miercuri, 29 apr 2020 - Anul XXV, nr. 98 (7403)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9467 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2501 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava

O echipă nouă

Medicii militari au doar cuvinte de apreciere pentru noua conducere interimară a Spitalului Județean Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Generalul maior în rezervă Ionel Oprea și colonelul medic Daniel Derioiu, cei care au gestionat și încă mai conduc destinele Spitalului Județean Suceava în aceste momente extrem de dificile, au vorbit în exclusivitate pentru „Monitorul de Suceava” despre noua conducere civilă interimară a unității medicale. Chiar dacă nu au avut prea mult timp la dispoziție pentru a-i cunoaște pe medicii Anatolii Buzdugan și Valeriu Gavrilovici, cei doi au avut doar cuvinte de apreciere și au convingerea că vor forma o echipă foarte bună.

„Nu sunt doar doi oameni valoroși profesional, dar pot fi doi lideri care chiar vor face o echipă bună, echipa necesară spitalului. De fapt, în momentul în care am anunțat modul în care se vor desfășura alegerile au fost surprinși toți, dar în final a fost o surpriză plăcută pentru că le-am oferit posibilitatea să fie ei înșiși, să se regăsească și să-și impună calea care va trebui urmată. Au fost aplaudați și acceptați ca lideri. Eu le-am și spus înainte de alegeri că au două posibilități, îi desemnează pe cei mai valoroși sau pe cei mai vocali. Din fericire, i-au ales pe cei mai valoroși, iar angajamentul dânșilor a fost ferm”, a declarat generalul maior în rezervă Ionel Oprea.

La rândul său, managerul militar al spitalului, colonelul doctor Daniel Derioiu, și-a exprimat încrederea că situația de la Suceava va fi gestionată eficient de cei doi medici.

„Suntem onorați că am lucrat alături de dânșii. Nu am apucat să-i cunoaștem foarte bine, pentru că timpul nostru petrecut aici a fost foarte scurt și e clar că nu ai cum să cunoști toată activitatea unui om, nici din punct de vedere profesional, nici din punct de vedere al abilităților de conducere și al calităților morale. Dar ei sunt cunoscuți, au experiență. Avem informații din ce ne-au spus colegii despre dânșii și într-adevăr sunt oameni de calitate în care echipa are toată încrederea. Sunt oameni verticali și au prestanță, atât în rândul cadrelor medicale din spital, cât și în rândul comunității sucevene. A fost decizia noastră de a lăsa Consiliul Medical să-și desemneze reprezentanții care vor duce interimatul mai departe până la organizarea concursului care va avea loc la finalul stării de urgență. Am făcut asta pentru a evita subiectivismul nostru, care putea fi interpretat. Am încredere că vor face treabă bună și, cunoscându-le devotamentul pentru spital, știu că așa va fi. Am tot respectul față de ei, inclusiv pentru colegii care au fost mai vocali la venirea noastră. Noi avem conștiința împăcată că am făcut tot ce este mai bine pentru acest spital”, a mărturisit colonelul doctor Daniel Derioiu.

Medicii militari care au asigurat conducerea spitalului ca urmare a apariției focarului de COVID-19 au explicat și de ce a fost aleasă această modalitate de alegere a conducerii, care a implicat un exercițiu democratic.

„Am făcut o analiză a încărcării emoționale și a unor refulări care veneau din trecut, a unor revendicări, a unor reproșuri și am căutat să desființez toate aceste motive care influențau negativ evoluția ulterioară a echipei. Cred că am reușit să-i conving că a fost calea cea mai bună pentru a se regăsi. În această situație este și un test foarte concis, foarte clar. Nu este vorba de nici o dictatură, de cineva care vine din afara echipei, ci este cineva din interiorul echipei, foarte cunoscut, l-au desemnat, l-au ales și nu au decât să-l sprijine. Cred că este asigurată coeziunea echipei și nu au nici un motiv să nu-l susțină pe cel pe care l-au ales, pentru că e colegul dânșilor. L-au ales pentru că îl stimează și apreciază și în această situație rezultatul ar trebui să fie garantat, pentru că asigurare logistică au, planificare au până pe 31 decembrie cu ceea ce trebuie făcut. Sunt convins că echipa va avea succes cu noii lideri”, a concluzionat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Ionel Oprea.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Medicii militari au doar cuvinte de apreciere pentru noua conducere interimară a Spitalului Județean Suceava.
 Vizualizări articol: 2717 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 6 voturi
Medicii militari au doar cuvinte de apreciere pentru noua conducere interimară a Spitalului Județean Suceava3.756

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei