Amintiri din Comunism

Mulţi au răsuflat atunci uşuraţi. Fascistul general, numit aşa în 1958 de însuşi scriitorul şi filozoful existenţialist Jean Paul Sartre, mare băutor de vodcă rusească, a fost pedepsit în 1969. Cineva trebuie să ştie de ce şi de cine. Istoria-i istorie şi nimeni nu învaţă din ea. Poporul nostru muncitor, continuator al societăţii socialiste multilateral dezvoltate, a ieşit, în fond, din epoca de aur sănătos tun. Alimentaţia ştiinţifică concepută de academicianul Mincu a fost, în esenţă, călugărească, spartană. Mai mult spartană, căci călugării au avut totdeauna prea multă mâncare. Fără colesterol, fără alte boli mai grave digestive, mulţi constructori ai socialismului au plătit însă un preţ alcoolului nostru dublu rafinat, dar şi altor poşirci alcoolizate, care au atacat organul esenţial: ficatul. Ciroza i-a trimis pe o ipotetică lume cealaltă şi pe activişti şi pe bravii ofiţeri şi pe informatori şi pe strungari, forjori etc. Ţăranii mor în general fără să ştie din ce cauză. Moartea vine când trebuie. În copilăria mea, un vecin a căzut mort cu coasa în mână pe câmp, precum soldaţii la Mărăşeşti sau la Stalingrad. În copilărie, când am ajuns la cuvântul răscoală, am întrebat-o pe mama ce înseamnă. Şi ea mi-a spus: atunci când se omoară fraţii cu părinţii sau între ei. Nu mi-a spus că atunci când se omoară ţăranii cu boierii, care pun tunul pe ei. A învăţat şi ea la şcoală, citea, scria, dar nu voia să spună câte clase a făcut. O dădea pe glume: am făcut trei ani, în clasa întâi. Ileana, sora mea, fie-i ţărâna uşoară, a făcut trei ani în clasa a treia, după care mama a retras-o definitiv. Sora mea, cu cele trei clase neterminate, scria cursiv, cu foarte mici greşeli gramaticale. Cam câte face acum un elev mediocru din clasa a opta. Ca să nu vorbesc de cei care fac universităţi particulare. Şi în vechiul capitalism se cumpărau diplome universitare, chiar titluri de doctor. Acum se face întocmai. Comuniştii nu acceptau aşa ceva decât pentru activişti. Fiii oamenilor muncii trebuiau să înveţe carte serioasă, mai ales la liceu matematica şi fizica, pe care şi eu le-am iubit, în cele trei şcoli: primară de 7 ani, de meserii de 3 ani şi liceu de 4 ani. În continuare am luat-o spre o disciplină numită filologie, fără bucurie şi fără mult efort, e adevărat. Am mai spus că marele defect al învăţământului actual este nepredarea gramaticii limbii române din clasa a doua până la terminarea liceului sau a facultăţii, în sistemul concentric, inventat de renumitul pedagog şi dascăl Comenius. Alt mare savant în ştiinţa pedagogiei a fost Pestalozzi. Dar se poate trăi pe lumea asta, chiar în epoca internetului, şi analfabet. Până şi spaniolii, ajunşi prea mulţi la internet, apelează la românii noştri cu studii liceale sau superioare pentru strâns căpşunele. Foste profesoare sau inginere din scumpa noastră patrie îngrijesc bătrâni în Israel, Italia, chiar şi Anglia. Sigur că mulţi bătrâni sunt în general uitaţi de moarte. De unde şi expresia noastră populară adresată bătrânilor atât de iubiţi de societate: nu umbla prea mult pe drumuri, vezi că acasă te caută moartea. Aceasta vine, de regulă, la domiciliu. Sigur că o soluţie ar fi inversul celei spartane. Parlamentul nostru ezită să adopte o soluţie spartană în cazul câinilor vagabonzi, din care până în 1960 se făceau pantofi, mănuşi, portmonee, curele de dame şi alte accesorii din piele de box, adică de câine. Celebra actriţă Brigitte Bardot, a doua frumuseţe a lumii după Marilyn Monroe în acei ani, la bătrâneţe a fost apucată subit de dragostea de câini, uitând de cei 5 soţi pe care i-a avut. Regretata Liz Taylor a avut şapte şi nu s-a plâns nimănui de asta.

În anii de început ai construirii socialismului, cu sprijinul neprecupeţit al marii Uniuni Sovietice, naţionalităţile din Suceava trăiau în strânsă armonie. Duşmanii poporului, exploatatorii, erau la puşcării sau în pământ. Oraşul era bilingv, cum am mai spus. De altfel, în 1906, prof. Emanoil Grigorovitza a oferit unele date statistice: din 12.000 de locuitori, 6.000 erau evrei, restul fiind români, polonezi, armeni, germani, ruteni şi câţiva ţigani. Existau de secole şi ruşi, şi sunt şi azi. Era stăpânirea austriacă. Istoricii comunişti au acuzat Austria că a adus deliberat populaţii străine pentru a-i pune în minoritate pe românii autohtoni. Şi, în general, nu erau departe de adevăr. Există mai multe recensăminte în sprijinul acestei idei. Interesant este că germanii, polonii, românii şi evreii şi-au făcut câte o Casă naţională, iar cel mai frumos era palatul românilor. A supravieţuit, mult transformat, Dom Polski, casa polonă. Singurii care nu şi-au făcut o casă naţională erau armenii. Ei se considerau de-ai casei, aici din moşi-strămoşi, având şi un mare aport la întemeierea acestui oraş. Acum suntem aproape toţi români, deşi mai auzi rar unele cuvinte ucrainene. Nu tu evrei, nu tu nemţi, câţiva poloni şi armeni românizaţi care mai merg la biserica lor. De mult s-au întrebat lingviştii şi nu numai ei cum a reuşit această limbă românească, îmbogăţită de două secole cu neologisme, dar şi cu un număr de vechi cuvinte slave, adoptate multe cu alte sensuri, să facă să dispară pur şi simplu limbi ale unor etnii mai mari sau mai mici. A reuşit să mai facă ceva: acum în loc de termenul pentru un post de funcţionar, muncitor, profesor etc. se spune englezeşte job. Şi limba uzuală îl va impune în cea scrisă.

Dar românul nostru se adaptează. Primii, evident, sunt ţiganii. Cine a văzut filmul celebru Pisica albă, pisica neagră al bosniacului Emir Kusturica, devenit sârb sută la sută, nu ar mai trimite înapoi în România ţiganii de la Paris, Milano etc. Ei sunt ai Europei. Sunt indieni dintr-un trib oarecare. Cred că chiar din rândul hinduşilor, din a patra castă, paria. Nu-i nicio ruşine. Vedeţi cum trăiesc milioane de indieni pe malurile râului sfânt Gange, cu vacile sfinte, necomestibile, cu maimuţele sfinte, cu şobolanii sfinţi şi cu unii oameni care-şi spun sfinţi, dar în sensul de vindecători. Sigur că au şi celebrul zeu Shiva, dansând, cu cele trei perechi de braţe.