Șefa de promoție de la Colegiul Național (CN) „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, Miriam Avram, din clasa a XII-a C, a încheiat ciclul liceal cu media 10 și a primit, pe lângă titlul de „Șef de Promoție” al generației 2017-2021, și Premiul de Onoare „Eudoxiu Hurmuzachi”.
Tânăra intenționează să studieze medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Ziua absolvirii elevilor rădăuțeni a stat sub semnul emoțiilor și bucuriei, fiind un moment unic pentru elevi, profesori și părinți, „de confirmare a muncii, a angajamentului, dăruirii, a efortului depus zi de zi, timp de patru ani”, după cum a spus directorul instituției, prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu.
Rezultatele pe care elevii generației 2017-2021 le-au obținut la olimpiade, concursuri școlare și competiții sportive au adus cinste colegiului, satisfacții profesorilor coordonatori și bucurie părinților.
Performanța școlară obținută de elevii generației 2017-2021, la finalizarea ciclului liceal și a anului școlar 2020/2021, pune în lumină rezultate deosebite, răsplătite prin acordarea a 12 premii speciale, a unui număr de 18 diplome de excelență – Premiul I, și a 148 de diplome de merit – Premiile II, III și Mențiune.
Felicitări. Mulțumiri
Absolvirea ciclului liceal constituie, în fiecare an, un eveniment marcant în viața comunității școlare a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”. Conducerea (director, prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu, director adjunct, prof. drd. Luminița-Mirela Lazarescu, consilier educativ, prof. Miriam Leon-Postolache) și colectivul profesoral al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au felicitat toți elevii pentru rezultatele deosebite obținute la învățătură și le-au urat succes la examenele ce urmează. Mulțumiri din partea conducerii colegiului au fost adresate și tuturor părinților, pentru sprijinul permanent acordat școlii în educarea tinerei generații, Asociației Părinților și Egger România, pentru susținerea performanței școlare și implicare în modernizarea bazei materiale a colegiului.
Cele mai mari medii generale ale anilor de liceu
Felicitări și Diploma de onoare „Ion Nistor” în cadrul festivității de premiere a elevilor claselor a XII-a au primit elevii cu cele mai mari medii generale ale anilor de liceu – CN „Eudoxiu Hurmuzachi”: Avram Miriam (clasa a XII-a C – media generală a anilor de studiu 10); Bondor Andreea Daniela (clasa a XII-a C – media generală a anilor de studiu 9,97); Lavric Georgiana-Iulia (clasa a XII-a C – media generală a anilor de studiu 9,96); Harasemiuc Elena-Daniela (clasa a XII-a C – media generală a anilor de studiu 9,94); Șcheul Lidia-Adriana (clasa a XII-a B – media generală a anilor de studiu 9,90).
Zece pe linie la finalul clasei a XII-a
Diploma de onoare „I.G. Sbiera”, în cadrul festivității de premiere a elevilor claselor a XII-a, la finalizarea anului școlar 2020/2021, a fost obținută de elevii care au terminat clasa a XII-a cu media generală 10: Avram Miriam (clasa a XII-a C); Bîrsan Bianca Gabriela (clasa a XII-a C); Bondor Andreea Daniela (clasa a XII-a C); Iacoviță Paula-Aurica (clasa a XII-a C); Râmbu Iuliana-Maria (clasa a XII-a E); Chirilă Andrei-Ștefan (clasa a XII-a E). Elevii rădăuțeni nu vor uita această zi specială pentru ei, dar și pentru profesorii care i-au îndrumat spre performanță.