de un caz de la Iași, cu multe asemănări, în care inculpatul a fost condamnat pentru omor.  

„Numărul mare de contravenţii într-un timp scurt sugerează fie că lui Tudor Ştefan Cîrje îi erau total indiferente normele de conduită rutieră şi consecinţele la care poate conduce încălcarea lor, fie faptul că era complet lipsit de experienţă în conducerea pe drumurile publice. Însă ambele concluzii conduc spre ideea de intenţie eventuală, iar nu la cea de culpă cu prevedere. De altfel, se remarcă şi gravitatea în continuă creştere a încălcărilor normelor rutiere depistate în privinţa lui Tudor Ştefan Cîrje, care au culminat cu producerea accidentului de circulaţie care a condus la existenţa prezentei cauze”, se mai arată în apel.

Insistenţele lui Cîrje în a conduce mașina lui Gabi relevă, în opinia avocaților, intenţia inculpatului de a testa un autoturism pe care îl aprecia ca fiind mult mai interesant decât cel pe care el îl deţinea. Așa se explică de ce acesta a decuplat sistemele de siguranță și a accelerat până la 150-160 de kilometri la oră, fără a-i păsa de consecințe. Și prin aceste argumente se încearcă convingerea judecătorilor că nu a fost vorba doar de un accident care nu putea fi prevăzut.

 

Pedeapsă spre maximul special, dacă se rămâne la ucidere din culpă

Cazierul rutier extrem de bogat pentru perioada scurtă în care inculpatul a deţinut dreptul de a conduce, urmat de producerea tragicului accident de circulaţie relevă, în opinia avocaților, faptul că aplicarea unor sancţiuni mai puţin severe îl fac pasibil pe inculpat, oricând după executarea unei pedepse injust şi prea blând individualizate, să încalce noi reguli de conduită în societate, chiar dintre cele protejate prin intermediul legii penale.

Chiar judecătorii de la prima instanță par să fi ținut seama de existenţa unui risc real de recidivă astfel că, pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i s-a interzis dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În fine, în cazul în care este respins apelul pentru revenirea la infracțiunea de omor, avocații familiei Rîpan solicită aplicarea unei pedepse care să fie îndreptată spre maximul special pentru uciderea din culpă, adică spre 7 ani închisoare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Apel în dosarul Gabi Rîpan – familia vrea să convingă judecătorii că autorul nu poate primi o pedeapsă aproape de limita minimă.
 Vizualizări articol: 4269 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Apel în dosarul Gabi Rîpan – familia vrea să convingă judecătorii că autorul nu poate primi o pedeapsă aproape de limita minimă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei