Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 4 mai 2020 - Anul XXV, nr. 102 (7407)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

PRO SĂNĂTATE

Soluții pentru a trăi o viață împlinită

Unul din cele mai mari dezechilibre ce se pot manifesta în viață se găsește în nepotrivirea dintre rutina zilnică și visul pe care îl purtăm adânc în sufletul nostru despre moduri satisfăcătoare de a ne trăi viața. Absența echilibrului dintre visuri și obiceiuri poate fi foarte subtilă. Nu este obligatoriu să apară simptome evidente – senzația de apăsare în piept, stări de depresie sau anxietate, ci apare mai degrabă o senzație permanentă care ne face să înțelegem că ignorăm ceva în viață și că nu suntem în armonie.

Deseori este un sentiment greu de identificat legat de un obiectiv sau o trăire care face parte din ființa noastră. Putem simți în acele momente dorința de a fi noi înșine și de a ne trăi întreaga viață în echilibru. Până nu îi vom acorda atenție acestui sentiment, el va continua să ne înghiontească din umbră și să ne atragă atenția.

Să ne imaginăm o balanță; pe un taler atârnă o greutate mare, iar celălalt taler este sus. În acest caz, partea mai grea care ține balanța dezechilibrată reprezintă comportamentele noastre de zi cu zi: serviciul, locuința, oamenii cu care interacționăm, locul geografic, cărțile pe care le citim, filmele pe care le vedem și conversațiile pe care le purtăm. Toate aceste lucruri nu sunt rele prin natura lor. Dezechilibrul există deoarece ele sunt nesănătoase pentru viața noastră și pur și simplu nu se potrivesc cu ceea ce ne-am imaginat că vrem să fim.

Ar putea părea convenabil să pretindem că trăim cu adevărat, dar greutatea nemulțumirii noastre creează un dezechilibru enorm. Suntem uimiți de sentimentul chinuitor de nemulțumire care este mereu prezent și de care nu reușim să ne eliberăm. El apare uneori și în somn, când visele noastre ne reamintesc ceea ce am vrea să fim, dar ne trezim și ne continuăm rutina confortabilă. În realitate, putem trăi puternice stări de frustrare legate de propria persoană, încât încercăm să ne eliberăm presiunea interioară lăsând furia și supărarea să izbucnească în exterior. Dezechilibrul se transformă într-un sentiment de frustrare legat de viața noastră cotidiană. Însă noi continuăm să găsim mereu motive pentru starea noastră actuală, prin explicații și trucuri mentale despre care știm în inima noastră că sunt scuze și că, de fapt, suntem în imposibilitatea de a ne echilibra. Se poate merge și mai departe, până ajungem într-un punct în care devenim tot mai critici cu noi înșine și e posibil să căutăm salvarea în medicamente sau diverse tipuri de terapie sau tratament care să ne diminueze aceste stări.

Pot să apară și conștientizări ale faptului că suntem tot mai mânioși, prost dispuși și afectați de probleme minore de sănătate, precum răceli, dureri de cap și insomnii. Pe măsură ce înaintăm în această stare de dezechilibru, munca devine plictisitoare și lipsită de entuziasm – o rutină fără elan și scop. Aceste nemulțumiri încep să se manifeste și în comportamentul față de familie. Ne enervăm repede și căutăm ceartă fără vreun motiv serios.

Atunci când aceste simptome ies la iveală, este imperios necesar să determinăm ce avem nevoie pentru a reveni la echilibru. Cel mai important instrument pentru declanșarea vindecării este să conștientizăm că noi și gândurile noastre suntem responsabili pentru dezechilibrul dintre visul pe care îl avem despre menirea vieții noastre și obiceiurile zilnice care ne îndepărtează de la acel vis. Pentru a crea acest echilibru trebuie să folosim energia propriilor noastre gânduri, astfel încât ele să fie în armonie cu ceea ce dorim. Energia noastră mentală atrage ceea ce gândim. Gândurile care aduc omagii frustrării, vor atrage frustrare. Atunci când gândim „Nu pot face nimic; am pierdut controlul vieții mele și sunt prins în capcană.”, vom atrage negativitate și în acest moment adăugăm un blocaj mintal în plus. Dar dacă în loc de o gândire negativă emitem zilnic afirmații de genul „Mă eliberez de toate obiceiurile și comportamentele limitatoare care mă împiedică să fiu în armonie” și altele asemănătoare – care pot fi construite fie individual, fie cu ajutorul unui terapeut –, atunci putem spune că am făcut primii pași spre o transformare în bine a vieții. Cu cât vom folosi mai mult astfel de afirmații pozitive cu atât vom simți beneficiul efectului de stivă, fiecare gând armonios fiind asemenea unei cărămizi care contribuie la reconstrucția armoniei și echilibrului din noi.


 

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Soluții pentru a trăi o viață împlinită.
 Vizualizări articol: 1702 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.94/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.9 din 66 voturi
Soluții pentru a trăi o viață împlinită4.9566

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei