Aproape 120 de copii care provin din familii dezorganizate sau monoparentale, familii fără posibilități materiale, copii orfani, abuzați sau aflați în situație de risc, copiii găsiți de poliție cerșind pe străzile municipiului Suceava sau minorii fugiți din alte județe care s-au aciuat cu alți tineri ai străzii, la periferia orașelor sau în gări, au fost internați anul trecut în Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat și exploatat, din cadrul Serviciului multifuncțional de tip rezidențial Suceava. Anul trecut au fost internați în acest centru de tip rezidențial 116 copii, în timp ce în anul 2015 s-au înregistrat 106 minori în situație de risc care au primit sprijin din partea reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în subordinea căreia este și Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat și exploatat.
Adunați de pe străzi și duși la Centrul de urgență
Printre beneficiarii serviciilor Centrului de primire în regim de urgență s-au numărat și cei patru minori cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani (frați și surori), din orașul Frasin, găsiți pe stradă (fără a fi însoțiți de vreo persoană majoră) de polițiștii de la Poliția orașului Frasin. Copiii au fost conduși de polițiști la sediul subunității, aceștia relatând faptul că mama lor, în vârstă de 43 de ani, localnică, consumă zilnic băuturi alcoolice și nu se preocupă de creșterea lor. În casa unde ar fi trebuit să crească cei patru copilași condițiile de trai erau deficitare, locuința nu era încălzită, iar minorii au susținut că mama lor i-a lăsat fără mâncare.
Totodată, din discuțiile purtate cu vecinii familiei nimeni nu a putut da relații cu privire la locul unde s-ar putea afla mama copiilor. Cei patru frățiori au fost internați la Centrul de primire minori în regim de urgență Suceava. În acest caz s-a întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rele tratamente aplicate minorului”.
Un alt caz care a ajuns de mai multe ori în atenția Centrului de primire minori în regim de urgență Suceava a fost și cel al unei adolescente în vârstă de 16 ani, din comuna Putna, care a avut și câteva tentative de suicid. Fata era cunoscută cu probleme de sănătate pentru care ar fi trebuit să ia un tratament specializat. În plus, adolescenta nu avea o relație foarte apropiată de familia naturală. Fata a fost internată în Centrul de primire minori în regim de urgență în repetate rânduri. Minora mai are patru frați, o soră căsătorită în străinătate și alți trei frați care locuiesc împreună cu mama, la Putna.
Plan de servicii individual pentru fiecare copil
Odată ajunși în Centrul de primire în regim de urgență Suceava, în prezența psihologilor unii copii au povestit cum au fost bătuți cu bestialitate de tații alcoolici, alții au povestit printre lacrimi cum au fost abuzați și amenințați în cele mai cumplite feluri ca să „își țină gura”, iar alții au povestit că mamele lor sunt consumatoare de alcool și îi lasă flămânzi zile în șir. Toți acești copii beneficiază de consiliere psihologică chiar de la internarea în centru. Minorii rămân internați până ce Protecția Copilului se pronunță cu privire la măsura de protecție care este cea mai potrivită pentru ei, însă nu mai mult de două săptămâni.
În acest timp, asistenții sociali și psihologii trebuie să găsească o soluție în favoarea copiilor. Imediat după internare, personalul centrului face un plan de servicii individual pentru fiecare copil/tânăr, după care se ia legătura cu primăria din localitatea de domiciliu a minorului, se cere o anchetă socială, se stă de vorbă cu minorul, cu cei care aduc minorul în centru, poliție, reprezentanți ai primăriei, pentru a cunoaște care este situația acestuia, iar minorul intră într-un program de consiliere psihologică.
Reprezentanții DGASPC Suceava ne-au spus că „pe toată perioada cât sunt internați în Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat și exploatat, minorii primesc hrană, îmbrăcăminte, beneficiază de asistență medicală, juridică, de suport emoțional și, după caz, de consiliere psihologică. Scopul final este reintegrarea familială și comunitară a minorului. Dacă nu se poate face reintegrarea în familie, copiii pot ajunge în grija unui asistent maternal profesionist sau pot fi transferați într-un alt centru de plasament”.
Accesul copiilor necăjiți în cadrul serviciului de primire se face pe baza dispozițiilor de plasament în regim de urgență
Copiii care au fost abuzați, dar și adulții care doresc informații sau intenționează să-și ajute un prieten aflat în dificultate, cei care au nevoie de sfaturi și suport în demersul lor de a rezolva problemele copiilor cărora li s-au încălcat drepturile, toate persoanele care doresc să sesizeze un caz de abuz pot să sune la „Telefonul copilului” – 0230 983, unde răspunde în permanență un angajat (un specialist în drepturile copilului sau un asistent social) al Serviciului multifuncțional de tip rezidențial Suceava, situat pe strada Dragoș Vodă nr. 10, Suceava.
Accesul copiilor necăjiți în cadrul serviciului de primire se face pe baza dispozițiilor de plasament în regim de urgență, emise de conducerea Protecției Copilului Suceava sau de instanța judecătorească.
Dată în urmărire națională, după ce a fugit de la domiciliul mamei
O minoră în vârstă de 15 ani a fugit de la domiciliul mamei în luna noiembrie a anului trecut, fiind dată în urmărire națională. Fata a fost identificată de poliție pe raza altui județ, la domiciliul unui bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, și a fost predată la Centrul de primire minori în regim de urgență din județul respectiv. Ulterior, minora a fost adusă și internată în Centrul de primire minori Suceava. Adolescenta provine dintr-o căsătorie anterioară a mamei, iar în urma divorțului a fost încredințată acesteia. Minora este afectată emoțional de faptul că tata nu dorește să păstreze legătura cu ea. Din acest motiv, fata a mai părăsit și în altă situație domiciliul mamei, plecând tot la persoana în compania căreia a fost găsită.
Rodica Ilisei, șefa Centrului de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat și exploatat, din cadrul Serviciului multifuncțional de tip rezidențial Suceava, ne-a spus că „minora nu conștientizează riscurile la care a fost expusă și consecințele acțiunilor ei. În prezent, minora este inclusă într-un program de consiliere psihologică și socială.”
A fugit de acasă după ce tatăl lui l-a pedepsit că a stricat o telecomandă
Tot la Centrul de primire minori Suceava a ajuns și un copil în vârstă de 10 ani, adus de Poliția municipiului Suceava. Copilul plecase de la domiciliu deoarece a fost pedepsit de tată. Băiatul a luat o mașină de ocazie, iar de pe telefonul șoferului a sunat o persoană cunoscută (care a ajutat în repetate rânduri familia cu alimente, bani, haine), relatându-i că se află în Șcheia, deoarece tatăl lui l-a pedepsit pentru că a stricat o telecomandă.
“Minorul a refuzat să se întoarcă acasă, motiv pentru care acea persoană de încredere a sunat la poliție, iar un agent de poliție a adus copilul la sediul unității noastre. Pe perioada găzduirii, minorul a beneficiat de consiliere psiho-socială. Prin dispoziție de urgență, copilul beneficiază de o măsură de protecție în cadrul DGASPC Suceava, unde îi sunt asigurate toate condițiile pentru o bună creștere și dezvoltare. Deoarece părinții nu sunt de acord cu măsura de protecție, cazul a fost înaintat spre soluționare către instanța judecătorească”, a explicat Rodica Ilisei.
La Centrul de primire minori în regim de urgență Suceava se află acum și un copil în vârstă de 5 ani, împreună cu mama sa. Femeia are domiciliul în Cluj. Duminică, 8 ianuarie, era în trecere prin municipiul Suceava. Din cauza vremii nefavorabile, a solicitat ajutorul unui preot din municipiul Suceava, care i-a condus la Centrul de primire în regim de urgență, unde este găzduită până când condițiile meteo le vor permite întoarcerea la domiciliu.