La Rădăuți

A intrat în depășirea unui autotren fără a se asigura și a provocat un grav accident

Șoferul a pătruns pe sensul opus încercând să depășească vehiculul greu
Șoferul a pătruns pe sensul opus încercând să depășească vehiculul greu

Doi bărbați au ajuns la Spitalul Județean Suceava cu multiple leziuni după un accident rutier în care au fost implicate trei mașini, la ieșirea din Rădăuți spre Dornești. Accidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 27 octombrie, în jurul orei 7.45, fiind provocat de șoferul unui autoturism care s-a angajat neregulamentar în depășirea unui vehicul greu.
Din cercetările polițiștilor rezultă că Nicolai M., în vârstă de 38 de ani, din comuna Moldovița, în timp ce conducea un Seat Leon, pe DN 17A, în afara municipiului Rădăuți, având direcția de deplasare dinspre Rădăuți spre Dornești, a intrat în depășire fără a se asigura suficient, lovind frontal un autoturism Opel, condus regulamentar din sens opus de Nicolai I., în vârstă de 60 de ani, din Siret. În urma acestui impact violent, Opelul a fost proiectat la metri buni în afara carosabilului, în timp ce Seatul s-a răsucit pe carosabil, lovind și un VW Passat condus de Florin L., în vârstă de 37 de ani, din Siret, angajat al Detașamentului de Pompieri Rădăuți, care se îndrepta spre locul de muncă.
Cei doi șoferi din mașinile care s-au lovit frontal au fost preluați de ambulanțe și au ajuns la Spitalul Județean Suceava.
Bărbatul din Moldovița care a provocat accidentul avea politraumatisme, traumatism cranian cu pierderea cunoștinței, traumatism toraco-abdominal, traumatism de șold și traumatisme la genunchi.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani, din Siret, care se deplasa regulamentar, a suferit și el traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, traumatism toraco-abdominal, traumatism claviculă, șold și gambe.
Toți cei trei șoferi implicați în accident au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.

Mașina care se deplasa regulamentar
Mașina care se deplasa regulamentar
Șoferul a pătruns pe sensul opus încercând să depășească vehiculul greu
Șoferul a pătruns pe sensul opus încercând să depășească vehiculul greu

Recomandări

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut