Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 30 oct 2019 - Anul XXIV, nr. 254 (7255)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Exemplu de bune practici

Municipiul Suceava vrea să acceseze noi finanţări elveţiene, după ce a finalizat cu brio proiecte în valoare de 9,5 milioane de franci elveţieni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O delegaţie a municipiului Suceava, condusă de viceprimarul Lucian Harşovschi, este astăzi prezentă la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, la un eveniment care marchează închiderea proiectelor derulate prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

Invitaţia adresată Sucevei, de a fi prezentă alături de reprezentanţii municipiilor Cluj, Arad şi Braşov, dar şi de cei ai Confederaţiei Elveţiene, inclusiv Excelenţa Sa Arthur Mattli, ambasadorul Elveţiei în România, vin ca urmare a faptului că proiectele derulate aici au devenit un exemplu, fiind primul oraş din ţară care a finalizat cu succes proiectele finanţate din fonduri elveţiene, în acelaşi timp fiind şi singurul care a accesat fondurile rezultate din economii la proiectele iniţiale.

„Putem da un exemplu de bună practică referitor la ceea ce facem în Suceava pentru absolvirea fondurilor elveţiene. Mergem să le prezentăm ce am făcut şi ce am dori să facem în continuare, pentru că am înţeles că mai au bani la dispoziţie. Le vom prezenta ideile noastre, după ce vom afla măsurile care vor fi finanţate”, a spus  Lucian Harşovschi.

Faptul că Suceava este un exemplu de bună practică în utilizarea finanţărilor externe a fost confirmat chiar din luna mai, de către o delegaţie a Confederaţiei Elveţiene, condusă de Excelenţa Sa Arthur Mattli, ambasadorul Elveţiei în România, Hugo Bruggmann – şeful Contribuţiei pentru Extinderea/Coeziunea UE din Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice al Elveţiei, precum şi Ralph Ammann, director program - Biroul Contribuţiei Elveţiene.

Cele două mari proiecte derulate de municipalitatea suceveană prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român au o valoare totală de 9,504 milioane de franci elveţieni, din care grantul elveţian este de 7,277 milioane de franci elveţieni.

Cea mai mare parte din costuri s-a alocat proiectului de modernizare a iluminatului public – 6,731 milioane de franci elveţieni.

„Cu aceşti bani a fost modernizat iluminatul public pe străzile municipiului, fiind montate 4.311 corpuri de iluminat, în valoare 29 de milioane de lei. Durata de viaţă a noilor corpuri de iluminat este de 100.000 de ore, au garanţie cinci ani şi o eficienţă energetică foarte mare, ceea ce duce la reducerea consumului de energie electrică. Din economiile făcute la licitarea acestui proiect, am putut realiza un proiect suplimentar, de înlocuire a aparatelor de iluminat clasic din şcoli, cu iluminat led. Valoarea proiectului este de peste 2,6 milioane de lei, fiind montate 7.402 instalaţii de iluminat LED, în 20 de unităţi de învăţământ”, a precizat viceprimarul Lucian Harşovschi.

Prin cel de-al doilea proiect finanţat de elveţieni, cu un buget total de 2,773 milioane de franci elveţieni, în municipiul Suceava s-au realizat 28 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice (14 standard şi 14 rapide), cu 56 de locuri de parcare pentru vehiculele electrice, s-au achiziţionat 11 autoturisme electrice Peugeot ION, două furgonete electrice Peugeot Partner, două autoutilitare electrice – o automăturătoare şi o autocisternă, precum şi 10 biciclete electrice, cu tot cu staţia de încărcare aferentă (pe bază de energie regenerabilă – panouri solare).

Din economii au fost cumpărate cinci autobuze electrice de capacitate mică, pentru transportul public în comun, în valoare 4,7 milioane de lei fără TVA.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Municipiul Suceava vrea să acceseze noi finanţări elveţiene, după ce a finalizat cu brio proiecte în valoare de 9,5 milioane de franci elveţieni.
 Vizualizări articol: 1279 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Municipiul Suceava vrea să acceseze noi finanţări elveţiene, după ce a finalizat cu brio proiecte în valoare de 9,5 milioane de franci elveţieni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei