Doru POPOVICI

Din când în când, dar cu precădere în anii olimpici, atunci când controalele antidoping şi monitorizarea suspecţilor se îndesesc, izbucneşte câte un scandal legat de folosirea de medicamente sau proceduri interzise (precum recircularea propriului sânge, despre care a scris ieri Gazeta Sporturilor), nouă, spectatorilor de bună-credinţă, rămânându-ne doar să ne mirăm şi/sau să ne indignăm când aflăm că vreunul din favoriţii noştri era de fapt un bandit. Linia de demarcaţie e subţire şi de regulă face diferenţa între un sportiv dovedit că a fraudat şi alţii încă neprinşi. Fiindcă, oricât ar încerca diverse organisme şi diverşi oficiali să ne mintă, adevărul e că la nivelul marii performanţe, indiferent de sport, se practică dopajul fără nici o discuţie. Competiţiile de ciclism, de atletism şi de înot au deţinut mereu supremaţia în domeniu, dar pot să bag mâna în foc că nici fotbalul ori gimnastica nu se fac fără stimulente frauduloase. Doar că aici cazurile demascate sunt mai rare. Aşa, ca o curiozitate, să ne reamintim că la Olimpiada de anul trecut a fost interzis accesul, pe motiv de doping, unor loturi în integralitatea lor: Rusiei la atletism şi României la caiac-canoe. Aici, aproape că te umflă râsul când auzi că într-o ţară, România, în care sportul e susţinut aproape în bătaie de joc, cu finanţări care tind către 0 (zero) absolut, se găsesc totuşi bani pentru doping! Nu pentru stadioane, nu pentru săli de sport, nu pentru turnee importante ori cantonamente serioase, ci pentru furt! Paranteză: aţi observat cam de când Steaua a uitat ce înseamnă performanţa europeană şi de fapt de când nu mai joacă nimic, nici măcar "la intern"? Aţi ghicit: de când au dispărut de la antrenamentele zilnice sticluţele alea miraculoase, de origine nemţească, cu licoarea aia despre care ni se povestea că e apă vie, nimic altceva, parcă doar cu suc de lămâie şi vreo două vitamine! Ăia de la caiac au luat-o-n bot fiindcă or fi folosit trei vitamine.