Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 24 mai 2016 - Anul XXI, nr. 120 (6233)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Modern şi spaţios

Noul loc de joacă din Zamca, motiv de mare bucurie pentru cei mici

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Locuitorii cartierului Zamca au la dispoziţie unul dintre cele mai moderne şi mai spaţioase locuri de joacă din municipiul Suceava, acesta fiind inaugurat luni, la amiază, pe strada Grigore Ureche, în exteriorul sălii de sport a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu".

Sute de copii, care aşteptau cu nerăbdare să folosească elementele de joacă pe care le-au urmărit încă de când au început să fie montate, au venit să se bucure de ele de cum a fost inaugurată noua investiţie, realizată de  operatorul de salubritate stradală Diasil, în baza prevederilor contractuale impuse de Primăria Suceava.

„Se vede că alegerea acestui loc de joacă a fost inspirată. Cartierul Zamca, la fel ca şi George Enescu, are străduţe înguste, spaţii reduse pentru amenajarea de locuri de joacă ori spaţii verzi, dar am făcut eforturi pentru a amenaja un loc de joacă modern, iar reacţiile de încântare ale copiilor din această zonă spun tot ce era de spus”, a declarat primarul Ion Lungu, care a fost prezent alături de viceprimarii Ovidiu Doroftei şi Lucian Harşovschi, cu care face echipă în administrarea municipiului reşedinţă de judeţ.

Anul trecut, în baza condiţiilor contractuale impuse de Primăria Suceava, cei de la Diasil au amenajat un loc de joacă modern în cartierul Iţcani.

Noul loc de joacă din Zamca, modern şi spaţios, cu o suprafaţă de aproximativ 500 mp, a fost acoperit cu covor elastic, cauciucat, care asigură o protecţie sporită în caz de incidente nedorite. Pe lângă elementele de joacă au fost montate bănci, coşuri de gunoi şi corpuri de iluminat.

„Este un prim pas pe care îl facem pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai în cartierul Zamca, unde avem în curs de reabilitare mai multe străzi. Ne gândim chiar la realizarea unei mici zone de relaxare pentru locuitorii acestui cartier, iar după repararea străzii luăm în calcul şi posibilitatea montării unei fântâni arteziene”, a adăugat Ion Lungu

Pentru confortul copiilor şi al părinţilor, dar şi pentru a le pune la dispoziţie o suprafaţă mai mare de joacă, conducerea municipalităţii sucevene intenţionează ca în fiecare duminică să închidă o porţiune de stradă, din dreptul noului loc de joacă, după modelul implementat cu succes la Parcul Copilului din Burdujeni. Acest lucru se va putea face după consultarea persoanelor care locuiesc în zonă.

 

Locuri de joacă modernizate şi spaţii pentru sport în aer liber

Pe lângă inaugurarea noului loc de joacă din Zamca, prin care a fost dată o utilizare foarte bună unui spaţiu liber din curtea unităţii de învăţământ, conducerea municipalităţii sucevene se ocupă de refacerea totală a două locuri de joacă existente, care nu de puţine ori au fost distruse prin inexplicabile acte de vandalism, precum şi de oferirea de noi facilităţi sucevenilor.

„Avem în curs de modernizare alte două locuri de joacă, unul lângă Biserica Sf. Andrei din Burdujeni, iar altul în Obcini, pe strada Gavril Tudoraş. De asemenea, se montează aparate de fitness în două zone ale Sucevei – în Parcul Central şi în George Enescu, pe strada Luceafărului, în zona Moto Velo”, a adăugat edilul sucevean, care a făcut apel la suceveni să vegheze la păstrarea acestor bunuri făcute pentru ei, din banii lor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Noul loc de joacă din Zamca, motiv de mare bucurie pentru cei mici.
 Vizualizări articol: 4180 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 2 voturi
Noul loc de joacă din Zamca, motiv de mare bucurie pentru cei mici1.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei