Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 12 ian 2017 - Anul XXII, nr. 8 (6424)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Întinerire bruscă

Schimb de generaţii în Poliţie. Peste 30 de funcţii de şef de post scoase la concurs

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Peste 30 de funcţii de şef de post comunal de poliţie din judeţul Suceava au fost scoase la concurs de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, numărul foarte mare de posturi vacante apărând în principal pe fondul pensionărilor masive din ultimul an, în rândul agenţilor de poliţie. Concursurile vor avea loc la finele acestei luni, iar concluzia este că anul 2017 va fi unul de schimb de generaţii şi la nivel de şefi de post de poliţie. În aceste zile, comisiile de examen se ocupă de validarea dosarelor poliţiştilor care vor să intre în concurs pentru a ocupa o funcţie de şef de post.

La finele acestei luni, urmează să aibă şefi de post noi următoarele comune: Burla, Horodnic de Sus, Frătăuţii Noi, Satu Mare, Suceviţa, Dorneşti, Bălcăuţi, Iaslovăţ, Poieni Solca, Ulma, Brodina, Cacica, Pârteştii de Jos, Mănăstirea Humorului, Valea Moldovei, Berchişeşti, Drăgoieşti, Coşna, Iacobeni, Bogdăneşti, Fântâna Mare, Râşca, Cornu Luncii, Horodniceni, Slatina, Dolheşti, Preuteşti, Izvoarele Sucevei, Pojorâta, Sadova, Frumosu, Vatra Moldoviţei, Vereşti, Todireşti şi Ilişeşti.

Poliţiştii în jurul vârstei de 50 de ani, unii chiar sub această vârstă, au profitat din plin de prevederile legale, care le-au permis să iasă la pensie după 25 de ani de muncă în operativ (muncă de teren, intervenţii la evenimente, cu program în schimburi). Astfel se explică numărul foarte mare de poliţişti care au ieşit la pensie în ultimul an de zile. Situaţia este valabilă şi la ofiţerii cu funcţie de conducere, foarte mulţi dintre ei încheindu-şi cariera de poliţist în ultimul an de zile.

În principiu, numărul mare de poliţişti ieşiţi din sistem va fi acoperit cu oameni din cele două serii de angajări din sursă externă care s-au făcut pe parcursul anului trecut, dar şi cu absolvenţii şcolilor de poliţie. Problema principală este că aceştia nu au cum să fie foarte eficienţi imediat, având nevoie de o perioadă în care să înveţe munca de poliţist.

Și la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, şefii unor posturi de poliţie importante (Posturile de Poliţie Suceava, Suceava Nord, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Rădăuţi) au ieşit la pensie în ultimul an.

 

Liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie salută noua strategie de patrulare în comune

Referitor la munca poliţiştilor din mediul rural, agentul-şef principal Vasile Grumăzescu, liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) Suceava, a declarat că în urma discuţiilor pe care le-a purtat cu actuala conducere a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, s-a pus în aplicare un plan privind „serviciul poliţienesc continuu”. Acesta presupune ca, prin rotaţie, câte o patrulă formată din doi oameni să asigure permanenţă pe câteva comune. Această permanenţă înseamnă că oamenii sunt tot timpul în uniformă, la post, fac patrule şi intervin imediat în caz de urgenţe. Până pe 15 decembrie 2016, poliţiştii de la posturile comunale asigurau permanenţă fiecare în localitatea lui, ceea ce era mai greu dar şi mai puţin eficient, de multe ori agentul trebuind să intervină de acasă la un apel la 112.

„Credem că, prin acest sistem de serviciu poliţienesc continuu, putem fi mult mai eficienţi”, a declarat Vasile Grumăzescu. El a explicat că în noul format un poliţist lucrează la postul comunal între orele 8-16, iar periodic, pe ture, face parte şi dintr-o patrulă de permanenţă.

Un plus îl reprezintă şi cooptarea jandarmilor în patrule, acolo unde există subunităţi de jandarmi.

Vasile Grumăzescu a subliniat colaborarea bună cu actuala conducere a IPJ Suceava şi şi-a exprimat speranţa şi în rezolvarea altor probleme stringente, cum ar fi de exemplu modernizarea sediului Secţiei de Poliţie Burdujeni şi cel al Poliţiei oraşului Dolhasca, aflate în stare foarte proastă. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Schimb de generaţii în Poliţie. Peste 30 de funcţii de şef de post scoase la concurs.
 Vizualizări articol: 7101 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Schimb de generaţii în Poliţie. Peste 30 de funcţii de şef de post scoase la concurs5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Țigări de foi (versiunea dulce cu cremă de vanilie) Un desert rapid, foarte interesant, crocant și surprinzător, în bună parte de inspirație marocană, dar cu ingrediente banale găsite în orice supermarket românesc... Durează relativ puțin prepararea, iar din farfurie preparatul... Citeşte